Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Anunț RAJA

În vederea executării lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Ion Rațiu nr. 75, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA S.A. sunt nevoite să restricționeze traficul auto de pe această stradă, pe o porțiune de 50 m, cu sensul de mers către bd. Mamaia, astăzi - 16 februarie 2021, în intervalul orar 11.30 – 15.00. În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală. Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune. Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Direcția Generală Poliția Locală acționează constant pentru prevenirea infracționalității și creșterea gradului de siguranță în oraș

În timpul unei activități de patrulare efectuate în cursul săptămânii trecute, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au identificat pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu o femeie cu domiciliul în municipiul Constanța, care deținea fără documente de proveniență 26 de pachete de țigarete netimbrate, în vederea comercializării nelegale. Persoana în cauză, împreună cu marfa confiscată, a fost predată organelor competente pentru continuarea cercetării, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006, privind Codul Vamal. Menționăm că femeia nu se află la prima abatere de acest gen. În ultimii doi ani, aceasta a fost depistată de mai multe ori, în zona pieței Tomis III, în timp ce oferea spre vânzare țigarete netimbrate. Cetățenii pot semnala faptele de comerț ilicit la numărul de telefon 0241.484.205- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală.

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Vizită la Constanţa a delegaţiei Ambasadei Kazahstanului în România

Astăzi a avut loc, la sediul Primăriei municipiului Constanţa, o întâlnire a delegaţiei Ambasadei Kazahstanului în România cu viceprimarul municipiului Constanța Ionuţ Rusu. Din delegaţia Ambasadei Republicii Kazshstan au făcut parte domnul Kayrat Karabayev, adjunctul şefului misiunii diplomatice, ministru-consilier, domnul Azamat Kagenov, atașat și consul, precum şi domnul Erghin Hagicalil, consul onorific al Republicii Kazahstan la Constanța. Au fost trecute în revistă, cu această ocazie, principalele oportunităţi de consolidare a relaţiilor dintre municipiul Constanţa şi municipalităţi din Kazahstan. În perioada următoare se vor derula mai multe iniţiative de colaborare în domeniile cultural, academic, economic. Au fost discutate, prioritar, proiecte și inițiative de colaborare care să marcheze bunele relaţii existente între oraşul Constanţa şi partenerii acestuia din Kazahstan. Părţile au exprimat întreaga lor disponibilitate de consolidare a relaţiilor existente. Oficialii misiunii diplomatice a Republicii Kazahstan în România şi-au reiterat interesul pentru amplasarea, pe raza municipiului Constanţa, a bustului muzicianului și compozitorului kazah Kurmangazy Sagyrbaiuly. S-au discutat totodată posibilitatea organizării unui Forum de afaceri româno-kazah la Constanţa, precum şi oportunităţile de consolidare a relaţiilor între mediile economice, academice şi culturale din oraşul Constanţa şi oraşe din Kazahstan. Un accent deosebit în cadrul discuţiilor l-a reprezentat consolidarea investiţiilor Republicii Kazahstan în municipiul Constanţa, în domenii de interes reciproc. În perioada următoare, aceste inițiative de consolidare a relațiilor existente vor fi puse în valoare prin proiecte concrete de colaborare care vor putea face din Constanța un partener privilegiat și totodată o destinație a unor proiecte externe de investiții utile planurilor de dezvoltare ale orașului. S-a convenit menținerea unui ritm intensificat al contactelor, care să faciliteze implementarea proiectelor discutate.

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
Actualizarea paginii de anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2021

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată de anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2021 pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța - poziția 6.  click pentru vizualizare

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată cu dezbateri publice pe teme de urbanism pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
De mâine debutează prima etapă a proiectului „Efort comun pentru un viitor mai bun“

Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac și președintele Asociației Animal Society, doamna Anca Tomescu, au semnat astăzi, la Constanța, protocolul de colaborare ce vizează gestionarea eficientă a situației animalelor abandonate din oraș. Astfel, începând de mâine, 16 februarie, debutează prima etapă a proiectului „Efort comun pentru un viitor mai bun“, un proiect care implică mai multe campanii de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș ce vor fi realizate pe raza municipiului Constanța, un recensământ al acestora, efectuat în premieră de către Animal Society, mai multe programe de informare și conștientizare adresate constănțenilor, dar și un apel pentru implicarea societății civile. Vergil Chițac: „Problema câinilor fără stăpân din municipiul Constanța este una care a fost scăpată de sub control în ultimii ani și pentru rezolvarea căreia, așa cum am promis, am adus alături de noi oameni care au experiență în acest domeniu, oameni cu care vom colabora atât în interesul animalelor abandonate pe străzi, cât și în interesul constănțenilor. Proiectul născut din colaborarea Primăriei Constanța cu Asociația Animal Society vine să facă ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani: să ne îngrijim de aceste biete animale. Tocmai de aceea, dacă ne vom implica și le vom oferi un cămin, fie că vorbim despre unul instituționalizat sau că adoptăm un animal, atunci vom avea de câștigat cu toții. În paralel, lucrăm la reabilitarea și modernizarea Adăpostului, astfel încât capacitatea acestuia să ajungă de la 243 de locuri, cât are acum, la 400 de locuri“. Anca Tomescu: „Ne bucură inițiativa municipalității Constanța și ne exprimăm speranța că cetățenii vor răspunde apelului nostru la responsabilitate și implicare. Am început să primim foarte multe mesaje din partea constănțenilor, care arată  interes față de demersul nostru. Avem încredere că acest proiect este unul bine primit și că va aduce schimbări pozitive în ceea ce privește situația acestor animăluțe și în viața întregii comunități. Trebuie să înțelegem că o societate sănătoasă se construiește prin efort comun!“ Amintim că prima etapă a proiectului „Efort comun pentru un viitor mai bun“ o reprezintă campania de sterilizare gratuită, efectuată exclusiv de echipa Animal Society, ce se va desfășura în perioada 16 februarie - 12 martie 2021, la sediul Adăpostului pentru animale abandonate din Constanţa, strada Vârful cu Dor nr. 5. Cetățenii interesați vor putea să își sterilizeze fără costuri animalele de rasă comună, efectuând o programare în acest sens la numărul de telefon 0730.583.510, de luni până vineri, între orele 09:00-14:00.

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
Se reabilitează traseele pietonale în mai multe zone din oraș

În această perioadă în care condițiile meteorologice nu sunt favorabile asfaltării, echipele SC Confort Urban SRL administratorului drumului public continuă intervențiile asupra infrastructurii pietonale. Conform graficului de lucru, din această săptămână se reabilitează trotuarele pe străzile Onești și Grozești, tronsoanele delimitate de bulevardul Mamaia și strada Chiliei. Se reamenajează trotuarele prin înlocuirea bordurilor vechi. Lucrări similare au loc pe străzile Tabla Buții și Răchitași, între bulevardul Mamaia și strada Chiliei. Scările de acces către plaja Modern se află în plin proces de modernizare. Echipele administratorului drumului public acționează în zona situată la capătul străzii Ștefan cel Mare. Se montează rigole care vor asigura drenajul apelor pluviale. În paralel, continuă lucrările de reabilitare a zonei pietonale pe strada Mircea cel Bătrân, în dreptul Oficiului Poștal Nr. 9. Pe strada Badea Cârțan, spațiul public urban va fi utilizat eficient pentru a permite extinderea trotuarelor și amenajarea de noi locuri de parcare. Pentru optimizarea condițiilor de trafic, se montează indicatoare de informare în mai multe locații din oraș și se recondiționează echipamentele de semaforizare.

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
Anunț Telekom

Intervenții Telekom în domeniul public, în data de 15.02.2021. click pentru vizualizare document

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 15.02.2021. click pentru vizualizare document

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
Măsuri luate la nivelul C.L.S.U. pentru a preveni răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2

Pentru a preveni răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2, primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a convocat astăzi, 15.02.2021, Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Municipiul Constanța se încadrează în limita de incidență cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile mai mare de 1,5 și mai mică de 3/1000 de locuitori, motiv pentru care au fost dispuse următoarele măsuri: obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane. interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, cu următoarele excepții motivate de: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie. 2.1 pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00. în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 3 şi 4 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. operatorii economici prevăzuţi la pct. 3 şi 4 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului. interdicţia de circulaţie în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri. suspendarea activității târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat”Constanța si administratorii piețelor private își vor desfășura activitatea în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr.335/4225/2078/1730/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind desfășurarea activității piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, pe perioada stării de alertă instituite pe teritoriul României, cu stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, CT BUS se va asigura de respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 1082/2020 privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor pe perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

luni, 15 februarie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină