Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 13.08.2021. click pentru vizualizare document

vineri, 13 august 2021

Mai mult
Delegație a Forțelor Navale ale Republicii Turcia, în vizită la Constanța

O delegație a Forțelor Navale ale Republicii Turcia, condusă de contraamiral de flotilă Ramazan Ozogul, și a Forțelor Navale Române, cu prezența onorantă a comandantului Flotei, contraamiral de flotilă Valentin Iacoblev, a fost primită ieri, 12 august 2021, de către domnul Ionuț Rusu, viceprimar al municipiului Constanța, alături de domnul Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, și de doamna Secyl Suliman, subprefect al județului Constanța. Vizita a avut loc în contextul escalei în portul Constanța a fregatei TCG Yavuz, care va participa alături de Forțele Navale Române la activitățile organizate pentru celebrarea Zilei Marinei Române. În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre importanța prezenței NATO în regiunea Mării Negre, precum și despre caracterul special al relațiilor bilaterale dintre România și Turcia, dar și dintre Constanța și orașele înfrățite din țara prietenă. „Vă mulțumim pentru vizita pe care o efectuați în capitala informală de sezon a României. Prin prisma profesiei mele, am lucrat cu mulți navigatori turci și respect profesionalismul dovedit și tradiția pe care ați dezvoltat-o în domeniul maritim. Relațiile dintre noi sunt speciale datorită prezenței la Constanța a unei largi comunități turco-tătare perfect integrate în viața culturală și economică a orașului nostru” a declarat domnul viceprimar Ionuț Rusu. Domnul contraamiral de flotilă Ramazan Ozogul a menționat că, deși va avea un program foarte încărcat, va profita de timpul liber pentru a vizita Constanța, unde este convins că se va simți ca acasă.

vineri, 13 august 2021

Mai mult
Dansăm sub cerul liber și ascultăm cea mai bună muzică românească la KIMARO

Cel mai tare festival al verii continuă cu noi concerte extraordinare. Evenimentul organizat de Primăria Constanța, în parteneriat cu Kiss FM, Magic FM și Rock FM se desfășoară în perioada 12-15 august, în parcarea de la Poarta 1. În această seară, constănțenii dar și turiștii aflați pe litoral sunt așteptați la Magic Sunsets. De la ora 18:00, pe scena din Portul Constanța vor evolua Direcția 5, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana și Ștefan Bănică. În deschidere, vor concerta fetele de la Tiny Tigers. Sâmbătă seara, Antonia, B.U.G Mafia, Carla’s Dreams, Connect-R și Smiley vin la Kiss Energy. Pe scenă vor urca și Yuka, o artistă de 16 ani, câștigătoare a festivalului Mamaia Copiilor la 6 ani și de Emilian, un tânăr de 25 de ani care face muzică de la 5 ani, tineri artiști care promit să cucerească topurile muzicale. Duminică seara, ne vom bucura de spectacolul de excepție oferit de Cargo, Paul Ciuci Compact, Trooper, Vama și Phoenix la Rock Nights. Cele mai noi trenduri în materie culinară vin să completeze experiența de festival. Zona de food se deschide zilnic de la ora 16:00. Pentru ca circulația să nu fie îngreunată, traficul rutier va fi restricționat până duminică, în fiecare zi, între orele 15:00-24:00, pe tronsonul delimitat de Poarta 2 de acces în Portul Constanța- strada Termele Romane- Poarta 1. Pentru a veni în sprijinul participanților la festival, autobuzele CT BUS care deservesc liniile 44, 51 și 101 vor circula până la ora 24:00. Festivalul KIMARO se va desfășura cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. La toate căile de acces în zona de spectacole se vor asigura puncte de triere epidemiologică a participanților. Accesul publicului în cadrul evenimentului KIMARO este gratuit și se face exclusiv pe baza unui cod de bare pe care publicul îl poate obține de pe site-ul kimaro.ro. Pentru accesul în cadrul Festivalului este obligatorie prezentarea unuia dintre următoarele documente în format tipărit sau electronic: Dovada privind vaccinarea împotriva virusului SARS-COV-2 (pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare); Rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen negativ (nu mai vechi de 24 de ore); Dovada trecerii prin boală, respectiv că persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Adulții prezenți la festival au nevoie de cod de acces și prezentarea unuia din documentele menționate anterior. Forma tipărită sau electronică a documentelor este obligatorie, codul generat poate fi prezentat și în format electronic. Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la eveniment și de la verificarea în Registrul național de vaccinare. Cei peste 5 ani vor purta mască. În spațiul de desfășurare a evenimentului este obligatorie purtarea măștii de protecție dacă incidența locală cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Nu este permis accesul în spațiul în care se derulează evenimentul cu: obiecte contondente, obiecte ascuțite, băuturi, mâncare, substanțe interzise.

vineri, 13 august 2021

Mai mult
Atenție, constănțeni!

Pentru a reduce numărul insectelor care produc disconfort, Primăria Constanța va relua acțiunile de dezinsecție prin aplicarea de tratamente aviochimice. Mai exact, mâine, 13.08.2021, la primele ore ale dimineţii, se vor efectua tratamente aviochimice în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, cu accent pe zonele din jurul lacurilor și a zonei costiere. Substanţa folosită se numeşte Deadyna este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti şi are o sferă largă de acţiune, fiind destinată  combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, gândaci, furnici etc.), nu este toxică pentru populație, nu murdărește, nu pătează și nu lasă  urme vizibile de produs. Este o substanță biodegradabilă - nu se acumulează în mediul înconjurător. În acest context, apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța, precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele. Pentru ca activitatea de dezinsecție trebuie să fie derulată concomitent atât pe domeniul public, cât și privat al orașului, facem apel la cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietățile pe care le dețin, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității.

joi, 12 august 2021

Mai mult
Echipamente și containere noi pentru salvamarii și personalul de prim ajutor din Constanța – Mamaia

Pentru ca salvamarii și echipele de prim ajutor din Constanța și din Mamaia să poată interveni cât mai rapid și mai eficient atunci când este cazul, Primăria Municipiului Constanța a achiziționat noi echipamente. Mai exact, de la începutul verii, salvamarii au fost dotați cu megafoane, 2 ATV-uri, 100 de tuburi de salvare, care vin să completeze echipamentele destinate intervenției rapide pentru salvarea vieților omenești. De asemenea, de curând municipalitatea a achiziționat (5 containere - 4 etajate și 1 bază), utilate cu aer condiționat, care vin să completeze dotările și pentru a aduce un plus de confort personalului de intervenție. Astfel, în momentul de față, există 4 puncte de salvamar și prim ajutor pe plajele din Constanța și Mamaia, dotate și utilate cu toate echipamentele necesare. Amintim că de la 1 iunie aproximativ 120 de salvamari și personal de prim ajutor lucrează la capacitate maximă și veghează plajele din Constanța și Mamaia în program 08:30 – 19:30.

joi, 12 august 2021

Mai mult
Anunț Telekom

Intervenții Telekom în domeniul public, în data de 12.08.2021. click pentru vizualizare document

joi, 12 august 2021

Mai mult
Problemele ce țin de salubrizarea orașului pot fi semnalate la numărul de WhatsApp - 0731.550.011

Primăria Municipiului Constanța face apel la constănțenii care depistează probleme legate de salubritate să sesizeze municipalitatea la numărul de WhatsApp - 0731.550.011. Sesizarea va fi făcută printr-un mesaj scris, care va conține locația exactă unde este necesară intervenția, descrierea situației și numele persoanei care sesizează. Acesta va fi însoțit de fotografii realizate la fața locului. În acest fel, începând de astăzi, 12 august 2021, toate sesizările primite de la cetățeni vor ajunge mult mai rapid la operatorul de salubritate care va verifica și va interveni pentru remedierea problemelor apărute. Precizăm că la numărul de WhatsApp - 0731.550.011, pot fi semnalate probleme ce țin de salubrizarea orașului sau alte situații urgente în rezolvarea cărora municipalitatea poate interveni punctual și într-un timp cât mai scurt. Totodată, pentru ca orașul nostru să fie unul curat, rugăm constănțenii să nu mai arunce gunoiul pe stradă, să nu mai depoziteze sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor iar persoanele care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipienți speciali! Poliția Locală aplică constant sancțiuni pentru nerespectarea acestor reguli de bun simț.

joi, 12 august 2021

Mai mult
Dăm startul distracției la malul mării! Începe KIMARO, cel mai mare festival de muzică românească

Cei mai iubiți artiști din România și hiturile lor vin la KIMARO. Festivalul este organizat de Primăria Constanța, în parteneriat cu Kiss FM, Magic FM și Rock FM, între 12 și 15 august, în parcarea de la Poarta 1. Timp de 4 zile, evenimentul va reuni, sub același concept muzica electronică, pop, rock și rap, fiecare seară fiind dedicată unui gen muzical. KIMARO se deschide în această seară cu show-urile extraordinare Electro Symphonic. De la ora 18:00, pe scena din Portul Constanța vor urca DIOSA Symphonic EDM, Edward Maya Symphony și Voltaj & Simona Strungaru Symphonics. Vineri seară avem parte de Magic Sunsets. Direcția 5, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana și  Ștefan Bănică vor face senzație pe scena KIMARO. Show-ul va fi deschis de fetele de la Tiny Tigers. Sâmbătă seara, la Kiss Energy, ne pregătim pentru petrecerea de senzație oferită de Antonia, B.U.G Mafia, Carla’s Dreams, Connect-R și Smiley. Pe lângă numele consacrate, pe scenă vor urca și tineri artiști: Yuka, o artistă de 16 ani, câștigătoare a festivalului Mamaia Copiilor la 6 ani și de Emilian, un tânăr de 25 de ani care face muzică de la 5 ani. Duminică seara, Cargo, Paul Ciuci Compact, Trooper, Vama și Phoenix sunt trupele care ne vor delecta la Rock Nights. Timp de 4 zile, participanții la festival pot experimenta ultimele tendințe în materie culinară, de la mâncare indiană la burgeri, înghețată artizanală, cocktailuri, o selecție de vinuri spumante, plus alte delicii. Zona de food se deschide zilnic de la ora 16:00. Dacă vreți să vă deplasați cu mașina, trebuie să știți că începând de astăzi până duminică, în fiecare zi, între orele 15:00-24:00, traficul rutier va fi restricționat pe tronsonul delimitat de Poarta 2 de acces în Portul Constanța- strada Termele Romane- Poarta 1. În acest sens, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun.  În perioada 12-15 august, autobuzele CT BUS care deservesc liniile 44, 51 și 101 vor circula până la ora 24:00. Festivalul KIMARO se va desfășura cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. La toate căile de acces în zona de spectacole se vor asigura puncte de triere epidemiologică a participanților. Accesul publicului în cadrul evenimentului KIMARO este gratuit și se face exclusiv pe baza unui cod de bare pe care publicul îl poate obține de pe site-ul kimaro.ro. Pentru accesul în cadrul Festivalului este obligatorie prezentarea unuia dintre următoarele documente în format tipărit sau electronic: Dovada privind vaccinarea împotriva virusului SARS-COV-2 (pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare); Rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen negativ (nu mai vechi de 24 de ore); Dovada trecerii prin boală, respectiv că persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Reamintim faptul că nu este permis accesul în spațiul în care se derulează evenimentul cu: obiecte contondente, obiecte ascuțite, băuturi, mâncare, substanțe interzise.

joi, 12 august 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care S.C. RAJA S.A. Constanța intervine în domeniul public, în data de 12.08.2021: - Bdul. Tomis / Bdul. Aurel Vlaicu - conductă - Str. Căpitan Dobrilă Eugeniu nr. 18 - conductă - Str. Ion Tăutu nr. 22 Bis - conductă - Bdul. Tomis nr. 315 bl. 3A - conductă - Str. Verde nr. 17 - branșament - Str. Verde nr. 50 - branșament - Str. Anton Pann nr. 23-28 - branșament - Bdul. Aurel Vlaicu - Penny - hidrant (11.08.2021) Secția Debranșări - Str. Crișana nr. 78 - rebranșare Secția Canal - Str. Ostrov nr.6-6A - reparare colector menajer.

joi, 12 august 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 12.08.2021. click pentru vizualizare document

joi, 12 august 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină