Social

Medicina școlară

Serviciul Medicină Școlară:

Asistența medicală și de medicină dentară acordată preșcolarilor, elevilor și studenților pe toată perioada în care se află în unitățile de învățământ se asigură în cabinetele școlare de medicină generală și medicină dentară din grădinițe, școli, licee și unități de învățământ superior de stat.

Asistența medicală și de medicină dentară din cabinetele medicale școlare se asigură de următoarele categorii profesionale:
- medici de medicină generală / medicină de familie
- medici de medicină dentară cu drept de liberă practică
- asistenți medicali.

Această activitate se asigură în cabinetele medicale școlare de medicină generală și medicină dentară din grădinițe, școli, licee și unități de învățământ superior de stat și presupune îndeplinirea în principal a următoarelor atribuții:

- acordă îngrijiri medicale pentru afecțiuni curente, care nu necesită apelarea la Serviciul unic de urgență - 112, până la preluarea copilului de către medicul de familie sau în colaborare cu acesta;
- efectuează acțiuni medicale curative: acordarea de consultații medicale la cerere, eliberarea de bilete de trimitere în regim special și de rețete gratuite și acordarea de prim ajutor în caz de urgență;
- evaluează starea de sănătate a preșcolarilor, elevilor și studenților cu monitorizarea celor cu afecțiuni cornice și eliberarea documentelor medicale necesare (scutiri medicale pentru orele de educație fizica, motivarea absentelor școlare);
- asigură menținerea stării de sănătate individuală și colectivă prin imunizări, atunci când este cazul, triaj epidemiologic după fiecare vacanță școlară sau ori de câte ori este nevoie;
- asigură un mediu sănătos pentru comunitatea de preșcolari și/sau elevi prin identificarea și managementul riscurilor pentru sănătatea colectivității, gestionarea circuitelor funcționale și verificarea respectării reglementărilor de sănătate publică;
- desfășoară activități de educație pentru sănătate și de promovare a unui stil de viață sănătos.