Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Se amenajează noi locuri de parcare

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă amenajarea unor noi locuri de parcare în locul garajelor în mai multe zone din oraș. Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare. În acest sens, echipele administratorului drumului public intervin săptămana aceasta pe strada Plantelor, în dreptul bl. IS4, unde continuă lucrările de infrastructură. Astăzi a demarat amenajarea parcării pe strada Eroilor iar mâine, angajații SC Confort Urban SRL acționează în KM 5, pe strada Mugurului, în spatele bl. 22. Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, locuitorii orașului sunt rugați să nu își parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări.

luni, 2 septembrie 2019

Mai mult
Se reabilitează Pasajul Cumpenei

Atenție, șoferi! De astăzi, s-au mutat lucrările de reabilitare a Pasajului Cumpenei pe celălalt sens de mers. Astfel, circulația rutieră va continua să se desfășoare pe câte o bandă pe sens, dar pe partea reabilitată a pasajului.  După ce a fost turnat asfaltul, au fost montate parapetele de protecție și au fost reabilitate rampele de acces către pasaj pe sensul de mers dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre bulevardul I.C.Brătianu, lucrările s-au mutat acum pe cealaltă parte a podului. În perioada următoare se va turna ultimul strat de asfalt și vor continua lucrările de montare a parapetelor de protecție. În paralel cu lucrările de modernizare a podului, administratorul drumului public, SC Confort Urban, va executa lucrări de reabilitare a rampelor de acces.

luni, 2 septembrie 2019

Mai mult
Centralizatorul lucrărilor de intervenție în domeniul public

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată a centralizatorului lucrărilor de intervenție în domeniul public pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.   click pentru vizualizare document

luni, 2 septembrie 2019

Mai mult
Actualizarea paginii consultarea pieței

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată privind consultarea pieței pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța, poziția 104. click pentru vizualizare

luni, 2 septembrie 2019

Mai mult
Întreruperi programate E-Distribuție în Regiunea Dobrogea 02-07.09.2019

click pentru vizualizare document

luni, 2 septembrie 2019

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări detalii privind concursul organizat în perioada 17.09.2019 - 19.09.2019 în cadrul Serviciului Tehnico-Economic, Direcția Gestionare Servicii Publice. click pentru detalii

luni, 2 septembrie 2019

Mai mult
Atenție șoferi! De luni se va circula pe partea reabilitată a Pasajului Cumpenei

Lucrările de reabilitare a Pasajului Cumpenei sunt aproape de final. După ce a fost turnat asfaltul, au fost montați parapetele de protecție și au fost reabilitate rampele de acces către pasaj pe sensul de mers dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre bulevardul I.C.Brătianu, lucrările se mută de luni, 02.09.2019, pe cealaltă parte a podului. Astfel, circulația rutieră va continua să se desfășoare pe câte o bandă pe sens, dar pe partea reabilitată a pasajului. În perioada următoare se va turna ultimul strat de asfalt și se vor continua lucrările de montare a parapetelor de protecție. În paralel cu lucrările de modernizare a podului, administratorul drumului public, SC Confort Urban, va executa lucrări de reabilitare a rampelor de acces.

vineri, 30 august 2019

Mai mult
Parc interactiv la Școala Gimnazială nr. 22 I.C. Brătianu din Constanța

Spiritul de inițiativă și implicarea activă a părinților și profesorilor de la Școala Gimnazială nr.22 I.C.Brătianu din Constanța au dus la crearea unui parc interactiv în curtea unității de învățământ, o sală de curs în aer liber, un loc special în care elevii să își desfășoare activitățile atunci când vremea este frumoasă. Totul face parte din proiectul “Comoara Verde de lângă noi “derulat la inițiativa  Asociației de Părinți I.C.Brătianu în colaborare cu Școala nr.22 și Clubul Ecologic Transilvania, în cadrul Programului “Spații Verzi“ al Fundației pentru Parteneriat realizat cu sprijinul unui sponsor. Spațiul din curtea școlii a fost complet reorganizat de părinți și profesori care au muncit cot la cot toată vara. Au fost instalate bănci, o tablă, mese de șah și războaie de țesut, au fost plantați arbori ornamentali, ba chiar s-a amenajat și o alee de acces. Deși sunt încă în vacanță, copilașii au venit astăzi bucuroși să curioși să vadă noul spațiu în care își vor desfășura o parte din cursuri în zilele în care vremea va fi frumoasă și chiar au participat la o lecție deschisă cu amintiri din timpul verii. Astfel de acțiuni completează investițiile în școli derulate de Primăria Municipiului Constanța care încurajează părinții și profesorii ce iau parte la astfel de activități care stimulează desfășurarea actului pedagogic.

vineri, 30 august 2019

Mai mult
Proiectul „Orașul meu din Mozaic” prinde contur

21 de lucrări decorative vor putea fi admirate în curând pe trotuarele din dreptul a 10 treceri de pietoni din Constanța. Lucrările de artă sunt deja în lucru și vor alcătui o hartă de mari dimensiuni a poveştilor care se fac auzite în „Oraşul meu din Mozaic“, înfrumuseţând spaţiile, dar şi spiritele şi sufletele celor care îşi duc existenţa în aceste spaţii. Tinerii voluntari care participă la această inițiativă sunt locuitori ai „Orașului meu din Mozaic” și curajoși creatori ai unul alt fel de cotidian, mai frumos, pentru diversele cartiere ale Constanței în care sălășluiesc, ce vor să-și estetizeze spațiile comunitare și să învețe, în cadrul Masterclass-ului „Ucenicul mozaicar”, cum se face o lucrare de mozaic. „Oraşul meu din Mozaic“ este un proiect care se situează, în cel mai fericit mod, la răscrucea dintre artă, societate, știință și meșteșug și readuce în memoria colectivă tehnica de montaj a mozaicului și secretele ei. Proiectul este realizat de Fundația Metamorphosis a Universității “Ovidius” din Constanța și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Potrivit organizatorilor, proiectul „Oraşul meu din Mozaic“ este o iniţiativă profund originală, ce reuneşte sub auspiciile sale 21 de lucrări de artă, de la concept până la realizare, şi care face să relaţioneze, în cel mai fericit mod, funcţia socială a artei cu reprezentarea ei concretă, realizată de unii dintre cei mai importanţi factori sociali, tinerii. Demersul are ca obiectiv atragerea cât mai multor tineri către studiul artelor şi meşteşugurilor ei specifice şi aşezarea Constanţei pe harta turismului de lucrări de artă urbană. Echipa de voluntari este formată din: Sorin Papadopol, Victoria-Cristiana Radu, Iulia-Mina Tömpe, Miana-Crina Ene, Matei Balcan, Daniel State, Anca Negrilă, Andreea Bodonea, Elena-Georgiana Andriș, Adelina-Valeria Măriuță, Cosmin Țone, Alina-Cristina Buzoianu, Andrei Niculae, Ovidiu-Eugen Rusu, Mihaela Tănase, Theo Teodorof.

vineri, 30 august 2019

Mai mult
Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, la Centenar

Au trecut 100 de ani de când Ministerul de Război, prin ordinul nr. 9259 din 11.08.1919, a dispus înființarea unui Spital Militar în garnizoana Constanța, având ca șef, începând cu 01.10.1919 pe lt.colonelul dr. Ceaparu Cristea. De atunci, mii de oameni, militari și civili, și-au recăpătat sănătatea în acest loc. Pentru a marca acest eveniment, joi, 29.08.2019, în prezența unei audiențe numeroase, foste și actuale cadre medicale, a avut loc lansarea cărții „Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, la Centenar” scrisă de Gheorghe Stănescu și Aurel Trană. „Este un eveniment deosebit, lăudabil. Cartea este o apariție deosebită și va fi un reper pentru istoria medicinei constănțene și a spitalului militar. Este vorba despre acest spital care a fost și va rămâne un spital de elită. A fost mereu un reper”, a precizat colonel dr. Viorel Crângu, cel care a lucrat la acest spital 37 de ani. 

vineri, 30 august 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină