Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Mesajul primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, cu ocazia celebrării Zilei Dobrogei ​

“Celebrăm deja de cinci ani, prin lege, la 14 Noiembrie, Ziua Dobrogei. Instituirea acestei celebrări la nivel național are la bază recunoașterea importanței particulare a Dobrogei pentru România. Dobrogea este un leagăn autentic al culturii și istoriei României. Tot ceea ce există aici, de la sosirea corăbiilor grecești și relegarea poetului Ovidius în Cetatea Tomisului la mozaiul actual de culturi, confesiuni și etnii, respiră peren istorie, cultură și toleranță. Dobrogea este totodată un tezaur istoric, cultural, spiritual încă nedescoperit integral, un spațiu emblematic al constituirii identității noastre și un laborator spiritual în care ne-am rafinat capacitatea de a conviețui într-un puzzle cultural și etnic unic în România și rar în Europa. Cu siguranță nu există, în România, un spațiu egal în ancestralitate și mit. Pământul Dobrogei ascunde comori fabuloase, precum mormântul lui Ovidius sau misterioasele bazilici antice. Pământul Dobrogei are încă de oferit un patrimoniu pe care suntem datori să-l descoperim. Astăzi, preocuparea mea fundamentală – și deopotrivă a noastră – este să redescoperim și să exploatăm patrimoniul Dobrogei – cultural, istoric, spiritual, arheologic, geopolitic etc., să redăm Dobrogei acest patrimoniu, să dezvoltăm moștenirea ei culturală și spirituală, să readucem Dobrogea pe lista scurtă a regiunilor generatoare de modele pozitive la nivel național, să facem din Dobrogea un tărâm paradisiac și mitic, comod pentru locuitorii ei și iubit de aceștia, atractiv pentru turiști și investitori, o comoară a sudului României. Vom putea face asta prin atragerea de investiții, prin implementarea de fonduri europene substanțiale, prin proiecte proprii de amploare și impact, prin stimularea mediilor locale de afaceri, prin încurajarea tinerilor, prin protejarea patrimoniului cultural și prin stimularea grijii și responsabilității față de viața cetății a locuitorilor ei. Municipiul Constanța va fi motorul și garanția acestor dezvoltări. Iar eu, ca primar al municipiului Constanța, voi avea grijă ca patrimoniul orașului să fie valorificat la superlativ. Vreau să facem împreună din acest oraș o perlă a coroanei. Am nevoie în acest sens de sprijinul cetățenilor acestui oraș. Locuitorii acestui oraș au experiențe istorice ancestrale de implicare în viața Cetății – s-au implicat în treburile Cetății pe vremea polisurilor și a perioadei romane, în perioada bizantină și ulterior. Cetățenii acestui oraș știu că, fără implicarea și sprijinul lor activ, tradus în gesturi mici, cotidiene, nici o strategie de dezvoltare nu poate reuși. Îi felicit, cu ocazia Zilei Dobrogei, pe toți locuitorii municipiului Constanța și, prin extensie, pe toți dobrogenii și îi asigur încă o dată că putem readuce Dobrogea acolo unde patrimoniul ei substanțial ar fi trebuit să o așeze de mult”. 

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Mai mult
O nouă ședință extraordinară a Consiliului local al municipiului Constanța

În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (5)  din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completrările ulterioare, se convoacă Consiliul local al municipiului Constanța în ședință extraordinară, luni, 16 noiembrie 2020, ora 13:00, în sala "Remus Opreanu" a Consiliului Județean Constanța. click pentru vizualizare proiectul ordinii de zi

vineri, 13 noiembrie 2020

Mai mult
Vizita de curtoazie a ambasadorului Regatului Țărilor de Jos

Astăzi a avut loc vizita de curtoazie a ambasadorului Regatului Țărilor de Jos, Excelența-Sa domnul Roelof van Ees, la primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac. Șeful misiunii diplomatice a  Regatului Ţărilor de Jos a fost însoțit de consilierul economic și comercial al Ambasadei, Wijnand  Marchal și de domnul Dan Coman, consul onorific. Domnul Roelof van Ees a evidențiat, cu această ocazie, potențialul semnificativ de care dispun orașul și portul Constanța și a reiterat întreaga disponibilitate a țării sale de a consolida legăturile dintre municipalitățile din România și cele din Olanda, pe toate palierele: autorități, mediile de afaceri, comunități locale etc. A menționat în mod concret expertiza olandeză în domenii precum mobilitatea urbană, eficientizarea transportului public, strategiile smart cities etc., expertiză care a stat la baza unor programe locale de dezvoltare ale altor orașe din România. A transmis disponibilitatea autorităților publice ale orașului Rotterdam de a consolida raporturile cu Primăria municipiului Constanța, prioritar prin revitalizarea actualului Memorandumului de Înțelegere dintre cele două orașe, semnat la 5 iunie 1998. Șeful misiunii diplomatice a subliniat totodată necesitatea existenței unui mediu prietenos pentru companiile străine și locale, fără de care nu pot exista investiții substanțiale și pe termen lung. Primarul municipiului Constanța a exprimat interesul municipalității de a beneficia de expertiza Olandei în domenii ce pot îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor municipiului Constanța, precum și necesitatea revitalizării Memorandumului de Înțelegere menționat, prioritar în domenii de cooperare precum: mobilitate urbană, eficientizarea transportului public, strategii locale de dezvoltare durabilă etc. A punctat întreaga sa disponibilitate de a crea, la nivel local, condiții atractive pentru mediile business locale și străine, ca bază a creșterii investițiilor străine în municipiul Constanța. A subliniat interesul de a coopta, în procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare a municipiului Constanța, experți de valoare din Olanda. A precizat că va iniția procesul de reevaluare a Memorandumului de Înțelegere dintre orașele Constanța și Rotterdam, în sensul revitalizării acestuia, din perspectiva prioritară a permanentizării și consolidării schimbului de bune practici între cele două orașe, în domenii de interes reciproc.

vineri, 13 noiembrie 2020

Mai mult
Acțiune de dezinsecție și deratizare în piețele administrate de RAEDPP Constanța

Pe parcursul acestei săptămâni, în piețele administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a avut loc o amplă acțiune de dezinsecție și deratizare.  Lucrătorii societății contractate de RAEDPP Constanța au acționat în perimetrele piețelor Cireșica, Tic-Tac, Brotăcei, Tomis III, Unirii, I.L. Caragiale și Grivița, prin igienizarea suprafețelor și prin amplasarea de momeli toxice în locuri greu accesibile. Operațiunea urmărește eliminarea insectelor, a rozătoarelor, a bacteriilor, a germenilor, precum și prevenirea apariției unor focare de infecție și pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli.

vineri, 13 noiembrie 2020

Mai mult
Continuă procesul de recondiționare a carosabilului. Restricții de circulație pe străzile Industrială și Lanului

Primăria Municipiului Constanța informează că traficul rutier va fi restricționat parțial luni, 16 noiembrie, în intervalul orar 07:30-15:30, pe strada Industrială, la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu. Echipele SC Confort Urban SRL vor interveni cu utilaje pentru decopertarea carosabilului. De asemenea, marți, 17 noiembrie, circulația autovehiculelor va fi restricționată total pe strada Lanului, porțiunea delimitată de străzile Hatman Luca Arbore și Fântânele, între orele 07:30-15:30, ca urmare a lucrărilor de asfaltare. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se reabilitează trama stradală.

vineri, 13 noiembrie 2020

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 13.11.2020. click pentru vizualizare document

vineri, 13 noiembrie 2020

Mai mult
Proprietarii, somați să își îngrijească terenurile pe care le dețin

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Gestionare Servicii Publice și Poliția Locală, somează proprietarii să își îngrijească terenurile pe care le dețin! Proprietarii de terenuri de pe raza municipiului Constanța trebuie să le igienizeze și să efectueze periodic operațiuni de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Din păcate, însă, foarte multe terenuri sunt lăsate în paragină sau sunt transformate în locuri de depozitare a deșeurilor inerte. Echipele municipalității desfășoară permanent acțiuni de identificare a acestor terenuri insalubre care pun în pericol sănătatea noastră a tuturor și strică imaginea orașului. După ce sunt identificate terenurile neîngrijite, proprietarii  sunt somați să remedieze cât mai repede situația. Dacă nu se conformează, sunt sancționați cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice și între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoane juridice, conform OUG 195/2005 art.96, alin.1, pct.10. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 16 din H.C.L. nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, proprietarii terenurilor virane situate în intravilanul municipiului Constanța au obligația să le împrejmuiască și să amplaseze pe aceste terenuri, la loc vizibil, pe frontul stradal, un panou care să cuprindă sintagma PROPRIETATE PRIVATĂ și numărul stradal aferent sau parcelă și lot atunci când imobilul nu are alocat un astfel de număr. Primăria Constanța mulțumește tuturor celor care s-au implicat în acțiunile de igienizare, precum și celor care ne-au semnalat problemele întâlnite și  îi rugăm să facă în continuare acest lucru la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp - Direcția Generală Poliția Locală. Curățenia este prioritatea noastră principală!

vineri, 13 noiembrie 2020

Mai mult
Comunicat de presa servicii online Serviciul Public de Impozite si Taxe

SPIT: Siguranța ta este prioritatea nostră! Accesează serviciile online!   Pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța recomandă contribuabililor să evite deplasarea la ghișeele instituției și să utilizeze serviciile online. În acest scop, SPIT vine în sprijinul constănțenilor și pune la dispoziția celor interesați metode alternative la distanță, dezvoltate în scopul eficientizării procesului de soluționare a cerințelor cetățenilor:  Plata impozitelor și taxelor locale/amenzilor - pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunile “Servicii online/Plată impozite” și “Plată amenzi/alte taxe”; - prin intermediul telefonului mobil, utilizând aplicația e-Tax Mobile, disponibilă pe App Store și Play Store; - pe site-ul www.ghiseul.ro, secțiunile “Plătește online impozite și taxe”, “Plată amenzi” și “Plată fără autentificare”; - prin serviciul Internet Banking; - prin ordin de plată. Depunerea declarațiilor fiscale - pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Declarații fiscale“, cu/fără autentificare; - pe adresele de e-mail ale instituției: office@spit-ct.ro, ag1@spit-ct.ro, ag2@spit-ct.ro, ag3@spit-ct.ro, ag4@spit-ct.ro, ag5@spit-ct.ro, ag6@spit-ct.ro; - prin poștă/servicii de curierat, cu confirmare de primire; - prin fax. Obținerea certificatelor de atestare fiscală - pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Certificat fiscal”, cu autentificare; - depunerea cererilor pe adresele de e-mail ale instituției: office@spit-ct.ro, ag1@spit-ct.ro, ag2@spit-ct.ro, ag3@spit-ct.ro, ag4@spit-ct.ro, ag5@spit-ct.ro, ag6@spit-ct.ro, iar transmiterea certificatelor de atestare fiscală prin poștă sau alte metode la solicitarea expresă a contribuabililor. Obținerea autorizațiilor de tramă stradală - pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Plată amenzi/alte taxe”, prin selectarea din lista derulantă a câmpului corespunzător, fără autentificare. Depunerea diverselor solicitări - pe adresele de e-mail ale instituției: office@spit-ct.ro, ag1@spit-ct.ro, ag2@spit-ct.ro, ag3@spit-ct.ro, ag4@spit-ct.ro, ag5@spit-ct.ro, ag6@spit-ct.ro; - prin poștă/servicii de curierat, cu confirmare de primire; - prin fax. Obținerea altor informații, asigurarea de asistență și consiliere fiscală - pe adresele de e-mail ale instituției: office@spit-ct.ro, ag1@spit-ct.ro, ag2@spit-ct.ro, ag3@spit-ct.ro, ag4@spit-ct.ro, ag5@spit-ct.ro, ag6@spit-ct.ro; - prin intermediul liniei telefonice gratuite TelVerde 0800 41 00 42; - prin intermediul telefoanelor din cadrul agențiilor fiscale, astfel: Agenția Fiscală nr. 1 – tel. 0241/488.578 Agenția Fiscală nr. 2 - tel. 0241/488.530 / fax. 0241/488.536 Agenția Fiscală nr. 3 - tel. 0241/488.540 / fax. 0241/488.543 Agenția Fiscală nr. 4 - tel. 0241/488.553 / fax. 0241/488.566 Agenția Fiscală nr. 5 - tel. 0241/488.539 / fax. 0241/488.545 Agenția Fiscală nr. 6 - tel. 0241/488.532 / fax. 0241/488.531 Serviciul Urmărire și Executare Silită – tel. 0241/488.556/ fax. 0241/488.567                                     Reamintim faptul că accesul în sediile Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța se face cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a măştii, termoscanarea şi igienizarea mâinilor. De asemenea, puteți verifica în timp real gradul de aglomerație din agențiile fiscale, înainte de a pleca de acasă, accesând acest link cu imagini live de la ghișee: https://www.spit-ct.ro/spit-live/ În această perioadă, este indicat să rămâneți în spațiile în care vă simțiți protejați. Operațiunile rezolvate la ghișeele instituției se pot realiza și prin metode alternative la distanță, mai simplu, mai rapid, mai prudent.

vineri, 13 noiembrie 2020

Mai mult
Începând cu data de 16 noiembrie, se pot depune cererile pentru înscrierea în Programul „RESPECT”

Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, anunţă că începând cu data de 16.11.2020 se pot depune Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în Programul „RESPECT” pentru anul 2021. Pot beneficia de Programul „RESPECT” persoanele care se încadrează într-una din următoarele categorii: a) persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.840 lei. b) persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani; c) persoane cu handicap grav sau accentuat; d) persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza                    Legii nr. 416/2001; e) persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal. f) alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) -e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință (în baza unei anchete sociale). Înscrierea în Programul „RESPECT” se face pe baza următoarelor documente: - cerere tip; - copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea „conform cu originalul”; - documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz. Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Serviciul Sprijin Comunitar și Evenimente Sociale, situat în strada Unirii nr. 104. Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în Programul „RESPECT” 2021, pot fi descărcate de pe site-ul instituției www.dgas.ro  sau se pot ridica din locațiile mai jos menționate. Cererile și documentele necesare se pot depune online pe adresa instituției, office@dgas-ct.ro sau pot fi ridicate, completate și depuse de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00, în următoarele locații: Clubul pensionarilor Tomis II, bld.Tomis nr.211, bl TS6B; Clubul pensionarilor Duiliu Zamfirescu, str. Duiliu Zamfirescu nr.4; Clubul pensionarilor Mangaliei, șos.Mangaliei nr.86A; Clubul pensionarilor Dezrobirii, str.Dezrobirii nr.123, bl.IS3; Clubul pensionarilor Zorelelor, str.Zorelelor nr.69 bis. Informații suplimentare se obțin la următoarele date de contact: Direcția Generală de Asistență Socială Direcția Sprijin Comunitar Serviciul Sprijin Comunitar și Evenimente Sociale Telefon: 0341.448.530/0341.180.107.

joi, 12 noiembrie 2020

Mai mult
Precizări privind premiile bănești acordate seniorilor (80 ani, 90 ani, 50 ani căsătorie)

Având în vedere intrarea în vigoare a noilor prevederi referitoare la măsurile de sănătate publică în contextul pandemiei de coronavirus, rugăm persoanele care solicită acordarea premiilor bănești cu ocazia aniversării vârstei de 80 de ani, 90 de ani sau familiilor care aniversează 50 de ani de căsătorie, să depună odată cu celelalte acte doveditoare, un extras de cont emis pe numele beneficiarului premiului, în vederea acordării acestuia prin transfer bancar.

joi, 12 noiembrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină