Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 05.08.2021. click pentru vizualizare document

joi, 5 august 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 05.08.2021: - b-dul Alexandru Lăpușneanu/Aleea Heracleea - conductă; - str. Perlei nr.2 - conductă; - b-dul Mamaia/ str. Ciprian Porumbescu - conductă; - str. Pictor Nicolae Grigorescu nr.100A - branșament; - str. Frigului/Aleea Portului Nou - conductă; - Cartier Tomis Plus - str. Bratislava nr.21 - branșament; - Secția Canal: - str. Ostrov nr.6 - 6A - reparare colector menajer.

joi, 5 august 2021

Mai mult
În Atenția Operatorului Economic Scapino S.R.L. CUI 18087647

Înștiințăm operatorul economic că datorează plata taxelor aferente desfășurării activității economice cu caracter temporar, pentru unitatea tip „terasă" amplasată pe domeniul public, o suprafață de 50 mp, în fața unității de alimentație publică situată în Constanța, str. Mircea cel Bătrân, nr. 48-50, bl. RM, sc. B, așa cum ne-a comunicat Direcția generală poliția locală prin adresa nr. R36057/22.03.2021. În vederea recuperării debitului în sumă de 13.518,40 lei, s-a întocmit Decizia de impunere nr. 123566/22.06.2021 emisă de Serviciul autorizare activități economice din cadrul Primăriei municipiului Constanța, calculată pentru perioada 17.06.2020-21.12.2020. Debitul se va plăti în contul RO83TREZ23121360206XXXXX, CUI PMC 4785631, iar dovada achitării se va transmite pe adresa de e-mail agenți.economici@primaria-constanta.ro Pentru informații suplimentare operatorul economic are la dispoziție nr. de telefon 0241488136.

joi, 5 august 2021

Mai mult
O nouă parcare va fi dată în folosință în cartierul Inel II

Amplasamentul situat pe aleea Berzei, în dreptul blocului LV20 se transformă într-o parcare rezidențială modernă. Echipele SC Confort Urban vor interveni mâine cu utilaje pentru turnarea asfaltului și trasarea marcajelor rutiere. Terenul eliberat de garaje a fost pregătit în vederea asfaltării prin lucrări de excavare, acoperire cu mai multe straturi de pietriș și compactare. De asemenea, au fost montate borduri pentru a delimita suprafața carosabilă. Pentru ca lucrările de asfaltare să se desfășoare în condiții optime, accesul autovehiculelor va fi restricționat mâine, în intervalul orar 07:30-15:30. Echipele administratorului drumului public vor distribui materiale informative pentru a semnala lucrările edilitare. În acest sens, facem apel către conducătorii auto să NU staționeze autovehiculele în zona în care se asfaltează pentru a evita ridicarea mașinilor. Totodată, participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră.

joi, 5 august 2021

Mai mult
Întreruperi E-distribuție programate în județul Constanța, perioada 5 - 8 august 2021

click pentru vizualizare document

joi, 5 august 2021

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța investește în educație

Educația copiilor noștri reprezintă cea mai importantă investiție pe care o poate face o comunitate, pentru că fără educație nu putem vorbi despre dezvoltare umană și socială sau evoluție la nivelul civilizației. De aceea, Primăria Municipiului Constanța investește substanțial în educație. Florin Cocargeanu, viceprimarul municipiului Constanța: „Pentru că îngrijirea infrastructurii școlare intră în sarcina administrației locale, după încheierea anului școlar, au fost demarate lucrări de renovare și modernizare la multe unități de învățământ din municipiul Constanța. Doresc să urmăresc îndeaproape stadiul lucrărilor, așa încât voi face vizite periodice acolo unde acestea au loc. Am fost la Grădinița 34 din cartierul Medeea și la sălile de sport ale liceelor "George Călinescu" și Energetic. Toate cele trei locații sunt spații improprii pentru a găzdui activități educaționale: grădinița va fi renovată integral, mirosul de mucegai care există acum în unele săli fiind de nesuportat. Cele două săli de sport, vestiarele și grupurile sanitare anexe sunt nerenovate de ani buni, se pot observa cârpeli, materiale ieftine, condiții intolerabile pentru un municipiu de talia Constanței. Îmi doresc ca atunci când lucările vor fi finalizate, aceste imobile să ofere standardele pe care elevii și cadrele didactice le merită și le așteaptă.” Anul acesta, municipalitatea a alocat de la bugetul local peste 6.400.000 de lei  pentru întreținerea, consolidarea, modernizarea și dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor din municipiul Constanța. 59 de unități de învățământ au beneficiat de alocări financiare, în acest sens, în 2021. Cele mai multe cheltuieli materiale vizează: reparații ale sălilor de clasă, ale sălilor de sport, ale grupurilor sanitare, ale acoperișurilor și fațadelor, instalațiilor electrice, hidroizolații și termoizolații. În afara acestor sume, Primăria Constanța a alocat sumele necesare pentru abonamentele de acces la platformele educaționale, precum și pentru organizarea în cele mai bune condiții a examenelor susținute de elevi.  

miercuri, 4 august 2021

Mai mult
Vestigii subacvatice – clipe de neuitat pentru turiști și constănțeni. Experiența continuă!

Proiectul de tineret „Vestigii subacvatice”, finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța, a avut un succes imediat încă de la debutul de pe 28 iulie. Zeci de vizitatori au beneficiat deja de scufundări în Marea Neagră și au trăit experiențe de neuitat. „Este interesant, foarte interesant. Se vede foarte bine, spre surprinderea mea. Vizibilitatea este una foarte bună”. „Este impresionant. Viața subacvatică chiar e uimitoare” - sunt două dintre declarațiile tinerilor care au participat până acum la proiect. Proiectul continuă până pe 20 august. „Puteți vedea vestigii ale portului antic Tomis și ale Cetății Tomis, resturi de ziduri, sute de bucăți de vase ceramice sau amfore. Ne bucurăm că proiectul nostru a generat un interes atât de mare și le mulțumim tuturor celor care au pus umărul la reușită”, a declarat Sebi Pătrunjei, responsabil P.R. al organizatorului. Proiectul de tineret „Vestigii subacvatice” este inclus în agenda de activități a programului Constanța – Capitala Tineretului din România 2021 – 2022. Scufundări se mai pot face în zilele de: 6, 10, 11, 12, 13, 17, 18, 19, 20 august 2021, între orele 09:00 – 18:00. Participanții sunt desemnați de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța. Nu trebuie să știți să înotați sau să vă scufundați. Înainte de începerea turului ghidat, veți beneficia de un instructaj specific pentru scufundare din partea scafandrilor arheolog. Există însă două condiții: să aveți vârsta de minimum 18 ani și să nu aveți probleme medicale care să vă afecteze capacitatea fizică sau psihică.  Bugetul total al proiectului: 110.200 lei, din care 100.000 lei - finanțare asigurată de municipiul Constanța și 10.200 lei - contribuția proprie a beneficiarului. Sponsor: Infinity Art Dental. Proiect: Vestigii subacvatice Valoarea totală a proiectului: 110.200 lei

miercuri, 4 august 2021

Mai mult
Atenție, constănțeni!

Având în vedere temperaturile extrem de ridicate înregistrate în ultima perioadă și umiditatea crescută, condiții propice pentru înmulțirea insectelor care produc disconfort, Primăria Constanța va relua acțiunile de dezinsecție prin aplicarea de tratamente aviochimice. Mai exact, mâine, 05.08.2021, la primele ore ale dimineţii, se vor efectua tratamente aviochimice în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, cu accent pe zonele din jurul lacurilor și a zonei costiere. Substanţa folosită se numeşte Deadyna este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti şi are o sferă largă de acţiune, fiind destinată  combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, gândaci, furnici etc.), nu este toxică pentru populație, nu murdărește, nu pătează și nu lasă  urme vizibile de produs. Este o substanță biodegradabilă - nu se acumulează în mediul înconjurător. În acest context, apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța, precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele. Pentru ca activitatea de dezinsecție trebuie să fie derulată concomitent atât pe domeniul public, cât și privat al orașului, facem apel la cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietățile pe care le dețin, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității.

miercuri, 4 august 2021

Mai mult
O nouă locație, noi experiențe „LUDIS Fest”

În această săptămână, „LUDIS Fest” oferă două reprezentații în Parcul de la Casa de Cultură. Vineri, 6 august și sâmbătă, 7 august, începând cu ora 16:00, antrenori din cadrul Academiei Club Sportiv Phoenix Constanța și voluntari ne ajută să descoperim bucuria mișcării. Noua rețetă a distracției combină două tipuri de activități. Copiii și tinerii vor putea participa la ”Step Up Dance”, o acțiune de masă de tip flash mob, coordonată de instructuri de dans. ”Trying Basketball” este o acțiune prin care se încurajează practicarea sportului în general. Participanții vor fi inițiați în baschet de către antrenorii din cadrul Academiei Club Sportiv Phoenix Constanța și voluntarii proiectului, prin elemente de dribling și aruncări la coș. Nu vor lipsi personajele de poveste, ședințele de face painting și tunurile de confetti. Acțiunile din cadrul proiectului se vor desfășura până pe 4 septembrie. Vineri, 13 august, antrenorii și instructorii de dans vor fi prezenți în Parcul din Poarta 6 iar pe 20 august copiii și tinerii pot participa la activități antrenante în Parcul Arheologic.  Parcul Tăbăcărie va fi gazda festivalului în perioada 3-4 septembrie. Până în prezent, „LUDIS Fest” a poposit în Parcul de la Gară și în Parcul Tomis 2. Intrarea este liberă! Proiectul „LUDIS Fest” este organizat de Academia Club Sportiv Phoenix Constanța și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

miercuri, 4 august 2021

Mai mult
Competiții teatrale și recitaluri „amicale” la „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin“

Cea de-a treia ediție a evenimentului estival se va desfășura în perioada 6-29 august, în locul deja consacrat: în Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie. Întâlnirile cu teatrul vor avea loc în serile de vineri, sâmbătă și duminică. Constănțenii și turiștii pasionați de teatru în aer liber sunt așteptați, anul acesta, la o ediție îmbogățită a proiectului „Seri de teatru la Pontul Euxin”, căreia i se adaugă și muzica. Festivalul este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA, cu finanțarea Primăriei Municipiului Constanța. Anul acesta, „Serile de teatru și muzică la Pontul Euxin” vor avea o structură competițională. Prima săptămână se va desfășura sub genericul „Teatru studențesc la Pontul Euxin”. În competiție intră spectacole susținute de studenți de la universități din Constanța, București, Târgu Mureș și Iași. Vineri, 6 august, de la ora 21:00, este programat spectacolul Universității „Ovidius“ Constanța, urmat de la ora 22:30 de un atelier cu public susținut de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Sâmbătă, 7 august, de la ora 21:00, în concurs intră spectacolul Universității de Arte din Târgu Mureș, urmat de la ora 22:00, de reprezentația celor de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Seara de sâmbătă se încheie cu un atelier cu public susținut de oaspeții de la Târgu Mureș. Duminică, 8 august, de la ora 21:00, va avea loc spectacolul susținut de studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală din Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, urmat de un atelier cu public. Primul weekend cu teatru la Pontul Euxin se va încheia cu gala de premiere. Următoarele trei weekend-uri sunt dedicate profesioniștilor. Vor fi spectacole și recitaluri „amicale”, necompetiționale, după următorul program: Vineri, 13 august, de la ora 21:00 - „Fata din curcubeu“(București) / „Târguială cu bucluc“ (Constanța) Sâmbătă, 14 august, de la ora 21:00 - „Poveste din Bucureștiul de odinioară” - Concert Miruna Ionescu și Taraful Duminică, 15 august, de la ora 21:00, „Emigranții“ - Teatrul Mic București Vineri, 20 august, de la ora 21:00 - „Ivan“ - Teatrul din Stejari Iași Sâmbătă, 21 august, de la ora 21:00 - „Viață conjugală anormală“ - București Duminică, 22 august,  de la ora 21:00 - „Soț de vânzare” - București Vineri, 27 august, de la ora 21:00 - Concert muzică ușoară românească Sâmbătă, 28 august, de la ora 21:00 - Concert Mihalache Band Duminică, 29 august, de la ora 21:00 - „Actrițele“ - Constanța

miercuri, 4 august 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină