Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Străzile pe care sunt distribuite azi și mâine pubelele galbene

Primăria Municipiului Constanța continuă distribuirea pubelelor galbene pentru colectarea selectivă a deșeurilor către constănțenii care locuiesc la case, astfel: • Astăzi, joi, 27.08.2020: strada Meșterul Manole, strada prelungirea Meșterul Manole și strada Valea Albă. • Mâine, vineri, 28.08.2020: strada Tractorului, strada Zimbrului, strada Teiului strada Vișinelor, strada Comarnic (între străzile Pandurului și Fântânele). În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene. Colectarea selectivă începe de acasă. • Nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează doar deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal. • Presați/rupeți în bucăți mai mici deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod recipientul va fi folosit la capacitate maximă. • Colectarea selectivă înseamnă reducerea cantității de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și, implicit, protejarea sănătății și a mediul înconjurător.

joi, 27 august 2020

Mai mult
Constanța, platou de filmare pentru lungmetrajul „OM – CÂINE”

Semnat de regizorul Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, filmul spune povestea unui muncitor român care se întoarce în țară încercând să afle dacă soția este infidelă. Povestea are loc în apogeul crizei sanitare provocată de coronavirus când personajul principal, Doru decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgență în Suedia. Diana Păroiu – producător: “Am ales să filmăm la Constanța pentru că este un oraș care ne oferă enorm de multe locații foarte frumoase. Mulțumim mult Primăriei Constanța pentru că ne-a acordat tot sprijinul. Filmăm în multe locuri din oraș, în Portul Constanța, în Piața Ovidiu, în Parcul Arheologic. Din cele 27 de zile de filmare, 20 le petrecem în Constanța și vă mulțumim pentru găzduire”. Din distribuția filmului „OM – CÂINE” mai fac parte și actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa și Cosmina Stratan, iar filmările se vor desfășura până la mijlocul lunii septembrie în locații din România și Suedia. Filmul are imaginea semnată de Alexandru Solomon, montajul Cătălin Cristuțiu, Alexandra Alma Ungureanu se ocupă de scenografie și costume, machiajul Petya Simeonova, inginer de sunet este Boris Trayanov. Producătorii sunt Ada Solomon și Diana Păroiu iar co-producători: Rossitsa Valkanova, Jörgen Andersson, Nina Frese, Peter Possne. „OM – CÂINE” este o producție microFILM (România), KLAS Film (Bulgaria), Doppelganger (Suedia), Pandora Film (Germania), în asociere cu nomada.solo și Visual Walkabout și în co-producție cu: HiFilm Productions, Film i Väst, Shoot&Post, Auditory. Ştefan Constantinescu este un regizor și artist român, stabilit la Stockholm. Acesta lucrează cu o multitudine de medii, printre care film, fotografie, cărți și pictură. A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Troleibuzul 92” (2009), prezentat la Bienala de la Veneția,  „Family Dinner/ Cină în familie” (2012), selectat în Semaine de la Critique de la Cannes și „6 Big Fish/6 pești mari” (2013), a cărui premieră a avut loc în cadrul competiției Pardi di Domani – Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Documentarul său, „Dacia, dragostea mea” (2009), a participat la numeroase festivaluri internaționale (IDFA, Jihlava, Montreal) și a primit Premiul Juriului în cadrul Documenta Madrid. În prezent, lucrează împreună cu Corina Ilea la cartea de artist “Noah’s Ark - An Improbable Space Survival Kit”.

miercuri, 26 august 2020

Mai mult
Continuă lucrările de asfaltare pe bulevardul Mamaia, între strada Mihai Viteazu și bulevardul Tomis

Circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial, joi, 27 august și vineri, 28 august, în intervalul orar 19:30 – 05:00, pe sensul de mers către bulevardul Tomis, ca urmare a procesului de asfaltare a carosabilului. În cursul săptămânii trecute, echipele SC Confort Urban SRL au intervenit cu utilaje pentru turnarea asfaltului pe sensul de mers către strada Mihai Viteazu. Bulevardul Mamaia se află în plin proces de modernizare pentru ca toți locuitorii orașului să se bucure de trotuare recondiționate, carosabil reabilitat, piste de biciclete și mult spațiu verde. Pe porțiunea cuprinsă între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân a bulevardului Mamaia, carosabilul a fost îmbrăcat în asfalt de tip MASF, specific drumurilor cu trafic rutier intens. De asemenea, tronsonul delimitat de străzile I.G. Duca și Mihai Viteazu a fost modernizat prin reabilitarea traseelor pietonale, recondiționarea carosabilului, amenajarea de treceri de pietoni cu pavele tactile pentru persoanele cu dizabilități și montarea rulourilor naturale de gazon care sunt întreținute permanent de un sistem de irigații modern.   Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor,  constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări.

miercuri, 26 august 2020

Mai mult
Artiștii plastici recondiționează statuile și monumentele din Constanța

6 statui și monumente din municipiul Constanța, care nu fac parte din lista monumentelor istorice și care, în timp, din cauza intemperiilor sau a altor factori s-au deteriorat, sunt curățate, recondiționate și puse în valoare de Primăria Municipiului Constanța. Operațiunile de curățare și recondiționare sunt realizate de artiști plastici, cu respectarea tehnologiilor specifice, aplicabile în funcție de materialul fiecărui obiectiv - piatră, bronz, alamă sau mozaic - astfel încât să nu afecteze suprafețele asupra cărora se intervine. După lucrările de la Monumentul Eroilor Reg. 13 Artilerie „VULTURUL” din Parc Tomis II, de la Monumentul Eroilor „INDEPENDENȚA” și de la Obeliscul din Parcul Casei de Cultură, zilele acestea a fost demarată recondiționarea statuii „Căderea de pe soclu“, realizată de sculptorul Dimitrie Cuşa. Amplasată în anul 1999, în Parcul Arheologic de revoluţionarii constănţeni şi Primăria Municipiului Constanţa cu prilejul aniversării a zece ani de la revoluţia din 1989, opera de artă avea nevoie de preconsolidarea suprafețelor, îndepărtarea sărurilor, a chiturilor, retușare cromatică, tencuirea soclului și consolidarea suprafețelor. Lucrările vor continua zilele următoare la Monumentul Reg. 34 Artilerie – Str. Traian și „Ținerețe” – Hotel Doina, stațiunea Mamaia.

miercuri, 26 august 2020

Mai mult
Locurile de joacă din Constanța, dezinfectate permanent

Primăria Municipiului Constanța a intensificat acțiunile de dezinfecție și salubrizare a locurilor de joacă, care sunt tot mai frecventate de pitici, părinți și bunici. Echipele care asigură dezinfecția locurilor de joacă ajung săptămânal la fiecare loc de joacă, pentru ca cei mici să se poată juca în condiții de siguranță. În paralel, se dezinfectează trotuarele, aleile dintre blocuri și cele care asigură accesul în parcuri, dar și băncile din parcuri. Fiecare loc de joacă este igienizat cu un detergent profesional care are proprietăți de spălare și degresare puternică, fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90% și fără a avea efecte nocive asupra omului și animalelor. Chiar și așa, rugăm posesorii animalelor de companie să evite ca acestea să ingereze detergentul proaspăt dispersat. De asemenea, rugăm constănțenii să păstreze curățenia în locurile de joacă și să nu le distrugă. Totodată, facem apel la constănțeni să nu lase copiii în spațiile care sunt în reamenajare pentru că se pot accidenta.

miercuri, 26 august 2020

Mai mult
Unde se distribuie azi și mâine pubelele galbene?!

Primăria Municipiului Constanța distribuie astăzi pubelele galbene pentru colectarea selectivă a deșeurilor către constănțenii care locuiesc la case pe străzile Bujorului, Mușcatelor și Popa Farcaș. Mâine, vor fi distribuite pubele pe străzile: Meșterul Manole, prelungirea Meșterul Manole și Valea Albă. Facem precizarea că în cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene. Primăria Municipiului Constanța înlocuiește astfel sacul galben ce era oferit până acum și încurajează toți locuitorii orașului să separe deșeurile menajere de cele reciclabile. Distribuirea gratuită a celor 30 de mii de pubele completează astfel cele aproximativ 900 de containere galbene destinate deșeurilor reciclabile amplasate de administrația locală la cele 400 de platforme de pe raza municipiului.

miercuri, 26 august 2020

Mai mult
Primăria Constanța a finalizat montarea panourilor electorale în municipiul Constanța

Acestea au fost amplasate în 30 de zone aglomerate din oraș, în intersecții sau pe marile bulevarde: 1. POARTA NR. II - SCARA DE ACCES PORT 2. B-DUL TOMIS – PARCUL TEATRUL DE STAT 3. B-DUL TOMIS – SEDIU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA 4. B-DUL TOMIS – SCUAR TOMIS II 5. B-DUL LAPUSNEANU – CITY PARK MALL 6. B-DUL AL. LAPUSNEANU -ZONA HOTEL DOBROGEA 7. B-DUL MAMAIA – DELFINARIU 8. PIAȚA TOMIS NORD – COMPLEX CIREȘICA 9. B-DUL 1 DECEMBRIE - STAȚIA DE AUTOBUZ DE LA HIPERMARKET „KAUFLAND” 10. B-DUL AL. LAPUȘNEANU – CASA DE CULTURĂ 11. B-DUL AL. LAPUȘNEANU – COMPLEX „GULIVER” 12. B-DUL AUREL VLAICU - COMPLEX COMERCIAL BLOC AV 23 – ZONA CET 13. GARA CFR - CAP LINIE AUTOBUZE 14. ȘOS. MANGALIEI – COMPLEX ABATOR 15. B-DUL FERDINAND - STAȚIA DE AUTOBUZ TEATRU 16. CARTIER PALAZU MARE – COMPLEX COMERCIAL UJECOOP 17. B-DUL TOMIS INTERSECȚIA CU STR. BADEA CÂRȚAN 18. STR. BRIZEI INTERSECȚIE CU STR. LIREI – POARTA 6 19. ȘOS. MANGALIEI INTERSECȚIE CU STR. PANDURULUI 20. B-DUL MAMAIA –UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” 21. B-DUL I.C.BRĂTIANU INTERSECȚIA CU STR. DEZROBIRII 22. BAZAR ȘTEFĂNIȚĂ VODĂ ( ZONA BETOANE) 23. STR. ELIBERĂRII INTERSECȚIE CU STR. DEZROBIRII 24. STR. DEZROBIRII COLȚ CU STR. BABA NOVAC 25. B-DUL AL. LĂPUȘNEANU – ZONA TROCADERO 26. STR. LILIACULUI – PIAȚA KM 4-5 27. STR. BABA NOVAC – CARTIER LOCUINȚE TINERI 28. CARTIER PALAS – LICEUL AGRICOL 29. CARTIER TOMIS PLUS 30. INTERSECȚIE STR. DUMBRĂVENI CU STR. RECOLTEI –PALAZU MARE Menționăm că panourile au fost trasate și numerotate corespunzător, astfel încât să permită afișajul electoral pentru fiecare participant (partid, alianță, independent) înscris în cursa electorală pentru alegerile din luna septembrie 2020. Vă rugăm să respectați prevederile legale privind afișajul electoral!

marți, 25 august 2020

Mai mult
Organizația de Management al Destinației, în linie dreaptă la Constanța

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a organizat astăzi o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, în vederea stabilirii principalelor obiective pentru înființarea Organizației de Management al Destinației Mamaia – Constanța. Agenții economici care activează în domeniul turismului și au interes în această industrie au fost informați cu privire la intenția constituirii OMD Mamaia – Constanța în cadrul unui parteneriat public – privat, cu scopul de a veni în sprijinul dezvoltării și promovării destinației turistice, prin gestionarea resurselor naturale și antropice din destinația turistică Mamaia – Constanța, cu implicații directe în conservarea resurselor turistice, în creșterea circulației turistice și a volumului de încasări din turism la nivel local și național. Grupului de lucru coordonat de viceprimarul Costin Răsăuțeanu i s-a alăturat și Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia-Constanța. De asemenea, a fost invitat să participe și Cătălin Țibuleac, având în vedere vasta sa experiență în gestionarea turismului deltaic. La întâlnirea on-line au participat aproximativ 30 de reprezentanți ai mediului de afaceri și ai autorității publice locale, demarând astfel procedurile de înființare a Organizației de Management al Destinației: centralizarea cererilor de participare în calitate de membru fondator la constituirea OMD și a documentelor de identificare a fiecărei persoane juridice, elaborarea proiectului de HCL în vederea aprobării participării municipiului Constanța ca membru fondator, a cotei de participare la asociere, precum și definitivarea Statutului și a Actului Constitutiv.

marți, 25 august 2020

Mai mult
Tichete sociale pentru copiii ce provin din familii defavorizate

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța aduce la cunoștința familiilor cu venituri reduse, care au copii ce urmează cursurile învățământului de stat preșcolar, primar și gimnazial din municipiul Constanța că, începând cu data de 26.08.2020, ora 08:30, la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 4, se primesc cererile pentru obținerea tichetului social pentru sprijin educațional. Tichetele au o valoare nominală de 500 lei/an școlar, vor fi acordate din fonduri externe nerambursabile, potrivit O.U.G. nr. 133/2020 și vor putea fi folosite pentru achiziția de rechizite și îmbrăcăminte. Cererea – declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale pentru sprijin educațional este un formular tipizat și se obține de la sediul din str. Duiliu Zamfirescu nr. 4 sau se poate descărca de pe site-ul instituției www.dgas-ct.ro și poate fi completată de unul dintre părinți, reprezentantul legal al copilului sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cererea va fi însoțită de următoarele documente: - dovada înscrierii la grădiniță/actul doveditor privind înscrierea copilului în învățământul de stat, primar/gimnazial, la cursuri de zi – adeverința eliberată de unitatea de învățământ în original; - certificatele de naștere ale copiilor – original și copii xerox; - actele de identitate ale părinților/tutorelui/reprezentantului legal – original și copii xerox; - certificatul de căsătorie – original și copie xerox; - după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei – original și copii xerox. Nu este necesară anexarea documentelor privind veniturile realizate de membrii familiei/persoanei singure/a reprezentantului legal deoarece verificarea veniturilor se va realiza de către angajații DGAS, conform procedurilor interne. Potrivit legii, beneficiază de tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional: - copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat, preșcolar, care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării la învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare; - copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform O.G. nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2001-2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Programul de lucru pentru primirea cererilor este de luni până vineri, între orele 08:30 – 16:00. Cererile pot fi depuse până la data de 08.09.2020, inclusiv. Pentru relații suplimentare și eventuale nelămuriri ne puteți contacta la numerele de telefon: 0341/180 106.

marți, 25 august 2020

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările de modernizare a bulevardului Tomis

Se lucrează acum la ultimul sector cuprins între strada Nicolae Iorga și bulevardul Mamaia. Pe lângă lucrările care au loc la partea carosabilă și trotuare, echipele de muncitori au început turnarea primului strat de asfalt pe pista de biciclete. Daniel Vlăescu - șef serviciu tehnic S.C Confort Urban: Primăria Municipiului Constanța execută la aceasta dată ample lucrări de amenajare a bulevardului Tomis. Echipele de muncitori au început turnarea primului strat de asfalt la pista de biciclete, urmând a se aplica stratul de uzură.  Acum se lucrează intens pe sectorul cuprins între strada Nicolae Iorga și bulevardul Mamaia, după ce în primă fază s-a lucrat la amenajarea primul sector cuprins între strada Poporului și strada Nicolae Iorga. Se lucrează la refacerea trotuarelor cu pavele moderne și se amenajează zone pentru spații verzi. În paralel, echipele execută lucrări și la partea carosabilă, urmând ca după finalizarea acestora sa se efectueze marcajele rutiere. Bulevardul Tomis se află în plin proces de reabilitare pentru ca toți locuitorii orașului să se bucure de trotuare și străzi moderne, piste de biciclete și mult spațiu verde.

marți, 25 august 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină