Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Anunț CT BUS - linia 5B a revenit la traseul normal

Autobuzele de pe linia 5B au revenit de astăzi la traseul normal pe str. Meșterul Manole. Lucrările din zonă au fost finalizate.

vineri, 16 februarie 2024

Mai mult
Acțiune de prevenire și combatere a încălcărilor normelor de conviețuire socială în municipiul Constanța ​

Direcția Generală Poliția Locală Constanța acționează constant pentru prevenirea și combaterea încălcărilor normelor de conviețuire socială, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiul Constanța. În data de 14.02.2024, polițiștii locali au desfășurat verificări extinse în diverse zone ale orașului, inclusiv în cartiere, parcuri, piețe, zonele de promenadă și mijloacele de transport în comun, legitimând persoane și aplicând 159 de sancțiuni contravenționale. Majoritatea abaterilor au fost încălcări ale H.C.L. nr. 77/2021 privind aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța. Printre acestea se numără aruncarea de ambalaje și resturi pe domeniul public, răscolirea gunoiului din containere, arderea necontrolată de substanțe sau materiale în aer liber, așezarea de corturi în locuri neamenajate special, etc. De asemenea, au fost constatate fapte antisociale legate de nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Printre acestea se regăsesc apelarea la mila publicului, consumul de alcool pe domeniul public, refuzul de legitimare, proferarea de injurii, tulburarea ordinii și liniștii publice. Sancțiuni contravenționale au fost aplicate și pentru lipsa titlului de călătorie valabil, fumatul în spațiu public închis, ocuparea cu autovehiculul a spațiilor verzi, chiar și cele degradate. Această acțiune a fost realizată în colaborare cu lucrătorii Secțiilor 1, 2, 3 și 4 Poliție și ai Grupării de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța. Vă încurajăm să semnalați orice încălcare a legislației la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

joi, 15 februarie 2024

Mai mult
Rețeaua de medicină școlară

Medicii și asistenții din rețeaua de medicină școlară a Primăriei Constanța sunt alături de elevi și veghează zilnic la sănătatea lor. În cabinetele școlare de medicină generală și medicină dentară din grădinițe, școli, licee și unități de învățământ superior de stat, preșcolarii, elevii și studenții beneficiază de consultații și tratamente gratuite. Rețeaua de medicină școlară a orașului nostru cuprinde 74 de cabinete de medicină generală (71 în școli, licee și grădinițe cu program prelungit) și 14 cabinete stomatologice (13 în învățământul preuniversitar și 1 la Universitatea „Ovidius”). Fiecărui cabinet medical îi sunt arondate mai multe unități de învățământ, astfel încât toți copiii să aibă acces la consultații și tratamente gratuite și de calitate. Cabinetele, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, sunt moderne, dotate cu aparatură de ultimă generație iar cadrele medicale sunt foarte bine pregătite. În cabinetele școlare, copiii beneficiază de îngrijiri medicale pentru afecțiuni curente, de consultații medicale la cerere sau de eliberarea de bilete de trimitere și de rețete medicale. De asemenea, cadrele medicale evaluează starea de sănătate a preșcolarilor, elevilor și studenților cu monitorizarea celor cu afecțiuni cornice, asigură menținerea stării de sănătate individuală și colectivă prin imunizări, în situații epidemiologice speciale, triaj epidemiologic după fiecare vacanță școlară sau ori de câte ori este nevoie, asigură un mediu sănătos pentru comunitatea de preșcolari și/sau elevi prin identificarea și managementul riscurilor pentru sănătatea colectivității, și desfășoară activități de educație pentru sănătate și de promovare a unui stil de viață sănătos.

joi, 15 februarie 2024

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA SA intervine în domeniul public, în data de 15.02.2024: Str. Griviței nr.70 – Scoala Gimnazială Ion Jalea nr.24 – conductă; B-dul Tomis nr.48 – conductă; B-dul Alexandru Lăpușneanu între Suceava și Str. Dispensarului – conductă; Str. Labirint nr.45 – conductă; B-dul 1 Mai nr.44 – Liceul Tehnologic CA Rosetti – branșament; Palazu Mare: - str. Ionel Teodoreanu nr.24 - branșament; Mamaia : Hotel Albatros - branșament; Str. Celulozei nr.2 (curte SCIM) - conductă; Secția Canal: - str. Militară/str. Prutului– reparare racord.

joi, 15 februarie 2024

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 15.02.2024. click pentru vizualizare document

joi, 15 februarie 2024

Mai mult
Cod galben de vânt la Constanța!

Meteorologii constănțeni au emis astăzi o nouă avertizare cod galben de vânt, care valabilă până la ora 11:00.  În acest interval, vântul va prezenta intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55 - 60 km/h. Astăzi, vremea se menține caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar minima de 6 grade. Cerul va fi temporar noros și trecător va ploua slab. Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.  Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922 Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 0737552271.

joi, 15 februarie 2024

Mai mult
Anunț CT BUS - stația Dorobanți (liniile 14 și 5-40) mutată temporar

Temporar, autobuzele liniilor 14 și 5-40 vor opri cu 50 de metri după stația actuală Dorobanți de pe bd. Mamaia pe sensul de mers spre Cap de Linie Industrială/Confort Urban. Măsura a fost luată din cauza unor lucrări executate pe bd. Mamaia, tronsonul cuprins între str. Nicolae Iorga și str. Războieni. Temporar, autobuzele liniilor 14 și 5-40 vor opri cu 50 de metri după stația actuală Dorobanți de pe bd. Mamaia pe sensul de mers spre Cap de Linie Industrială/Confort Urban. Măsura a fost luată din cauza unor lucrări executate pe bd. Mamaia, tronsonul cuprins între str. Nicolae Iorga și str. Războieni. Temporar, autobuzele liniilor 14 și 5-40 vor opri cu 50 de metri după stația actuală Dorobanți de pe bd. Mamaia pe sensul de mers spre Cap de Linie Industrială/Confort Urban. Măsura a fost luată din cauza unor lucrări executate pe bd. Mamaia, tronsonul cuprins între str. Nicolae Iorga și str. Războieni.

miercuri, 14 februarie 2024

Mai mult
O nouă creșă va fi construită în municipiul Constanța ​

La începutul acestui an, Primăria municipiului Constanța a făcut pași importanți pentru înființarea unei noi creșe. Este vorba despre o unitate ce va fi construită în cartierul Palazu Mare și pentru construcția căreia municipalitatea a predat în luna ianuarie amplasamentul către Compania Națională de Investiții (CNI). Proiectul de construire va fi edificat pe strada Tineretului nr 23 și va consta în realizarea unei creșe, care va include amenajarea unor săli de curs destinate pentru a primi 40 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, împărțiți în patru grupe distincte, precum și crearea unui spațiu de joacă adecvat. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 12.000.000 lei cu TVA. Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a declarat: "Ne bucurăm că lucrurile se mișcă în mod ascendent. Ne dorim să venim în sprijinul constănțenilor, iar construirea și deschiderea unei noi unități de învățământ timpuriu sunt așteptate atât de părinți, bunici, cât și de autoritățile locale. Mă implic în mod direct în acest proiect și mă consult periodic cu departamentele de specialitate pentru a mă asigura că lucrările îndeplinesc standardele de calitate." În prezent, CNI a emis ordinul de începere pentru elaborarea documentației necesare obținerii avizelor de specialitate. Realizarea acestui obiectiv de interes public pentru constănțeni rămâne o prioritate majoră pentru municipalitate, care comunică în mod constant cu CNI pentru asigurarea bunei desfășurări a proiectului. În perioada următoare, se va transmite Primăriei municipiului Constanța documentația pentru depunerea avizelor de specialitate, urmată de depunerea documentației pentru autorizația de construire și apoi de emiterea ordinului de începere a lucrărilor. În paralel, Primăria va demara demersurile necesare pentru asigurarea utilităţilor (energie termică şi electrică, gaz metan, apă-canal, telecomunicaţii / telefonie, salubritate, I.S.U. etc.) . Reamintim că,  au fost finalizate și recepționate lucrările de reamenajare și reabilitate  trei unități de învățământ timpuriu: Creșa nr.1, Creșa nr.2 și Creșa nr.5, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Aceste lucrări au inclus echiparea sălilor de curs cu mobilier nou, renovarea cabinetelelor medicale și a bucătăriilor, precum și amenajarea locurilor de joacă și a spațiilor verzi în curțile instituțiilor, oferind astfel copiilor posibilitatea de a desfășura diverse activități într-un mediu sigur și propice. Astfel, sute de preșcolari vor putea să își desfășoare activitățile educaționale în condiții optime, conform standardelor europene.  

miercuri, 14 februarie 2024

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 14.02.2024. click pentru vizualizare document

miercuri, 14 februarie 2024

Mai mult
Domeniul public al municipiului Constanța a fost eliberat de 20 vehicule abandonate sau fără stăpân

Poliștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție. Din cele 40 de vehicule pentru care primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac semnase o dispoziție de ridicare de pe domeniul public în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale, pentru 20 a fost dispusă măsura ridicării, din care 15 abandonate și 5 fără stăpân. Acestea au fost transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției generale poliția locală Constanța. De asemenea, s-au conformat somațiilor aplicate și au eliberat domeniul public ori s-au pus în legalitate, un număr de 20 proprietari, fapt pentru care le mulțumim pentru spiritul civic. Acțiuni similare se vor derula în mod constant și cu respectarea etapelor procedurale, conform Legii 421/2001 actualizată. În cazul în care aveți cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public vă rugăm să apelați numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat Direcția generală poliția locală sau puteți trimite sesizare pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

miercuri, 14 februarie 2024

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină