Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată cu dezbateri publice pe teme de urbanism pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Centralizatorul lucrărilor de intervenție în domeniul public

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată a centralizatorului lucrărilor de intervenție în domeniul public pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța. click pentru vizualizare document

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Proces verbal compensare conform Legii 165/201

Comisia pentru identificarea, inventarierea și înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în compensare publică, procesul verbal întocmit pentru luna noiembrie 2019. click pentru vizualizare document

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
CT BUS – o companie care are toate premisele să devină cel mai puternic operator public din Regiunea de Sud- Est

În 2016, RATC avea datorii către bugetul de stat de 5 milioane de euro și sechestru pe tot. Flota CT BUS are acum 104 autobuze diesel euro 6 NOI  si se află în proces de achiziție pentru 41 de autobuze electrice, 21 de 12 metri și 20 de 10 metri. Decebal Făgădău- primarul municipiului Constanța: „În 2016, RATC avea datorii către bugetul de stat de 5 milioane de euro și sechestru pe tot. Toată lumea era nemulțumită, și conducerea și sindicatele și clienții si municipalitatea. Erau două opțiuni: să lăsam sa moară regia, insolvență, plan de reorganizare, se salva ce se putea salva sau varianta grea, să ne așezăm la masă să facem o planificare, să muncim, sa fim serioși, să plătim. Știam foarte bine că e destul de greu sa ajungem la momentul de astăzi. În primul rând, am avut de optat între a schimba pur si simplu flota sau a schimba radical modul în care noi operăm pe palierul de mobilitate. Am ales modul radical așa că astăzi avem 104 autobuze diesel euro 6 NOI si suntem în proces de achiziție pentru 41 de autobuze electrice, 21 de 12 metri și 20 de 10 metri.   Odată cu înființarea CT BUS deschidem un capitol nou si naștem o companie care are toate premisele să devină cel mai puternic operator public din Regiunea de Sud- Est. Trebuie să investim în continuare în creșterea flotei. Politica noastră va fi una de încurajare a transportului public cu linii dedicate transportului în comun, o grijă sporită pentru stații. Să nu vă opriți din progres si să vă gândiții la transport pentru elevi, la rute estivale, la rute nocturne, la rute dedicate celor care lucrează în turism, la rute ocazionale În funcție de evenimente”- le-a transmis Decebal Făgădău celor din conducerea CT BUS. Bogdan Niță- directorul CT BUS: “Mulțumesc domnului primar, domnilor viceprimari, colegilor din primărie.  Este un proiect pe care domnul primar l-a început acum multă vreme si reușim astăzi,  după mai bine de un an de zile,  să  ajungem în faza de semnare.  Este o schimbare radicală în ceea ce privește întregul sistem de mobilitate în municipiul Constanța și poate pe viitor, și pe Zona Metropolitană”. Începând cu data de 1 noiembrie 2019 Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța a devenit CT Bus S.A., prin schimbarea formei juridice din regie autonomă în societate pe acțiuni. Prin transformarea în societate pe acţiuni se asigură condiţiile pentru o funcţionare eficientă, economică, în concordanță totală cu prevederile comunitare din domeniul serviciilor de transport public de persoane. CT Bus își propune să devină o companie modernă de transport, cu rol determinant în ceea ce privește dezvoltarea mobilității cetățenilor municipiului Constanța și nu numai. Scopul principal îl constituie realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, care să promoveze dezvoltarea economică, socială și teritorială și care să asigure o bună calitate a vieții în municipiul Constanța. Reamintim faptul că pe 10 octombrie 2018 Consiliul Local al municipiului Constanța a decis reorganizarea RATC prin transformarea în societate pe acțiuni cu denumirea CT BUS SA. După obținerea tuturor avizelor și aprobărilor, inclusiv din partea Consiliului Concurenței, în ședința extraordinară a Consiliului Local din 14 octombrie 2019 s-a aprobat delegarea gestiunii serviciului public de transport persoane către CT BUS SA și atribuirea prin concesiune a contractului de delegare.  

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Anunț Telekom

Intervenții Telekom în domeniul public, în  data de 06.11.2019, intervalul orar 09:00 – 16:00. click pentru a vedea documentul

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Atenție, șoferi!

Au început lucrările de frezare pe strada Unirii, porțiunea cuprinsă între străzile Dorobanți și Dragoslavelor. În timpul desfășurării lucrărilor, circulația autoturismelor este   restricționată total în perimetrul cuprins de străzile Pescărușului și Dragoslavelor.  De asemenea, va fi închisă circulației și strada Războieni, între Bulevardul Mamaia și strada Unirii iar accesul auto va fi permis doar riveranilor. În zilele de miercuri, joi și vineri,  în intervalul orar 08:00- 16:00,  echipele Primăriei Municipiului Constanța frezează tronsonul cuprins între străzile Dorobanți și Dragoslavelor urmând ca sâmbătă în intervalul orar 08:00- 16:00,  să fie turnat covorul asfaltic.

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Anunț RAJA

Se intervine în domeniul public, astăzi 06.11.2019 în următoarele puncte de lucru:  - Str. Ion Adam nr. 68 - branșament; - Bdul. Mamaia / Ion Voda - branșament; - Str. Răsuri nr. 22 - branșament; - Sos. Mangaliei nr. 55 bl. MG9 sc. A - conductă; - Bdul. 1Mai Vechi nr. 82A bl. 104 - branșament; - Mamaia - Sat Vacanță - parcare Luna Park - conductă.

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 06.11.2019. click pentru vizualizare document

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Tot mai multe spații destinate celor mici

Tot mai multe locuri de joacă au fost date în folosință în ultima perioadă, astfel că din prima etapă în care urmau să fie modernizate 25 de spații destinate celor mici, mare parte din ele au fost deja finalizate. În momentul de față se mai lucrează la infrastructura spațiului recreativ situat pe strada Adamclisi, iar la cel de pe strada Dionisie cel Mic se montează echipamentele de joacă. La spațiile destinate copiilor din strada Dispensarului și din parcurile de la Teatrul Oleg Danovski, Gară și Tomis II mai trebuie turnat doar covorul antitraumă, urmând ca apoi să fie folosit în voie de cei mici. Revenim cu apelul către toţi locuitorii oraşului să nu intre în spațiile de joacă, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări și pentru a le menține curate pentru sănătatea copiilor noștri. Orice incident/fenomen antisocial poate fi sesizat la Poliția Locală, la numărul de telefon 0241.484.205 sau pe WhatsApp, la numărul 0799.606.142.

miercuri, 6 noiembrie 2019

Mai mult
Acțiuni de promovare a sportului în școlile constănțene

Miercuri, 06 noiembrie 2019, copiii de la Școala Gimnazială Nr. 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanța vor lua parte la demonstrații de volei organizate de ACS Top Volei 05 Constanța, echipă finanțată de Primăria Municipiului Constanța. Începând cu ora 10:00, elevii vor participa la antrenamentele susținute de Doina și Constantin Ferenți și de sportivele care activează în cadrul clubului. Proiectul de promovare dezvoltat împreună cu municipalitatea are ca scop atragerea copiilor și adolescenților în practicarea jocului de volei și selecția elevilor care vor să practice sport de performanță. Tot mâine, ACS Frontiera Tomis continuă acțiunile de promovare a oinei în școlile din municipiu. De la ora 13:00, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 se vor antrena cot la cot cu campionii României. Oina este jocul sportiv tradițional românesc atestat documentar încă de la 1364, atunci când s-a jucat pentru prima dată. Este, de asemenea, primul joc de echipă introdus prin lege în învăţământul românesc.

marți, 5 noiembrie 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină