Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Atenție, șoferi! Începând din 06.04.2021 pe 3 străzi din municipiul Constanța a fost instituit sens unic

Mai exact, străzile Nicolae Iorga, Poporului și Ion Rațiu au devenit artere rutiere cu sens unic, pe care se circulă astfel: - pe strada Nicolae Iorga dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu spre bulevardul Mamaia; - pe strada Ion Rațiu dinspre bulevardul Mamaia spre bulevardul Tomis; - pe strada Poporului dinspre bulevardul Tomis spre strada Mihai Viteazu. Prin urmare, facem apel la constănțeni să respecte indicatoarele rutiere și semnalele polițiștilor locali care se află în aceste zile pe străzile menționate.

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Pentru executarea unor lucrări de reabilitare conductă apă de pe Str. Arcului, prevăzută în contractul de lucrări derulate în cadrul „Programului Operațional Infrastructură Mare”, RAJA S.A oprește furnizarea apei, în ziua de VINERI 09.04.2021, între orele 09:00-14:00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din: - Str. Progresului - Str. Meșterul Manole - Str. Nicolae Grindeanu - Str. Progresului - PT92.

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Atenție, se oprește apa în zona delimitată de străzile Progresului cu Meșterul Manole din cartierul Km 4-5! RAJA S.A. va executa vineri – 09 aprilie 2021 lucrări de reabilitare la nivelul conductei de alimentare cu apă de pe strada Arcului, din municipiul Constanța. Investiția face parte din Contractul de lucrări CL34 - Reabilitare conducte magistrale tronson 3 - Municipiul Constanța, în valoare de peste 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și constă în înlocuirea conductei de aducțiune pe o lungime de 600 m (de la intersecția străzilor Arcului cu Progresului până la Șos. Mangaliei) și racordarea acesteia la infrastructura de alimentare cu apă. Pentru realizarea intervenției se va întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 09.00 - 14.00. Vor fi afectați consumatorii aflați în perimetrul delimitat de străzile: Progresului – Meșterul Manole – Sergent Nicolae Grindeanu – Progresului și cei arondați punctului termic 92. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții utilizatorilor din municipiul Constanța. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor. Biroul de Comunicare        

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
Continuă campania de distribuire a pachetelor cu produse de igienă și a ajutoarelor alimentare

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, anunță că începând cu data de 12 aprilie 2021, de luni până vineri, între orele 8:00 – 15:00, la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu  nr. 4, va continua acțiunea de distribuire a pachetelor cu produse de igienă și a ajutoarelor alimentare acordate în baza Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD 2019/2021 pe listele suplimentare. În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării POAD, produsele de igienă și ajutoarele alimentare nedistribuite pe listele inițiale se pot distribui pe liste suplimentare persoanelor cu handicap grav, adulți și copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private și care nu au altă sursă de venit decât indemnizația lunară acordată persoanei cu handicap grav. Pachetele se ridică personal de către persoanele cu handicap grav sau de către asistenții personali ai acestora, pe baza actului de identitate în original și a copiei după certificatul de încadrare în gradul de handicap grav valabil.   Campania de distribuire a produselor se va desfășura cu respectarea tuturor prevederilor legale privitoare la prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.   Pentru buna desfășurare a activității în contextul epidemiologic actual, vă rugăm să păstrați distanța corespunzătoare față de persoanele din jur, pentru a nu pune în pericol sănătatea dumneavoastră și a celorlalți beneficiari. Pentru informații suplimentare vă rugăm să apelați numerele de telefon 0341.448.530 și 0341.454.669.

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 08.04.2021:  - Str. Badea Cartan nr. 17 bl. K16B - conductă; - Ale. Murelor - PT48 - conductă; - Str. Anghelescu Temelie nr. 6B - branșament; - Secția Canal - Bdul. Mamaia / Str. Renașterii - colector menajer; - Str. Crișanei nr. 69 bl. G1 - colector menajer.

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 08.04.2021. click pentru vizualizare document

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
Întreruperi E-distribuție programate în județul Constanța, perioada 8 - 11 aprilie 2021

click pentru vizualizare document

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
Polițiștii locali continuă lupta cu persoanele care încă mai cred că pe străzile Constanței se pot face bani ușor încălcând legile

În cursul zilei de 05.04.2021, aflându-se în serviciul de patrulare, polițiștii locali din cadrul Biroului Monitorizare Zone Publice al Direcției Generale Poliția Locală Constanța, au depistat o persoană de sex feminin, în timp ce oferea spre vânzare, într-un magazin alimentar din piața Tomis 3, țigări netimbrate, susceptibile că ar proveni din contrabandă și care necesită plasarea sub un regim vamal. În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au constatat faptul că persoana în cauză, deținea în scopul comercializării, în unitatea respectivă, cantitatea de 1.006 pachete de țigări, de diferite mărci, fără timbru fiscal. Pachetele de țigări netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării și predate, împreună cu persoana în cauză, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun, sub aspectul stabilirii existenței infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270, alin. (3) din Legea 86/2006, privind Codul Vamal. Și astfel de cazuri nu sunt puține. Chiar dacă numărul lor s-a micșorat, în ultimele 6 luni, polițiștii locali au depistat un număr de 29 de persoane care comercializau țigări netimbrate, în diferite zone ale municipiului Constanța, constatând 8 contravenții și 21 infracțiuni de contrabandă cu țigări ce necesită plasarea sub un regim vamal. Au fost indisponibilizate 3.125 pachete de tigari, de diferite mărci, ce au fost predate împreună cu actele de constatare, organelor competente, în vederea continuării cercetării. Polițiștii locali desfășoară permanent astfel de activități de verificare și control, iar cetățenii pot semnala orice act de comerț ilicit la numărul de telefon 0241.484.205- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală.

joi, 8 aprilie 2021

Mai mult
“Underground Art Flipping” – soluții creative pentru transformarea Pasajului de la Gară

Primăria municipiului Constanța a răspuns pozitiv inițiativei mediilor de tineret din municipiul Constanța de a se valoriza artistic Pasajul de la Gară demarând, prin intermediul administratorului tramei stradale din municipiul Constanța Confort Urban, lucrări de întreținere și reparații specifice la Pasaj în vederea pregătirii demarării proiectului “Underground Art Flipping”, proiect care se va derula în regim de parteneriat între Primăria municipiului Constanța, Confort Urban și ONG Asociația CreativePlus (președinte Irina Molnuș). În momentul de față se află în fază de pregătire Protocolul de colaborare și parteneriat între Primăria municipiului Constanța, SC Confort Urban SRL și Asociația CreativePlus ONG, potrivit căruia părțile se angajează să se susțină reciproc în vederea desfășurării proiectului “Underground Art Flipping - pasajul de la Gară”, proiect care are ca scop principal transformarea pasajului pietonal subteran din zona Gării într-un spațiu de activități educativ culturale pentru tineri. Proiectul include, prioritar, pictarea pasajului pe baza unor concursuri de creație destinat mediilor artistice locale, realizarea unor decorațiuni de artă murală cu includerea unor mesaje de educație pentru dezvoltare durabilă, pregătirea spațiului pentru găzduirea unor evenimente culturale menite a încuraja educația durabilă (evenimente de celebrare a Zilei Voluntarului, Zilei Anti-Bullying etc.), pregătirea spațiului pentru desfășurarea unor concerte stradale integrate sub conceptul “Underground Music for Young Artists”, expoziții fotografice, galerii de artă în aer liber etc. Potrivit proiectului Protocolului, Primăria municipiului Constanța se obligă să asigure refacerea iluminatului public din pasaj, să asigure racordul la sursa de curent în locație, să igienizeze locația înainte de predarea acesteia și să organizeze, respectiv să faciliteze organizarea de evenimente educativ-culturale în locația nou creată pentru tineri. Principalele obligații ale Asociației CreativePlus privesc transformarea pasajului pietonal subteran din zona Gării într-un spațiu de activități educativ-culturale pentru tineri, organizarea concursurilor pentru selectarea artiștilor care vor picta întregul pasaj, desfășurarea unei campanii publice ”Strângerea de gânduri bune” pentru colectarea mesajelor de educație pentru dezvoltare durabilă, pregătirea spațiului pentru organizarea principalelor activități din pasaj (artă murală: scrierea de mesaje de educație pentru dezvoltare durabilă, desene pentru poze cu hastag-uri care vor deveni content pillars în social media; evenimente tip busking / concerte stradale, artă vizuală - galerie de artă/expoziție și piese de teatru etc.). Principalele obiective ale proiectului vizează creșterea siguranței și atractivității zonei din jurul pasajului Gării, în special pentru tineri și lărgirea funcționalității pasajului pentru a fi folosit în activități de educație non formală pentru tineri, pregătirea spațiului pentru desfășurarea unui număr de activități educative pe trei teme-cadru (antibullying, fără ură, educație pentru dezvoltare durabilă prin artă), precum și implicarea unui număr cât mai mare de tineri în viața comunitară care doresc să se exprime prin artă (muzică, arte vizuale, crearea și propagarea de mesaje pozitive). Finanțarea acestui proiect este asigurată de Comisia Europeană prin programul Corpul European de Solidaritate, iar implementarea va fi facută de un grup de tineri, voluntari ai Asociației CreativePlus ONG, care se va ocupa de  realizarea părții artistice a proiectului. Coordonatorul și inițiatorul proiectului este Daria Popa, Asociația CreativePlus.

miercuri, 7 aprilie 2021

Mai mult
Cooperări româno-americane, la Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit astăzi, în vizită de prezentare, o delegație mixtă formată din specialiști în cooperare civili-militari Civil Affairs SUA și CIMIC România,  condusă de colonelul Andrew Conant, comandant Area Support Group - Black Sea (Mihail Kogălniceanu) și locotenent-colonel Laurențiu Manta, comandantul Batalionului 1 CIMIC (Cooperare Civil-Militară) România. Cu această ocazie, primarul municipiului Constanța a evidențiat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA la nivel național și local, importanța prezenței SUA în România și în particular în proximitatea municipiului Constanța (baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu), salutând călduros, în acest context, dorința conducerii contingentului militar american de la Mihail Kogălniceanu de a se implica în viața comunității locale a municipiului Constanța prin diferite proiecte sociale, umanitare, sportive etc. Vergil Chițac a subliniat în mod particular semnificația acestei prezențe în contextul mai larg al transformării regiunii extinse a Mării Negre într-o “zonă fierbinte” din punct de vedere militar și geopolitic: “populația României – în particular, populația orașului Constanța – are încredere în SUA, iar imaginea Statelor Unite ca partener strategic este în țara noastră una deosebit de pozitivă”. Colonelul Andrew Conant a evidențiat buna cooperare cu autoritățile militare și civile locale, precum și intenția contingentului militar american de a se implica activ în derularea unor proiecte ale comunității locale din municipiul Constanța, îndată ce situația epidemiologică o va permite. Acesta a evidențiat, la rândul său, importanța parteneriatului SUA-România, precum și rolul deosebit de important al României în Alianța Nord-Atlantică, prioritar din perspectiva angajamentelor de securitate ale Alianței în regiunea extinsă a Mării Negre. S-a accentuat nivelul excelent al cooperării civile și militare dintre România și SUA, la nivel local (baza Mihail Kogălniceanu) și național și au fost evidențiate oportunitățile de cooperare în cadrul exercițiilor și aplicațiilor militare care se vor desfășura în acest an. Oficialul militar american a menționat derularea în foarte bune condiții a campaniei de vaccinare a personalului militar american de la baza militară din Mihail Kogălniceanu. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a subliniat efortul logistic semnificativ al autorităților centrale ale statului român în dezvoltarea infrastructurii bazei de la Mihail Kogălniceanu, în contextul mai larg al proiectelor comune româno-americane în acest domeniu, cărora li se asociază obiectivul prioritar al Primăriei Municipiului Constanța de a consolida relațiile cu partea americană, din perspectiva consolidării și implementării, în municipiu, a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.

miercuri, 7 aprilie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină