Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Unde se distribuie azi și mâine pubelele galbene?!

miercuri, 26 august 2020

Inapoi
pubele

Primăria Municipiului Constanța distribuie astăzi pubelele galbene pentru colectarea selectivă a deșeurilor către constănțenii care locuiesc la case pe străzile Bujorului, Mușcatelor și Popa Farcaș.

Mâine, vor fi distribuite pubele pe străzile: Meșterul Manole, prelungirea Meșterul Manole și Valea Albă.

Facem precizarea că în cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru.

Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600.

Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene.

Primăria Municipiului Constanța înlocuiește astfel sacul galben ce era oferit până acum și încurajează toți locuitorii orașului să separe deșeurile menajere de cele reciclabile.

Distribuirea gratuită a celor 30 de mii de pubele completează astfel cele aproximativ 900 de containere galbene destinate deșeurilor reciclabile amplasate de administrația locală la cele 400 de platforme de pe raza municipiului.