Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

A început dezinfectarea străzilor din municipiul Constanța

Toate străzile, trotuarele, zonele aglomerate și patformele de gunoi din municipiul Constanța sunt dezinfectate cu o substanță pe bază de cloramină. Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău a dispus această măsură pentru a combate infectarea și răspândirea COVID19. Recomandăm tuturor asociațiilor de proprietari din municipiul Constanța care au ghene de gunoi cu tubulatură să efectueze dezinfecție și în tubulatura ghenei. Decebal Făgădău: „Este extrem de important să păstrăm igiena, să luăm toate măsurile ce ne sunt indicate și, mai ales, să evităm toate deplasările inutile. Vă recomand din suflet, stați acasă!” Linia verde națională: 0800800358.

marți, 17 martie 2020

Mai mult
Întreruperi suplimentare programate E-Distribuție în Regiunea Dobrogea 16-21.03.2020

click pentru vizualizare document

marți, 17 martie 2020

Mai mult
Centralizatorul lucrărilor de intervenție în domeniul public

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată a centralizatorului lucrărilor de intervenție în domeniul public pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța. click pentru detalii

marți, 17 martie 2020

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 17.03.2020. click pentru vizualizare document

marți, 17 martie 2020

Mai mult
Anunț RAJA

Se intervine în domeniul public, astăzi 17.03.2020 în următoarele puncte de lucru: - str. Soveja/Adamclisi Autogară - conductă; - str. Timișana nr.22 - branșament; - Bdul Tomis nr. 253 Bl. T1 - conductă; - str. Dr. Gheorghe Marinescu nr.56 D - conductă; - Mamaia. Str. D5 nr. 80 - branșament; - S. Canal: - Stațiunea Mamaia - Zona Caraiman Teren Tenis - reparare racord; -  Bdul 1 Decembrie - Fântâna Arteziană - reparare colector menajer; -  Str. Nehoiului nr. 36 - reparare ovoid.

marți, 17 martie 2020

Mai mult
Anunț CT BUS

 CT BUS anunță publicul călător, că autobuzele care deservesc linia 44 au revenit la traseul normal. Acestea au fost temporar deviate din cauza unui stâlp căzut pe strada Ștefăniță Vodă.

marți, 17 martie 2020

Mai mult
Asfalt nou în zonele rezidențiale

Echipele SC Confort Urban SRL continuă reabilitarea carosabilului pe arterele secundare din cartierul Faleză Nord. După ce săptămâna trecută muncitorii au asfaltat străzile Ion Vodă, Petru Vulcan și Dragoslavele, tronsoanele delimitate de bulevardul Mamaia și strada Unirii, astăzi s-a intervenit pe strada Timișanei. Suprafața decopertată a fost reabilitată prin turnarea de covor asfaltic. Mâine, lucrările de modernizare a carosabilului vor cuprinde strada Dobrogei. Concomitent, în cartierul KM 4, s-a frezat zona carosabilă pe strada Petru Cercel, între strada Brizei și bulevardul 1 Mai și pe strada Brizei, tronsonul delimitat de strada Petru Cercel și strada Steluței. De asemenea, în cartierul Tomis III, se va decoperta suprafața carosabilă la intersecția aleilor Magnoliei și Cameliei. Facem apel către conducătorii auto să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.

luni, 16 martie 2020

Mai mult
Tel Verde 0800 41 00 42 – informații fiscale la îndemâna oricui!

În contextul actual al evoluției epidemiei cu COVID -19 și a măsurilor preventive luate la nivelul instituției cu privire la evitarea deplasărilor la ghișeele instituției, Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța readuce în atenția contribuabililor linia telefonică gratuită TelVerde 0800 41 00 42, ce poate fi apelată din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, după următorul program: luni, marți, miercuri, vineri: 08:30-16:30, respectiv joi: 08:30-18:30. Instituția recomandă contribuabililor să apeleze linia telefonică gratuită pentru solicitarea/ obținerea de informații ce decurg din obiectul de activitate al instituției, consiliere cu privire la stadiul de soluționare a cererilor depuse, clarificarea situației fiscale și înregistrarea sesizărilor. Precizăm faptul că prin intermediul apelulului la linia TelVerde nu se pot obține informații care intră sub incidența secretului fiscal și anume: datele de identificare ale persoanelor, natura şi cuantumul obligațiilor fiscale ale acestora, natura, sursa şi valoarea bunurilor, plăți, solduri sau orice fel de informații obținute din declarații ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terți.

luni, 16 martie 2020

Mai mult
Anunț CT BUS

CT BUS anunță publicul călător că autobuzele care deservesc linia 44 întorc la sensul giratoriu de la intersecția străzii Ștefăniță Vodă cu bulevardul Aurel Vlaicu, din cauza unui stâlp căzut pe strada Ștefăniță Vodă. Vă oferim scuze pentru disconfortul creat.

luni, 16 martie 2020

Mai mult
Stâlp căzut pe strada Ștefăniță Vodă

Echipe ale operatorilor de rețele de comunicații intervin în acest momente pe strada Ștefăniță Vodă pentru a demonta un stâlp care s-a rupt cu puțin timp în urmă și pe care se aflau cablurile internet și tv. Stâlpul aparține societății Telekom, care a trimis de urgență o echipă pentru a interveni. Direcția Generală Poliția Locală și Serviciul Rutier Constanța au trimis, de asemenea, echipaje pentru a veni în sprijinul lucrătorilor ce vor interveni pentru remedierea situației. Circulația rutieră a fost oprită pentru moment pe strada Ștefăniță Vodă pe sectorul cuprins între Tulcei și Badea Cârțan. Rugăm participanții la trafic să folosească rute alternative.

luni, 16 martie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină