Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Octombrie este luna curățeniei generale în municipiul Constanța

marți, 16 octombrie 2018

Inapoi

”Curățăm Constanța noastră”, cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător din oraşul Constanţa, se desfășoară simultan în mai multe cartiere. Nu va exista nicio zonă din oraș care, la sfârșitul acestei luni, să nu fi fost curățată, înfrumusețată și igienizată. 
Tot mai mulți constănțeni au înțeles cât de important este ca fiecare dintre noi să contribuie la curățenia din fața blocurilor și din cartiere, așa că, s-au pus pe treabă. Peste 300 de asociații de proprietari s-au alăturat deja campaniei inițiate de Primăria Municipiului Constanța.
Și cei mai micuți dintre constănțeni s-au implicat în această campanie. Sute de școlari și preșcolari însoțiți de părinți și cadre didactice au avut grijă ca, în curțile unităților de învățământ în care studiază, să fie curățenie exemplară. 
Între meciuri dificile și antrenamente istovitoare, și sportivii de la Handbal Club Dobrogea Sud au găsit timp să se implice în campania demarată de Primăria Municipiului Constanța. Handbaliștii au făcut curățenie în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski. 
Și pompierii constănțeni au ”curățat Constanța noastră!”. La fel ca în fiecare an, 35 de pompieri militari din cadrul ISU Dobrogea au igienizat parcul din zona gării. 
Primăria Municipiului Constanța le mulțumește tuturor celor care și-au manifestat intenția de a participa la curățenia orașului și îi invită pe toți locuitorii să se implice activ în această amplă acțiune de ecologizare a orașului Constanța.
Doar împreună putem avea orașul pe care ni-l dorim: curat, civilizat, modern, european, așa că oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare, este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro  și să aleagă una dintre zonele de acțiune din calendarul propus.
Toți voluntarii care se vor alătura campaniei vor primi echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității.
Main Image
Item 1 of 0
 
  • curatam-constanta-noastra-1
  • curatam-constanta-noastra-4
  • curatam-constanta-noastra-3