Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

În atenția operatorilor economici

Informăm operatorii economicii  notificați de către Serviciul autorizare operatori economici din cadrul Primăriei municipiului Constanța, conform listei anexate, care dețin avize program de funcționare pentru unitățile tip magazin cu cod CAEN 4711, situate în Stațiunea Mamaia, emise în anii anteriori, că aceste acte administrative nu au fost vizate pentru anul 2021, întrucât spațiile în care se desfățoară aceasta activitate nu se încadrează  în prevederile art.48 alin.1 și alin.2 din Ordinul 976/16.12.1998  pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, transportul și desfacerea alimentelor conform cărora trebuie îndeplinite  următoarele condiții “magazinele alimentare trebuie să aibă din construcție următoarele spații: sală de desfacere, magazie de alimente, magazie de ambalaje, grup social-sanitar ( vestiar și wc). Unitățile vor fi amenajate corespunzător.” În ceea ce privește activitatea desfășurată de operatorii economici aceștia nu respectă prevederile art.1 alin.1 din H.G. nr. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare și nealimentare în stațiunile turistice conform cărora “comercializarea în stațiunile turistice a alimentelor respectiv a preparatelor și semipreparatelor din carne, lapte, ouă, a produselor de panificație de patiserie și de cofetărie, precum și a băuturilor alcoolice, băuturilor nealcoolice, calde și reci, este permisă numai în structurile de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică clasificate și în unitățile specializate.” De asemenea, spațiul supus autorizării trebuie să respecte prevederile art. 6 alin.3 lit.f) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților economice și a serviciilor de piață în municipiul Constanța aprobat prin H.C.L. nr.427/2017 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora “desfășurarea activităților comerciale și de prestări servicii se face în spații de vânzare edificate în baza autorizației de construire și a legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții și/sau reglementate conform prevederilor PUZ/PUG” Cererile pentru vizarea actelor administrative vor putea fi reanalizate după prezentarea planului de amplasamnet și delimitarea imobilului (inclusiv releveele imobilului) înregistrat, verificat și recepționat  la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța din care să reiasă respectarea cerințelor art.48,  alin.1 și alin.2 din Ordinul 976/16.12.1998  pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, transportul și desfacerea alimentelor. Operatorii economicii au obligația ca în termen de 40 zile de la comunicarea prezentei să prezinte înscrisurile solicitate, în  caz contrar se vor aplica prevederile legale. Pentru informații suplimentare operatorii economici ne pot contacta la nr. de telefon 0241488136/0241488192. LISTĂ OPERATORI ECONOMICI Nr. crt DENUMIRE SOCIETATE CUI Nr. AVIZ Retur data poștă 1. FIVE ONLY SRL 33086793 853/2015 02.06.2021 2. REGAL ALIMENT SRL 29442086 2870/2018 31.05.2021 3. REGAL ALIMENT SRL 29442086 10083/2019 31.05.2021 4. PELICAN ELENA 33160067 8638/2018 24.05.2021  

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Anunț Telekom

Intervenții Telekom în domeniul public, în data de 02.07.2021. click pentru vizualizare documet

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Întreruperi E-distribuție programate în județul Constanța, perioada 02 - 4 iulie 2021

click pentru vizualizare document

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 02.07.2021. click pentru vizualizare document

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Atenție, șoferi! Semafoarele de la Delfinariu nu vor funcționa marți, 06 iulie

Din cauza lucrărilor desfășurate de E-Distribuție Dobrogea nu se va asigura alimentarea cu energie electrică a echipamentelor de dirijare a traficului, motiv pentru care semafoarele de la intersecția străzii Soveja cu bulevardul Mamaia nu vor funcționa în intervalul orar 08:30-14:30. Până la finalizarea lucrărilor, un echipaj al Direcției Generale Poliția Locală se va afla în zonă, pentru a dirija traficul rutier. Rugăm atât șoferii cât și pietonii fiind necesar să fie atenți și să respecte regulile de circulație și semnalele polițiștilor care dirijează traficul rutier.

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 02.07.2021: - Bdul. Mamaia nr. 114/Str. Turda - branșament; - Str. Lt. Economu nr. 10 - Rebranșare; - Palazu Mare - Str. Ionel Teodoreanu nr. 24 B - branșament; - Str. Ion Rațiu nr. 1 B Bl. PA 6 B, Sc. A. - branșament; - Str. Th. Burada nr. 19-29 - branșament; - Str. Intrarea Petrolului nr. 9 - branșament; - S. Canal - Str. Ion Lahovari nr. 158 - reparare racord colector.

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Constanța se vaccinează!

Oricine dorește se poate imuniza în acest weekend cu vaccinul Pfizer-BioNTech, precum și cu vaccinul Johnson& Johnson, fără programare, atât la Delfinariul din Constanța cât și la City Park Mall. Cele două centre de vaccinare vor funcționa după următorul program: -Delfinariul Constanța (Bulevardul Mamaia, nr. 255), 2-4 iulie, între orele 10:00-18:00; -City Park Mall (Bulevardul Alexandru Lăpușneanu 116C), 2-4 iulie, între orele 10:00-20:00; Persoanele care doresc să se vaccineze, constănțeni sau turiști, trebuie doar să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate / pașaport). Evenimentul este organizat de Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, cu sprijinul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii și al City Park Mall. Împreună învingem pandemia!

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Constanța StreetPlay 3x3 powered by Superbet, unul dintre cele mai interesante evenimente din circuitul baschetului 3x3 este organizat la Constanța, sâmbătă, 3 iulie

8Arena va fi gazda acestui turneu rezervat exclusiv categoriei Open Masculin. Cu 12 echipe aflate pe tablou, aproape 50 de jucători își vor disputa marele premiu al turneului în valoare de 500 €! Va fi un turneu spectaculos, disputat, plin de meciuri interesante, pe tablou anunțându-și prezența câștigători ai Ligii Naționale de Baschet 3x3 sau câștigători de Cupa României 3x3 alături de echipele lor! Vicecampionii ediției vor primi un premiu ce va consta în 2 zile de cazare la Complexul Avantgarden3 din Brașov oferit de către partenerul turneului Maurer Residence Constanta și boxe audio Horizon Acustico HAV-M1200R Flower din partea partenerului HORIZON, iar medaliații cu bronz vor primi sisteme Horizon Acustico HAV-M7700. Legendele baschetului și poveștile din jurul acestui sport minunat vor ieși la suprafață la 8Arena prin cea mai mare ilustrație cu și despre baschet afișată vreodată pe un teren de baschet din Constanța, prin mâna lui Vlad Dumitrescu aka Illustrescu, fost baschetbalist de performanță și fost component al echipei naționale, acum focusat în lumea superbă a ilustrației digitale! Vom avea parte de un art reveal semnat de acesta cu o ilustrație fabuloasă în memoria lui Kobe Bryant, lucrare de o lungime de cel puțin 35 de metri și o înălțime de 4 metri care va face parte de arhitectura arenei. Turneul va beneficia și de prezența unei echipe americane care și-a anunțat intenția de a participa la un meci demonstrativ alături de selecționata Turneului. Constanța StreetPlay 3x3 powered by Superbet este un eveniment organizat de către Asociația Județeană de Baschet Constanța în parteneriat cu Maurer Residence Constanta, HORIZON, Stirom LTD, Ferma Stoian, ENG Free și sprijinit de Primăria Municipiului Constanța și Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Constanța.

vineri, 2 iulie 2021

Mai mult
Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Nicolae Iorga va fi desființat

Măsura a fost adoptată în cadrul Comisiei de Circulație, cu avizul IPJ Constanța- Serviciul Rutier, în contextul instituirii regimului de sens unic pe strada Nicolae Iorga, dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu spre bulevardul Tomis. Odată cu implementarea proiectului de reconfigurare a arterei rutiere nu mai există fluxul virajului la stânga dinspre strada Nicolae Iorga spre bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Astfel, va fi asigurată fluența circulației pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe relația înainte. Lucrările se vor desfășura luni noaptea, echipele administratorului drumului public vor monta indicatoarele rutiere și vor trasa marcajele care vor reglementa circulația în zonă. Rugăm conducătorii auto să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră.        

joi, 1 iulie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Brizei din municipiul Constanța,  RAJA SA întrerupe furnizarea apei potabile, astăzi - 01 iulie 2021, în intervalul orar 10.15 – 14.00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Brizei - Arcașului - Austrului - Brizei, precum și cei arondați punctului termic 187. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.

joi, 1 iulie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină