Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Sunscreen Film & Arts Festival se întoarce la Constanța, între 29 august și 1 septembrie

Evenimentul va aduce la malul mării filme românești și străine, care vor fi proiectate în aer liber, în zonele special amenajate în Piața Ovidiu și pe Plaja Reyna, cu intrare gratuită. Printre filmele prezentate în cadrul celei de-a treia ediții a Sunscreen Film & Arts Festival se numără Rusalka (r. Claudia Mitcu, 2024, România), cel mai nou film în care joacă actrița Maia Morgenstern, Dogman, cel mai recent film al legendarului regizor francez Luc Besson, sau una dintre cele mai succes comedii românești ale ultimilor ani: Tati Part Time, cu Alex Bogdan și Eva Măruță. Programul complet este disponibil pe https://sunscreenfestival.ro/program/ Astfel, joi, 29 august, de la ora 20:30, spectatorii din Piața Ovidiu vor avea ocazia să urmărească comedia Tati Part Time (r. Letiția Roșculeț), povestea unui tânăr avocat (Alex Bogdan) a cărui viață este dată peste cap când trebuie să aibă grijă de fina lui de 8 ani interpretată de Eva Măruță. Pe Plaja Reyna va fi proiectat filmul Horia (r. Ana-Maria Comănescu), un coming of age story despre un adolescent îndrăgostit care pleacă pe o Mobra ca să-și viziteze iubita din celălalt capăt al țării. Vineri, 30 august, pe marele ecran din Piața Ovidiu va fi proiectat documentarul-fenomen Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), despre viața și cariera primului tenismen superstar al lumii: Ilie Năstase. Pe Plaja Reyna va avea loc premiera filmului Rusalka (r. Claudiu Mitcu). Cu o distribuție impresionantă - Maia Morgenstern, Rodica Lazar, Rodica Negrea, Diana Gheorghian, Nelu Serghei, Claudiu Istodor – filmul ne prezintă cinci vechi prieteni care petrec câteva zile împreună în stațiunea în care mergeau în tinerețe. Unul dintre ei le va da o veste care le va tulbura vacanța și viața. Sâmbătă, 31 august, programul include două filme străine. În Piața Ovidiu se vede Foștii soți (Ex-Husbands, r. Noah Pritzker, SUA), o comedie despre bărbații aflați în criza vârstei de mijloc, iar pe Plaja Reyna se vede Așteptându-l pe Dali (Waiting for Dali, r. David Pujol, Spania), o poveste care îmbină arta și bucătăria. În ultima zi de festival, duminică, 1 septembrie, constănțenii și turiștii sunt așteptați în Piața Ovidiu ca să urmărească Dogman (r. Luc Besson, Franța), un thriller impresionant despre răzbunare, loialitate și căței, iar pe plaja Reyna va fi proiectat Băieții buni ajung în Rai (r. Radu Potcoavă), un film românesc înduioșător filmat la malul mării, cu Bogdan Dumitrache și Șerban Pavlu. SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Hai-Hui Entertainment, co-produs de Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu Primăria Constanța și Centrul Cultural „Teodor T. Burada”.

miercuri, 21 august 2024

Mai mult
Colectarea separată a deșeurilor și beneficiile ei pentru comunitate

Colectarea separată a deșeurilor are o contribuție majoră în procesul de reciclare, iar beneficiile aduse comunității și mediului înconjurător sunt extrem de importante. Toți cetățenii, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului de salubrizare, au obligația de a asigura colectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat. Acțiunea presupune un efort minim din partea cetățenilor, însă beneficiile sunt considerabile: - Reducerea cantității de deșeuri care ajunge la gropile de gunoi și evitarea penalităților. Deșeurile care nu se reciclează și ajung la groapa de gunoi generează cheltuieli la bugetul local, în loc să genereze venituri; - Conservarea resurselor naturale prin reutilizarea produselor. În acest fel, pot fi realizate economii semnificative; - Reducerea poluării și menținerea unui mediu mai curat; - Diminuarea costurilor. Deșeurile colectate separat se transformă din produse fără valoare economică în resursă. Colectarea separată a deșeurilor este o responsabilitate pe care fiecare dintre noi trebuie să o avem pentru a ne asigura că trăim într-un mediu curat. Recomandăm în continuare constănțenilor să separe deșeurile reciclabile de cele menajere și să le depoziteze în spațiile special amenajate. Pentru a evita încalcarea normelor legale vă rugăm să fiți responsabili și să gestionați în mod corespunzator deșeurile. Nerespectarea regulilor privind colectarea separată se sancționează conform legislației în vigoare, sancțiunile pot ajunge și la 60.000 lei.

miercuri, 21 august 2024

Mai mult
Continuă seria tratamentelor fitosanitare la arborii și arbuștii de pe raza municipiului Constanța și stațiunea Mamaia

În perioada 21-23 august, se vor efectua tratamente fitosanitare pentru combaterea dăunătorilor la arborii și arbuștii ornamentali din parcurile, aliniamentele stradale şi în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța și stațiunea Mamaia. Substanța folosită, Kaiso Sorbie, acţionează atât prin contact cât și prin ingestie asupra unui număr mare de insecte dăunătoare, având și acţiune ovicidă. Substanța are o toxicitate redusă pentru arbori și arbuști, pentru om și animale. Tratamentul are acțiune de lungă durată datorită protecției împotriva razelor UV și rezistă la ploaie, cu condiția ca produsul să se usuce înainte de a începe să plouă. Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine) pentru evitarea contactului cu insecticidele.

miercuri, 21 august 2024

Mai mult
Reamenajăm infrastructura pietonală pe străzile Adamclisi și Suceava

Străzile Adamclisi și Suceava se află în plin proces de modernizare. Echipele Confort Urban execută lucrări de reamenajare a suprafețelor pietonale. Bordurile deteriorate sunt demontate, iar pavajul existent este recondiționat cu dale moderne. Totodată, se înlocuiesc rigolele de scurgere a apelor pluviale și vor fi reamenajate zonele cu spații verzi. În paralel, se decopertează trotuarele pe strada Suceava pentru a fi reconstruite. Proiectul de modernizare a celor două străzi vizează și optimizarea spațiilor destinate parcării autoturismelor. La finalul lucrărilor, se va realiza un număr semnificativ de noi locuri de parcare. Lucrările presupun și eliminarea cablurilor aeriene care vor fi introduse în subteran. De asemenea, stâlpii din beton vor fi înlocuiți cu unii moderni, care vor asigura doar iluminatul public. Rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

marți, 20 august 2024

Mai mult
Depozitați gratuit deșeurile voluminoase în containerele de mari dimensiuni!

Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deseurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul Abator: strada Stadionului bl. H16 A (platforma nr. 038) și strada Stânjeneilor, cămin Socep (platforma nr. 100). Ce puteți depozita în benele de culoare verde: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere, etc. Ce NU puteți depozita în aceste containere: deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă). Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”. În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163. Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.     

marți, 20 august 2024

Mai mult
Restricții de circulație în stațiunea Mamaia ​

Stațiunea Mamaia va fi gazda a două evenimente culturale de excepție: Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”. Evenimentele se vor desfășura în Piațeta Perla. Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” va avea loc în perioada 23-25 august 2024, fiind urmat de Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Mamaia”, în perioada 28-30 august 2024. 3 Sud Est, Compact, The Motans, Aurelian Temișan, Florin Ristei, Connect-R, Loredana, Irina Baianț, Lidia Buble și multe alte nume sonore ale muzicii ușoare românești vor urca pe scena special amenajată în Piațeta Perla. Pentru organizarea acestor evenimente în condiții de siguranță atât pentru participanți, cât și pentru conducătorii auto se impun câteva restricții de circulație. Astfel, în perioada 23.08.2024, ora 06:00 – 26.08.2024, ora 00:00 și în perioada 28.08.2024, ora 06:00-31.08.2024, ora 00:00, se va restricționa accesul auto de la Hotel Del Mar până la aleea de Acces Faleză 1. De asemenea, se va interzice circulația, oprirea și staționarea auto în perimetrul restricționat pentru mașinile care nu aparțin organizatorului cu excepția autovehiculelor persoanelor cazate la Hotel Mihaela, Hotel Select și Hotel Del Mar.  Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Mai multe detalii despre evenimente sunt disponibile pe site-ul www.centruljeanconstantin.ro.

luni, 19 august 2024

Mai mult
Acces rutier îmbunătățit pe strada Acad. Petre T. Frangopol din cartierul Universitate

Strada Acad. Petre T. Frangopol (fostă Cuarțului) beneficiază de o infrastructură modernă pe care traficul rutier se poate realiza în cele mai bune condiții. Echipele Confort Urban au finalizat lucrările de reamenajare a carosabilului. Este ultima stradă asfaltată din totalul celor 8 ce au fost construite de la zero în acest cartier.  Potrivit proiectului, s-a executat prima etapă a lucrărilor de amenajare a zonei carosabile, care prevede un strat de asfalt și un acostament de 50 de cm de piatră. Echipele Confort Urban au intervenit doar pe terenurile care aparțin municipalității, o parte din drumuri se află în proprietatea privată a riveranilor. Prin programul de investiții în infrastructura rutieră implementat de Primăria Municipiului Constanța în cartierul Universitate, au fost asfaltate străzile Smaraldului, Opalului, Safirului, Perlei, Agatului, Topazului și Ametistului.

miercuri, 14 august 2024

Mai mult
Locul sacilor cu deșeuri menajere nu este în coșurile stradale!

 Întâlnim în oraș cazuri în care coșurile de gunoi stradale sunt pline de saci cu deșeuri menajere. De multe ori, dacă respectivele coșuri sunt pline, sacii cu gunoi sunt lăsați lângă acestea. În ciuda avertismentelor și sancțiunilor aplicate de polițiștii locali, unii locuitori ai orașului nu renunță la acest obicei și ignoră cu bună știință prevederile legale în privința depozitării deșeurilor. Persoanele depistate că elimină deșeurile provenite din gospodăriile proprii în coșulețele stradale riscă să fie sancționate cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 lei,  conform art. 6, pct. 13 din HCL nr. 77/2021 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța. Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală desfășoară permanent  acțiuni ce au ca scop descurajarea activităților de depozitare ilegală a gunoiului pe domeniul public și aplică sancțiuni ori de câte ori situația o impune. Vă rugăm să contribuiți la aspectul zonei în care locuiți, aruncând deșeurile reziduale în containerele destinate acestora. În fiecare cartier al Constanței există platforme de colectare a deșeurilor. Tot ce aveți de făcut este să mergeți câțiva pași în plus până la acestea. Apreciem spiritul civic de  care dați dovadă și vă rugăm să ne semnalați în continuare orice fapte antisociale sau care contravin legislaţiei în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail:politia.locala@primaria-constanta.ro. De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți mesajele dumneavoastră la postările de pe pagina Primăriei Constanța.

miercuri, 14 august 2024

Mai mult
Vă rugăm să folosiți cu încredere containerele speciale pentru deșeuri voluminoase!

Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul KM 5: pe strada Fântânele, colț cu strada Comarnic și pe strada Theodor D. Speranția, lângă platforma 48/52. Ce puteți depozita în bena de culoare verde: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere, etc. Ce NU puteți depozita în aceste containere: deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă). Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”. În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163.  Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.

miercuri, 14 august 2024

Mai mult
Pași importanți pentru înființarea centrelor de colectare prin aport voluntar

Constănțenii vor avea la dispoziție centre de colectare prin aport voluntar pentru gestionarea eficientă a deșeurilor. Primăria Municipiului Constanța a lansat achiziția pentru execuție lucrări, inclusiv servicii de proiectare și asistență tehnică pentru realizarea obiectivului de investiții „Înființare centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Constanța” și pentru serviciul de elaborare documentație tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții „Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar în municipiul Constanța”.  Centrele vor primi orice tip de deșeuri și vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate direct de la cetățean: deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depozitate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări. Centrul de colectare prin aport voluntar cu dimensiuni mari va avea în componență spații administrative, un laborator pentru deșeuri periculoase, un atelier de recondiționare a mobilei, un spațiu expozițional pentru donații/vânzări și o zonă de sortare a deșeurilor din construcții și demolări. Centrele vor fi construite la ieșire din Constanța. Centrul integrat de colectare separată a deșeurilor va fi amenajat pe strada Celulozei, iar cele 2 centre de colectare prin aport voluntar vor fi amplasate pe DN3A, spre Valu lui Traian. Prin implementarea acestor proiecte se urmărește accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în municipiul Constanța, cu accent pe colectare separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la o economie circulară. Înființarea centrelor de colectare prin aport voluntar va genera o serie de beneficii: diminuarea semnificativă a costurilor generate de colectarea, sortarea, transportul și depozitarea deșeurilor, recuperarea materialelor reciclabile care ulterior se transformă în materia primă, reducerea consumului de energie și conservarea resurselor naturale, evitarea penalităților aplicable pentru nerespectarea reglementărilor în vigoare. Proiectele sunt finanțate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)- Componenta Managementul Deșeurilor. Valoarea contractelor de finanțare este de 27.450.810 lei fără TVA pentru proiectul „Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar în municipiul Constanța” și 7.661.826,08 lei fără TVA pentru proiectul „Înființare centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Constanța”.

marți, 13 august 2024

Mai mult
<< > >>
Număr de itemi pe pagină