Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Bruno a fost adoptat!

În cursul zilei de ieri, Bruno și-a regăsit doamnele preferate. Acesta a fost adoptat din punct de vedere legal, doar de una dintre ele, însă de îngrijit și drăgălit se vor ocupa amândouă. Cățelul nostru va primi și va oferi iubire la dublu. Le mulțumim iubitorilor de animale care s-au alăturat campaniilor derulate de municipalitate, celor care au adoptat căței din Adăpostul public de Animale Abandonate Constanța sau de la Centrul de adopții canine Norocel și îi rugăm să ne sprijine în continuare. Avem mare nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru implementarea proiectelor privind gestionarea și bunăstarea câinilor comunitari din municipiul Constanța Vă rugăm să ne sprijiniți în demersurile noastre de a le găsi familie și vă invităm să ne fiți alături în continuare în campania “Adoptă un cățel!”. Menționăm că toți cățeii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS, microcipați, îngrijiți, vaccinați conform graficului de vârstă și au carnet de sănatate. Condiții privind procedura adopției: -prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor; -dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; -acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini. Cei care doresc să devină stăpânii unui cățel pot vizita Adăpostul public de animale abandonate de pe strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5) după următorul program: - luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00; - joi - 09:30 - 17:30; - sâmbătă și duminică – închis. De asemnea, vă așteptăm și la Centrul de adopții canine „Norocel”, str.Răscoalei 1907, nr.4, de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 14:00. Mai multe detalii puteți obține de la personalul de specialitate, la numărul de telefon: 0733045213.    

vineri, 15 septembrie 2023

Mai mult
Microciparea și sterilizarea, soluții optime pentru rezolvarea problemei animalelor cu sau fără stăpân!

  În scopul informării corecte a proprietarilor de câini, reamintim obligațiile legale privind deținerea, identificarea și asigurarea condițiilor de bunăstare și protecție a patrupedelor, după cum urmează: Proprietarii au obligația de a-și înregistra câinii. Astfel, câinii cu stăpân pot circula pe teritoriul României, doar însoțiți de proprietari și de carnetul de sănătate. Microciparea căinilor cu stăpân este obligatorie prin OUG 155/2001 cu modificările și completările ulterioare. Pe lângă îndatorirea legală această procedură este și utilă. Vă rugăm să rețineți! Solicitarea unui cățel din adăpost se poate face imediat ce patrupedul a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Câinii sunt încredinţaţi numai după ce au fost consultaţi de medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare O altă obligație legală o reprezintă: sterilizarea câinilor de rasă comună și declararea gestațiilor, fătărilor, precum și numărul de pui fătați oricărui medic veterinar cu liberă practică. De asemenea, este interzis abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi, faptă ce  constituie infracțiune și este sancționată conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001. Totodată, constituie contravenții și se sancționează conform actelor normative în vigoare: -lăsarea liberă a câinilor atât ziua, cât și noaptea, în curțile de folosință comună, de natură a pune în pericol colocatarii sau alte persoane; -neridicarea de îndată a execrementelor lăsate animalele de companie. Pentru aceasta deținătorul patrupedului are obligația de a avea asupra sa materiale care să-i permită realizarea acestei operațiuni; -neridicarea resturilor rezultate în urma hrănirii câinilor, pisicilor sau a altor animale pe domeniul public sau pe spațiile de folosință comună din interiorul sau de jur împrejurul imobilelor. Mai multe detalii puteți obține de la personalul de specialitate din cadrul Adăpostului public pentru animale abandonate din municipiul Constanța, strada Câmpul cu Flori nr.11 fostă Vârful cu Dor nr.5. la numărul de telefon: 0733045213.

joi, 14 septembrie 2023

Mai mult
Atenție, șoferi! Se decopertează carosabilul pe strada Sentinelei din cartierul Palazu Mare

Echipele Confort Urban vor interveni începând de astăzi cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe strada Sentinelei, tronsonul cuprins între strada Brebenei și strada Valea Morii. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier va fi restrictionat parțial,  până la ora 16:00. Lucrările vor continua până vineri, 22 septembrie, și vor fi instituite aceleiași restricții de circulație în intervalul orar 08:00-16:00. După finalizarea lucrărilor de frezare a carosabilului, se va turna asfalt și vor fi aplicate marcaje rutiere. Facem din nou apel către către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.

miercuri, 13 septembrie 2023

Mai mult
Suntem atenți la nevoile constănțenilor

În urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc pe strada Dacia precum și a conducătorilor auto ce tranzitează zona, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, intervine astăzi cu utilaje de frezare pentru reprofilarea pantei de scurgere a apelor pluviale de pe partea carosabilă pe tronsonul delimitat de strada Mihăileanu și bulevardul Mamaia. Circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial, până la ora 16:00. Pe acest sector de drum, de mai bine de 20 de ani, apa provenită din precipitații se strânge în zona cea mai joasă provocând disconfort riveranilor și celor ce tranzitează zona. Astfel de lucrări de corectare a pantelor de scurgere a apelor provenite din precipitații au avut loc și în Portul Tomis unde s-a reușit cu succes drenarea apelor într-un decantor de hidrocarburi și ulterior în mare. Lucrări similare vor avea loc în tot orașul, acolo unde situația o va impune. În acest sens, cetățenii pot trimite sesizări la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055; Dispecerat SC Confort Urban SRL – 0241/966. De asemenea, este disponibilă aplicația „Sesizări Constanța”, care poate fi descărcată gratuit atât din Google Play cât și din AppStore. Reamintim cetățenilor că pot trimite sesizări și la adresa de e-mail: secretariat@conforturban-ct.ro. Sesizările primite vor fi repartizate spre soluționare inspectorilor zonali, care se vor deplasa în teren și vor da curs solicitărilor dumneavoastră.

marți, 12 septembrie 2023

Mai mult
Atenție, șoferi! Continuă lucrările de asfaltare pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu

Echipele societății contractate pentru modernizarea și reabilitarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu reiau mâine, de la primele ore ale dimineții, așternerea covorului asfaltic pe tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și strada I.L. Caragiale. Se va interveni pe sensul de mers către stațiunea Mamaia. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, vor fi impuse restricții de trafic parțiale, pe câte un sens de mers. Facem din nou apel la conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.   

luni, 11 septembrie 2023

Mai mult
Informații suplimentare privind colectarea separată a deșeurilor

Începand de astăzi, 11 septembrie, Polaris M Holding va începe verificarea conținutului pubelelor pentru colectarea deșeurilor reziduale și reciclabile de la cetățenii care locuiesc în zona de case (gospodării individuale), însă în cazul colectării deșeurilor reziduale și reciclabile din zona de blocuri (asociații de proprietari),  se va amâna măsura de verificare a recipientelor până în data de 18 septembrie 2023. În urma discuțiilor purtate cu autoritățile administrației publice locale și președinții asociațiilor de proprietari s-a ajuns la concluzia că este necesar ca perioada de informare, cu privire la colectarea separată, să se extindă până în data de 18 septembrie 2023. Astfel, începand din această seară, la punctele de colectare comune (platforme), din zona de blocuri, nu se va aplica măsura de verificare a recipientelor. Reiterăm ideea că, începând tot din această seară, 11 septembrie, echipele Polaris vor începe verificarea conținutului pubelelor de culoare neagră și galbenă (deșeuri reziduale și reciclabile) ce aparțin populației care locuiește în zona de case. Dacă se constată că pubela conține deșeuri colectate necorespunzător, se va lipi, pe pubelă, o eticheta și un pliant informativ în care sunt prezentate informații despre cum se colectează deșeurile în mod corect iar, în final, pubela nu va fi ridicată. Campania de informare se derulează  pe mai multe medii: presa scrisă, radio, Facebook, ghiduri de colectarea separată, dar și prin distribuția de pliante. Colectarea separată este o obligație legală, conform Legii 101/2006, iar utilizatorii serviciului de salubritate au obligația să asigure precolectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat în gospodăriile proprii. Rugăm președinții asociațiilor de proprietari să informeze locatarii cu privire la modul de colectare separată a deșeurilor. Informarea poate fi realizată cu ușurință, prin intermediul pliantului, varianta tipărită sau cea electronică. Vă mulțumim pentru înțelegere!

luni, 11 septembrie 2023

Mai mult
Este INTERZISĂ amestecarea deșeurilor reciclabile cu cele reziduale!

Vă rugăm să le depozitați separat! În cadrul operațiunii de monitorizare a platformelor de colectare deșeuri din zona asociațiilor de locatari, în data de 09 septembrie 2023, polițiștii locali au depistat o persoană de sex masculin ce a aruncat direct pe sol, în interiorul platformei de colectare, deșeuri de origine animală (o carcasă de oaie) amestecate cu ambalaje din hârtie și carton, precum și deșeuri vegetale, provenite din gospodăria proprie. Faptele săvârșite contravin prevederilor Ordonanței de Urgență 92/2021,  art.30, alin. 4, motiv pentru care, persoana în cauză a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei. Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze  orice fapte care contravin legislaţiei în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

luni, 11 septembrie 2023

Mai mult
Au fost demarate lucrările de modernizare a treptelor de acces spre Plaja Modern, din dreptul Bisericii Grecești cu hramul „Schimbarea la Față

Echipele Confort Urban intervin în aceste zile asupra scărilor situate în zona străzii Vasile Alecsandri. Este al treilea tronson pe care Primăria Municipiului Constanța îl modernizează, după finalizarea lucrărilor la cele două tronsoane care fac legătura dintre Plaja Modern, strada Mihai Eminescu și strada Ștefan Cel Mare. A fost aleasă această perioadă pentru a crea disconfort minim pentru turiștii și constănțenii care vin pe Plaja Modern.  Treptele sunt stabilizate prin montarea de cofraje de metal. Se fixează părțile componente și se așterne armătura care va fi acoperită cu un strat de beton de cel puțin 5 cm. De asemenea, se îmbracă în metal contratreptele și pereții laterali ai scărilor. Proiectul de recondiționare a scărilor prevede și amenajarea unui suport de sprijin care va facilita separarea fluxurilor de trecători. Totodată, spațiul verde din jurul scărilor a fost igienizat. Implementarea proiectului de reamenajare a zonei pietonale va duce la creșterea gradului de atractivitate a plajei Modern, prin exploatarea și valorificarea potențialului turistic. Modernizarea scărilor de acces către Plaja Modern va oferi atât constănțenilor, cât și turiștilor, oportunitatea petrecerii timpului liber într-un mod civilizat.

luni, 11 septembrie 2023

Mai mult
Polițiștii locali, alături de elevi, la începutul noului an școlar

Deschiderea noului an școlar nu trebuie să fie umbrită de niciun incident neplăcut, de aceea polițiștii locali sunt prezenți astăzi în proximitatea unităților școlare. Conform Planului Teritorial Comun de Acțiune, Direcția Generală Poliția Locală Constanța asigură protecția și siguranța elevilor și a cadrelor didactice în 32 de unități de învățământ din municipiul Constanța, restul unităților de învățământ revenind în sarcina altor instituții abilitate în acest sens. Polițiștii locali sunt prezenți zilnic în perimetrul unităților de învățământ pentru a asigura protecţia şi siguranţa elevilor. Zonele de acces în școlile și liceele din municipiul Constanța sunt monitorizate de echipele Serviciului de Ordine Publică, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor. Polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră acționează în proximitatea instituțiilor de învățământ pentru a asigura fluența traficului rutier și pietonal.  Pe această cale recomandăm elevilor și părinților să depună eforturi concentrate pentru creșterea siguranței rutiere, să fie atenți la semnalele oamenilor legii, iar dacă sesizează o faptă antisocială să apeleze cu încredere la polițiștii locali.

luni, 11 septembrie 2023

Mai mult
Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada Liliacului din cartierul Km 5

Echipele Confort Urban vor interveni în această noapte, începând cu ora 21:00, cu utilaje pentru asfaltarea carosabilului pe strada Liliacului, tronsonul cuprins între strada Arcului și bulevardul Aurel Vlaicu, traficul rutier fiind restricționat total, până la ora 05:00. În paralel, se va lucra și la asfaltarea trotuarelor tot pe strada Liliacului, pe același sector de drum. Rugăm proprietarii autoturismelor ce sunt parcate pe aliniamentul stradal să elibereze perimetrul unde se realizează lucrări, pentru a permite accesul utilajelor. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.

vineri, 8 septembrie 2023

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină