Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Ziua Constanței - program 20 mai

Ce moment mai bun poți găsi pentru a ajunge primăvara la Constanța dacă nu de Ziua Constanței?   Timp de 4 zile te poți delecta cu evenimente de toate tipurile - piese de teatru, concerte, expoziții, evenimente sportive și multe altele.   Ziua de sâmbătă o începem de la ora 09:00, în parcarea de la Plaja Modern unde Clubul Sportiv Municipal va organiza ateliere, workshopuri, playground multi sport și cross. Prin urmare, iubitorii de mișcare și petrecut timpul în aer liber sunt așteptați aici până la ora 20:00.   Între timp, de la ora 10:00, la Muzeul Național de Istorie și Arheologie va continua expoziția de icoane.   În cealaltă parte a orașului, la Palatul Copiilor, începând cu ora 10:00 vor fi susținute spectacole artistice cu muzică, dans modern, dans popular și taraf. La aceeași oră, elevii talentați la pictură de la Palatul Copiilor își vor demonstra priceperea și vor picta pereții Teatrului de Vară Soveja. Acțiunea va fi organizată cu implicarea Asociației Act For Tomorrow.   Între orele 10:00 - 13:00 și între 15:00-19:00, în dana 0 vor fi organizate Zilele Porților Deschise la Nava Școală Mircea. Cei care sunt pasionați de ambarcațiuni vor putea admira și explora Bricul Mircea.   Parcul Casei de Cultură se va transforma, între orele 12:00 și 14:00, într-o imensă scenă pe care elevii Colegiului „Regina Maria“ vor susține un spectacol muzical. Tot aici, însă de la 15:00 la 17:00, elevii vor performa într-un spectacol de TEATRU ANTIC. Spectacolul ne propune reîntoarcerea în timp, în perioada antică, atunci când omul se raporta la zeități și legile date de ei. Tânăra Antigona se află la mijloc, între legea dată de regele Creon al cetății Teba și cea nescrisă, a zeilor. Aceasta nici măcar nu ia în considerare să nesocotească legile zeiești și încalcă hotărârile lui Creon deși va fi nevoită să înfrunte moartea.   De la ora 16:00 până la 18:00 în Parcul Tăbăcăriei se vor desfășura tot felul de activități sportive: badminton, tenis de masă, darts, tir cu arcul, testarea preciziei prin fotbal și volei. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Decathlon.   Cei mai mici locuitorii ai Constanței și nu numai sunt așteptați între 16:00 și 18:00 în Parcul Farului unde va avea loc „MAGIC CHASE“, un show de magie cu trucuri, apariții și dispariții. Spectacolul va fi unul interactiv cu și pentru copii talentați, dar și cu momente artistice de dans cu copiii clubului de dans Astras. Organizarea acestor momente magice va fi posibilă cu sprijinul Ameropa.   Spre seară, de la ora 17:00 la 19:00, pe Faleza Cazinoului va avea loc spectacolul „Vintage“. Spectacolul cuprinde un repertoriu bogat, specific perioadei interbelice, studenții Facultății de Arte din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța interpretând diverse piese muzicale din palmaresul muzicii românești.   Melomanii se vor putea relaxa de la ora 20:00, în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski la concertul simfonic vocal-instrumental „REVERIE MUZICALĂ“. Acesta va cuprinde pagini vocal-instrumentale de largă popularitate. Vor participa orchestra, corul și soliștii Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski.   Seara se va încheia cu muzică de petrecere în Parcul Farului de la ora 20:00, când pe scena amenajată vor urca Taraful Rutenilor&Carmen Chindriș și Mahala Rai Banda.   În același timp, în Piața Ovidiu va răsuna muzica live a artiștilor INNA, Mario Fresh și Nada.     Vă așteptăm!

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Actiuni Poliția Locală

În data de 10 mai ac, polițiștii locali au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța.   S-a acționat cu preponderență în următoarele locații: Bdul Mamaia, str. Zorelelor, Facultatea Gaudeamus, str. Unirii, str. Pescarilor, parc Oleg Danovski, str. Renaşterii, str. Patriei, str. Turda, str. Yokohama, str. Salonic, str. I.Gh. Duca, str. Cuza Vodă, Spitalul Judeţean, str. Ţepeş Vodă, str. Mihai Viteazu, str. Răscoala din 1907, str. Ştefan cel Mare, Sala Sporturilor, bd. Tomis, str. Soveja, bd. Al. Lăpuşneanu, zona City Park Mall, str. Primăverii, str. Panait Cerna, piaţa Chiliei, parc Dragoslavele, complex Unirii, cartier Santa Maria Bay, zona peninsulară, faleză Cazino, zona Capitol, parc Tomis 2, zona Victoria, zona Dacia, zona Poarta 1- Port, piaţa Griviţei, Portul turistic Tomis, zona Gară CFR, zona ICIL, Policlinica nr. 2, zona Casa de Cultură, zona Trocadero, str. Atelierelor, str. Traian, complex Flămânda, complex Delfinul, aleea Macilor, aleea Mălinului, str. Nicolae Iorga, str. Lahovari.  În cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 207 persoane. Oamenii legii au verificat 22 de operatori economici și au încheiat 11 de note de constatare. S-au aplicat 159 de sancțiuni contravenționale în valoare de 43.220 lei.   Cele mai multe abateri au vizat fapte antisociale proferarea de injurii, apelare la mila publicului, consum de alcool pe domeniul public, lipsă titlu de călătorie valabil, răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, aruncarea ambalajelor, pe domeniul public, depozitarea de bunuri pe domeniul public, comerț neautorizat, fumat în spațiu public, desfășurarea de activități de picnic, în afara zonelor special amenajate.  La acțiune au participat și polițiști din cadrul IPJ Constanța - Secția 1 Poliție. Activități similare se vor derula în continuare, în scopul asigurării unui climat public civilizat.  Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro. 

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Anunț CT BUS - deviere 2-43

CT BUS anunță publicul călător că, pe 13 și 14.05.2023, autobuzele liniei 2-43 circulă deviat, în zona Poarta 6, pe sensul spre Cap de linie ,,Cireșica”, pe traseul: str. Brizei – str. Arcașului – str. Portul Constanța – str. Brizei. Stațiile ,,Viorelelor”, ,,Lucian Blaga”, ,,Colegiul National Militar Al. Ioan Cuza” sunt anulate pe toată durata devierii, care survine ca urmare a lucrărilor de reabiliare a rețelei termice de pe str. Viorelelor.

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Turul Ciclist CELCO – Marea Neagră

Cicliștii profesioniști și amatori din România au weekendul acesta un program încărcat. Aproximativ 300 sportivi participă la „Turul Ciclist CELCO – Marea Neagră - ediția a III-a”, care va fi organizat în perioada 13-14 mai în stațiunea Mamaia.   Pentru că este o competiție care se va desfășura pe drumurile publice, pe traseul pe care cicliștii îl vor străbate circulația va fi restricționată după cum urmează:   • Pe 13 mai 2023 – Etapa 1, Contratimp individual - se va desfășura în stațiunea Mamaia, pe un traseu de 3,9 km. Startul va fi dat în dreptul pasarelei Cazino Mamaia spre Constanța, înainte până la sensul de la Hotel Meridian, întoarcere, retur până la sens Butoaie, întoarcere până la pasarela Cazino, unde va fi punctul de sosire. Pe toată distanța, zona în care se desfășoară competiția, pe sensul de mers Năvodari-Constanța, se închide cu garduri, iar pe sensul Constanța-Năvodari circulația auto se va desfășura în dublu sens. Circulația va fi închisă complet în segmentul de drum rezervat (sens Butoaie-sens Hotel Meridian), pe traseul de 3,9 km intervalul orar 06:00-13:00;   • Pe 14 mai 2023 – Etapa 3, la Cursa Copiilor – startul va fi dat pe faleza Mamaia în dreptul Castelului Mamaia, viraj dreapta pe prima stradă care merge în bulevardul Mamaia, viraj dreapta pe bulevardul Mamaia, înainte pe banda 1 până la Hotel Dona-Restaurant George Protap, viraj dreapta către faleză, viraj dreapta pe faleză și înainte până la Castelul Mamaia.  În această etapă se parcurg între 1 și 15 tururi, în funcție de vârstele copiilor. Un tur măsoară 1,4 km. Pe tronsonul de pe bd Mamaia, banda 1 va fi delimitată de traficul rutier cu garduri, iar circulația va fi închisă complet, pe tot traseul, în intervalul orar 06:00-16:00.  Evenimentul sportiv este organizat de Asociația Clubul de Ciclism BIKERHAB Constanța.  

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

click pentru vizualizare document

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Restrictii de circulație la „Turul Ciclist CELCO – Marea Neagră“

Cicliștii profesioniști și amatori din România au weekendul acesta un program încărcat. Aproximativ 300 sportivi participă la „Turul Ciclist CELCO – Marea Neagră - ediția a III-a”, care va fi organizat în perioada 13-14 mai în stațiunea Mamaia.   Pentru că este o competiție care se va desfășura pe drumurile publice, pe traseul pe care cicliștii îl vor străbate circulația va fi restricționată după cum urmează:   • Pe 13 mai 2023 – Etapa 1, Contratimp individual - se va desfășura în stațiunea Mamaia, pe un traseu de 3,9 km. Startul va fi dat în dreptul pasarelei Cazino Mamaia spre Constanța, înainte până la sensul de la Hotel Meridian, întoarcere, retur până la sens Butoaie, întoarcere până la pasarela Cazino, unde va fi punctul de sosire. Pe toată distanța, zona în care se desfășoară competiția, pe sensul de mers Năvodari-Constanța, se închide cu garduri, iar pe sensul Constanța-Năvodari circulația auto se va desfășura în dublu sens. Circulația va fi închisă complet în segmentul de drum rezervat (sens Butoaie-sens Hotel Meridian), pe traseul de 3,9 km intervalul orar 06:00-13:00;   • Pe 14 mai 2023 – Etapa 3, la Cursa Copiilor – startul va fi dat pe faleza Mamaia în dreptul Castelului Mamaia, viraj dreapta pe prima stradă care merge în bulevardul Mamaia, viraj dreapta pe bulevardul Mamaia, înainte pe banda 1 până la Hotel Dona-Restaurant George Protap, viraj dreapta către faleză, viraj dreapta pe faleză și înainte până la Castelul Mamaia.  În această etapă se parcurg între 1 și 15 tururi, în funcție de vârstele copiilor. Un tur măsoară 1,4 km. Pe tronsonul de pe bd Mamaia, banda 1 va fi delimitată de traficul rutier cu garduri, iar circulația va fi închisă complet, pe tot traseul, în intervalul orar 06:00-16:00.  Evenimentul sportiv este organizat de Asociația Clubul de Ciclism BIKERHAB Constanța.  

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Anunț RAJA

Pentru executarea unor lucrări de „Realizare cămine și instalația mecano hirldraulică pentru modernizare și sectorizare pe rețelele de distribuție apă-LOT 1, LOT 2, LOT 3” în Palazu Mare, Str. Alexandru Sahia/ DN2A, RAJA SA întrerupe furnizarea apei în ziua de JOI,  18.05.2023 între orele 08:00-18:00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din: - Palazu Mare; - Spital Psihiatrie; - Spital Clinic de Pneumofiziologie.

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Anunț RAJA

Pentru executarea unor lucrări de „Realizare cămine și instalația mecano hidraulică pentru modernizare și sectorizare pe rețelele de distribuție apă-LOT 1, LOT 2, LOT 3” de pe Str. Gheorghe Economu/Str.Unirii, Bdul.Tomis nr.l42-Aqua Clinic, Str.Ion Rațiu/Str.Maramureș și Bdul.Tomis/Str.Mălinului din Municipiul Constanța, RAJA SA întrerupe furnizarea apei în ziua de MIERCURI 17.05.2023 între orele 08:00-18:00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii: - Din cartierele: Tomis I, Tomis II, Capitol, Stadion Farul, Universitate-Piața Chiliei, Tăbăcărie, Delfinariu, Faleză Nord. - De pe Bdul.Mamaia cuprins între Str.Mircea cel Bătrân și zona Pescărie.

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Implicarea orașelor în procese de inovare deschisă pentru mobilitate urbană

EIT Urban Mobility RIS Hub România, prin compania Iceberg+, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR), alături de Primăria Municipiului Constanța au organizat ieri evenimentul „Implicarea orașelor în procese de inovare deschisă pentru mobilitate urbană”, o acțiune dedicată administrațiilor publice și companiilor care propun soluții pentru mobilitatea urbană. Reuniunea a avut ca scop conectarea actorilor din mediul public cu start-up-urile aflate în portofoliul EIT Urban Mobility RIS Hub România, care dețin soluții ce pot contribui la îmbunătățirea mobilității urbane și metropolitane din orașele românești, în special pentru Constanța. Găsirea celor mai bune alternative pentru construirea unui ecosistem de inovare în domeniul mobilității urbane durabile și identificarea resurselor și a surselor de finanțare necesare în vederea creării unui viitor sustenabil pentru orașele viitorului au fost printre temele abordate la întâlnirea de ieri. De asemenea, evenimentul și-a propus să creeeze punți de legătură în ecosistemul de inovare prin interconectarea companiilor din domeniul mobilității cu administrații publice relevante, precum și prin crearea unui spațiu comun în vederea identificării provocărilor specifice de mobilitate urbană ale orașelor, definirea și structurarea provocărilor reale legate de mobilitate. La evenimentul organizat în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ au participat reprezentanți ai EIT Urban Mobility RIS Hub România, ai Zonei Metropolitane Constanța, ai Primăriei Constanța, Cargo Buddy, Urban Bike Revolution, Zen Parking, Tire2Tire, EV Connect șiTranzy.ai. Reamintim că anul acesta, în luna februarie, municipiul Constanța a aderat la EIT Urban Mobility, cel mai important ecosistem de inovare european în domeniul mobilității urbane reprezentat în România printr-un consorțiu de trei parteneri, al cărui lider este compania Iceberg+. Fiind cea mai importantă comunitate europeană de inovare pentru mobilitatea urbană, EIT Urban Mobility lucrează pentru a evita fragmentarea, facilitând colaborarea dintre orașe, industrie, mediul academic, cercetare și inovare pentru a rezolva cele mai presante provocări de mobilitate ale orașelor.  

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
Anunt mediu

UAT MUNICIPIUL CONSTANŢA, reprezentată prin Primar Vergil CHIȚAC, anunţǎ publicul interesat asupra depunerii solicitǎrii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „SURSĂ DE PRODUCȚIE ENERGIE UTILĂ TERMICĂ ȘI ELECTRICĂ PRIN COGENERARE DE ÎNALTĂ EFICIENȚĂ ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA”, propus a fi amplasat în Municipiul Constanța, Bdul A.Vlaicu, nr. 123, Județul Constanța.  Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului CONSTANŢA, str. Unirii nr.23, Constanţa, judeţul Constanţa, zilnic între orele 9:00 – 13:00 şi la sediul titularului: UAT MUNICIPIUL CONSTANŢA, cu sediul în Județul Constanța, Municipiul Constanța, Bdul Tomis, nr. 51, în zilele de luni - vineri, între orele 10.00-14.00.  Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului CONSTANŢA str. Unirii nr. 23, Constanţa, Judeţul Constanţa, între orele 9.00-13.00. 

vineri, 12 mai 2023

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină