Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Au loc lucrări de întreținere și recondiționare a băncuțelor de pe faleza Cazino

Echipele Primăriei Municipiului Constanța au demontat aproximativ 80 de bănci amplasate pe faleza Cazino, de la Comandamentul Flotei până la Poarta 1, pentru lucrările de întreținere anuală acestora. Băncile au fost transportate în ateliere specializate unde au fost vopsite și reparate acolo unde a fost cazul. 50 dintre acestea au fost deja repuse pe poziții, iar în aceste zile echipele Serviciului Dotări Urbane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța lucrează la remontarea băncilor în zonele din care au fost ridicate. Astfel de lucrări de recondiționare și întreținere  a mobilierului urban au loc anual, după încheierea sezonului rece.  

joi, 11 iunie 2020

Mai mult
Trafic restricționat parțial pe un tronson al bulevardului Mamaia

Primăria Municipiului Constanța anunță că joi, 11 iunie și vineri, 12 iunie, în intervalul orar 19:00 – 05:00, circulația autovehiculelor va fi restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, pe porțiunea cuprinsă între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazu a bulevardului Mamaia. Angajații SC Confort Urban SRL vor efectua lucrări de asfaltare a carosabilului. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări.

joi, 11 iunie 2020

Mai mult
Continuă lucrările de reabilitare a Cazinoului

La subsol vor exista două camere tip muzeu, în care vor fi expuse cărți poștale, fotografii și obiecte din istoria clădirii edificiu. Echipe de muncitori lucrează acum la recompartimentarea subsolului, prin demolarea pereților neportanți pentru a face loc noii configurații, conform autorizației de construire emisă de Primăria Municipiului Constanța.  Experții în monumente istorice clasa A au luat probe din zidurile de piatră, planșeele cu bolți de cărămidă dar și din grinzile metalice nituite realizate de Anghel Saligny, iar în urma analizelor s-a constatat că acestea s-au mentinut foarte bine, așa că multe dintre elementele originale vor fi păstrate. Se lucrează de asemenea și la decopertarea fațadei Cazinoului pentru verificarea nivelului de degradare. Radu Cornescu – arhitect: „În această etapă se lucrează la demolarea zidurilor neportante pentru a face loc noii configurații, se demolează scara dinspre nord-est, cea care acoperea o bună parte din ornamentele Cazinoului, pe fațadă muncitorii decopertează tencuiala care fi dată jos până la cărămidă. Fiecare zonă în parte va fi studiată, se va analiza nivelul de degradare, după care vor veni alte echipe de restauratori. Grinzile metalice nituite construite de Anghel Saligny, descoperite la subsolul clădirii s-au menținut foarte bine așa că vor fi lăsate aparent, la fel și zidurile de piatră și planșeele cu bolți de cărămidă. Acestea vor fi însă tratate și reconsolidate acolo unde va fi cazul. Echipe de experți în finisaje, tâmplărie, ornamente, experți în rezistență dar și specialiști în instalații au făcut sondaje și verificări pentru a putea da cele mai bune soluții pentru reabilitarea acestui edificiu. În subsolul Cazinoului vor fi mai multe funcțiuni, vor exista și două camere cu funcții muzeale în care vor fi expuse obiecte, cărți poștale sau fotografii cu istoria acestei clădiri”. Odată cu înaintarea lucrărilor, este posibil să apară și alte mărturii zidite între pereții clădirii de deținuții care au lucrat la reabilitarea Cazinoului în anii 1950. Radu Cornescu – architect “Noi toți sperăm și așteptăm să mai găsim printre pereții Cazinoului, urme ale trecutului, așa cum am găsit acel petec de sac cu înscrisuri ale deținuților politici. Avem mărturii ale deținuților care au lucrat aici în anii 1950 care au trăit după anii 1990, dar și ale moștenitorilor lor, care au indicat câteva locuri, de exemplu în cele 4 turnuri ale Cazinoului unde ar mai fi ascunse în niște sticle, borcane, pe  bucăți de sac sau pe spatele unor schițe, poezii și gânduri ale deținuților care au lucrat aici. ” Lucrările la Cazinoul din Constanța vor respecta proiectul original, cu detaliile arhitecturale din anul 1910.

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
Centralizatorul lucrărilor de intervenție în domeniul public

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată a centralizatorului lucrărilor de intervenție în domeniul public pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru vizualizare document

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
Lucrări de reabilitare în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie

Se lucrează în ritm continuu în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, pentru ca cel mai îndrăgit spațiu de joacă din municipiul Constanța să îi primească în siguranță pe cei mici, atunci când situația o va permite. După ce lucrătorii Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța au înlocuit elementele deteriorate, s-a continuat cu vopsirea tuturor echipamentelor de joacă. Totodată, echipele SC Confort Urban SRL au efectuat astăzi lucrări de frezare și înlocuire a covorului asfaltic, în pregătirea terenului de minibaschet care urmează a fi amenajat de către RAEDPP Constanța. Facem apel către toţi locuitorii oraşului să nu intre în Țara Piticilor cât timp se desfășoară lucrările de reabilitare, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări. Vă mulțumim pentru înțelegere!

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
Acces rutier îmbunătățit în cartierul Compozitorilor

Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările de amenajare a infrastructurii rutiere din zonele rezidențiale. După ce carosabilul a fost construit de la zero pe străzile Haricleea Darclée și Paul Constantinescu, echipele SC Confort Urban SRL acționează astăzi cu utilaje pe aleea Madrigalului. Strada de pământ este îmbrăcată în asfalt iar amenajarea suprafaței carosabilă s-a realizat prin lucrări de excavare și compactare. Simultan, pe străzile Dimitrie Cuclin și Ionel Perlea se construiește carosabilul prin săpare și așternere de pietriș, în etapa premergătoare asfaltării. Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se lucrează.

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
Dezinfecția continuă la Constanța!

Echipele municipalității acționează zilnic pe străzile, trotuarele și parcurile din oraș. Zona de intervenție de astăzi este alcătuită din străzile Baba Novac, Dezrobirii, Eliberării, I.L. Caragiale, Soveja, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, precum și aleile de acces în parcul de la Casa de Cultură.  Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a dispus aceste măsuri privind gestionarea bolilor înalt contagioase încă din luna martie. Pentru dezinfecție se folosește un detergent profesional care are proprietăți de spalare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90%. În continuare trebuie să fim atenți, să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm normele de igienă! Fiți responsabili! Aveți grijă de voi și de cei dragi!

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 10.06.2020. click pentru vizualizare document

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța continuă amplasarea containerelor galbene pentru deșeuri reciclabile

Aproximativ 300 de astfel de recipiente au fost deja amplasate la platformele din zonele Faleză Nord, Tomis 1, Tomis 2, Tomis 3, Tomis Nord și Casa de Cultură, iar  în perioada următoare, alte 600 de containere vor ajunge și la celelalte puncte de colectare a deșeurilor din toate cartierele. Dragoș  Banaga - șef departament colectare selectiva, sortare, tratare si valorificare energetica Polaris M Holding: “Observăm că de la o zi la alta cantitățile de deșeuri reciclabile sunt tot mai mari. În ultima lună am depășit 120 de tone, ceea ce este un lucru foarte bun, sperăm ca după ce le amplasăm pe toate să ajungem la 200 de tone lunar. Aceste recipiente galbene vin în completarea celor aproximativ 400 de  containere tip iglu și platforme modulare, verzi, albastre și galbene destinate materialelor reciclabile, instalate deja în special în zonele cartierelor cu blocuri din oraș. Facem un apel către cetățeni să colecteze selectiv în casă în primul rând, să curețe recipientele din plastic de lichidele care le-ar putea contamina și să le strivească înainte de a le depozita pentru a optimiza volumul acestor containere”. Deșeurile reciclabile sunt colectate zilnic de angajații societății de salubrizare, iar încărcarea se face în autospeciale destinate materialelor refolosibile care ajung apoi la centrele de colectare unde se transformă în saci menajeri, folii, celuloză și hârtie și alte materiale refolosibile. Platformele au fost instalate pentru a crește gradul de colectare selectivă a deșeurilor din Constanța Primăria Municipiului Constanța recomandă în continuare locuitorilor orașului să separe deșeurile reciclabile de cele menajere și să le depoziteze în platforme în secțiunile special amenajate și inscripționate corespunzător.

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
Lucrări de asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă recondiționarea carosabilului pe bulevardul Mamaia, porțiunea cuprinsă între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazu. Echipele administratorului drumului public vor acționa cu utilaje joi, 11 iunie și vineri, 12 iunie, pentru turnarea covorului asfaltic. Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, circulația autovehiculelor va fi restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19:00 – 05:00. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări.

miercuri, 10 iunie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină