Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Seniorii Constanței, premiați la domiciliu

miercuri, 5 august 2020

Inapoi
premiere seniori

Primăria Constanța îi premiază la domiciliu pe seniorii care au împlinit 80 și 90 de ani, precum și pe cei care au aniversat 50 de ani de la căsătorie!

Și în această săptămână, viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, s-a alăturat echipelor care distribuie premiile bănești și i-a felicitat personal pe sărbătoriți.

Seniorii Constanței primesc din partea municipalității:

  • 300 de lei pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie

  • 500 de lei pentru împlinirea vârstei de 90 de ani.

Pentru a intra în posesia sumelor, beneficiarii trebuie să trimită pe adresa de mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:

  • Cerere tip

  • copie conform cu originalul a certificatului de naștere

  • copie conform cu originalul a cărții de identitate

  • copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie

În situațiile în care doriți să depuneți la ghișeu documentele, acest lucru se poate face la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri intre orele 08.30-16.30, iar în zilele de joi între orele 08.30-18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

Atenție ! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.