Despre instituție

Proiecte derulate prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat

I. PROIECTE AFLATE ÎN ETAPA DE EVALUARE

1. REABILITARE CLĂDIRE CĂMIN NEFAMILIȘTI- CORP C1

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

9.719.507,76 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

2. CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 43,  CONSTANȚA

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

14.118.493,88 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

3. REABILITARE ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 39 NICOLAE TONITZA,  CONSTANȚA

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

17.628.537,44 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

4. CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII REZIDENȚIALE DIN MUNICIPIUL CONSTANȚA- ZONA CENTRU- BLOC M1

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

27.645.290,65 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

14.02.2023


5. CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII REZIDENȚIALE DIN MUNICIPIUL CONSTANȚA- ZONA CENTRU- BLOC S5

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

13.801.950,02 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

14.02.2023


6. CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE DIN MUNICIPIUL CONSTANŢA- ZONA CENTRU- BLOC R5 

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

23.520.184,16 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

06.01.2023


7. CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII REZIDENŢIALE DIN MUNICIPIUL CONSTANŢA- ZONA GARĂ- BLOC C2 

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

22.166.055,68 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

06.01.2023


8. REABILITAREA, MODERNIZAREA ŞI DOTAREA COLEGIULUI COMERCIAL ,,CAROL I”- CORP 1- SĂLI DE CLASĂ

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

21.358.329,92 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

06.01.2023


9. REABILITAREA, MODERNIZAREA ŞI DOTAREA COLEGIULUI COMERCIAL ,,CAROL I”- CORP 2- SALA DE SPORT

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

3.906.035,84 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

06.01.2023


10. REABILITAREA, MODERNIZAREA ŞI DOTAREA COLEGIULUI COMERCIAL ,,CAROL I”- CORP 3- AMFITEATRE

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

4.962.240,60 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

06.01.2023


11. CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI LICEUL TEHNOLOGIC ,,DIMITRIE LEONIDA”, CONSTANŢA- CORP CĂMIN

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

18.454.080,68 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

06.01.2023


12. CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 40 ”AUREL VLAICU”, CONSTANȚA

Sursa de finanțare

Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă.

Beneficiar

Unitatea Administrativ Teritorială Constanța

Valoarea totală a proiectului

21.417.721,52 lei cu TVA

   
Obiectiv
general

Proiectarea şi execuția lucrărilor destinate consolidării seismice și a creşterii eficienței energetice la nivelul clădirii.

   

Data depunerii cererii de finanțare 

06.01.2023


II. PROIECTE AFLATE ÎN ETAPA DE PRECONTRACTARE/CONTRACTARE