Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Conferință de presă privind anunțarea rezultatelor concursului național de soluții pentru amenajarea Parcului DN3C

vineri, 14 octombrie 2022

Inapoi
concurs de solutii Parc DN3C

Luni, 17 octombrie 2022, ora 13:30, Muzeul de Artă Constanța, în Sala de secol XIX, va găzdui conferința de presă pentru anunțarea câștigătorilor. Conferința de presă va fi transmisă online pe pagina de Facebook OAR Concursuri: https://www.facebook.com/oar.concursuri/.  

În perioada 14 – 16 octombrie 2022 are loc jurizarea proiectelor înscrise la concursul internațional de soluții pentru amenajarea Parcului DN3C, competiție lansată oficial pe data de 26 august 2022, organizată de Ordinul Arhitecților din România (OAR), cu sprijinul Filialei Teritoriale Dobrogea a OAR, Autoritate Contractantă – Municipiul Constanța. 

Obiectivul principal al concursului a fost selectarea celei mai bune soluții pentru amenajarea noului parc DN3C din Constanța, pentru atribuirea contractului de proiectare. Amplasamentul avut în vedere pentru realizarea parcului se găsește în nord-estul teritoriului administrativ al Municipiului, într-o zonă liberă de construcții care urmează să se dezvolte în baza Planului Urbanistic Zonal – Regenerare și Revitalizare Urbană Zona DN3C, comandat de Primăria Municipiului Constanța și aflat în faza de elaborare. Documentația răspunde nevoii de extindere a teritoriului intravilan al Municipiului în baza principiilor unei dezvoltări sustenabile pe patru planuri: social, economic, spațial și ecologic. 

Se vor acorda următoarele premii: 

Premiu

Contravaloare

Premiul I

valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare 1.167.750 EUR fără TVA -5.751.402,30 LEI(curs valutar BNR la data de 04 august 2022 - 1 EURO = 4.9252 Lei)

Premiul II

25.000 EUR fără TVA (123.130,00 LEIfără TVA, curs valutar BNR la data de 04 august 2022 - 1 EURO = 4.9252 Lei)

Premiul III

15.000 EUR fără TVA (73.878,00 LEIfără TVA, curs valutar BNR la data de 04 august 2022 - 1 EURO = 4.9252 Lei)

Mențiune 1

8.000 EUR fără TVA (39.401,60 LEIfără TVA, curs valutar BNR la data de 04 august 2022 - 1 EURO = 4.9252 Lei)

Mențiune 2

7.000 EUR fără TVA (34.476,40 LEIfără TVA, curs valutar BNR la data de 04 august 2022 - 1 EURO = 4.9252 Lei)

Mențiune 3

5.000 EUR fără TVA (24.626,00 LEIfără TVA, curs valutar BNR la data de 04 august 2022 - 1 EURO = 4.9252 Lei)

 
Juriul concursului a fost alcătuit din specialiști cu experiență interdisciplinară, fiind cooptați experți peisagiști, arhitecți și urbaniști: arh. peis. Helli Pangalou (GR), arh. Esenghiul Abdul (RO), arh. Mircea Munteanu (RO/BE), arh. Irina Băncescu (RO) arh. urb. Sorin Manea (RO), arh. Răzvan Calota – Reprezentant Autoritate Contractanta, arh. urb. Andreea Tănase (RO) și arh. Marius Șocarici – Reprezentant al Filialei Teritoriale Dobrogea a OAR (RO). 

Dezvoltarea urbanistică și arhitecturală a orașului prin intermediul selecției de soluții prin concurs deschis este o practică a bunelor intenții, a transparenței decizionale și a selecției pe criterii valorice. Autoritatea Contractantă a concursului este Municipiul Constanța, aceasta urmând să devină beneficiarul proiectului contractat în urma concursului. 

Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din Romania (OAR), în conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici în organizarea concursurilor de soluții OAR (rev. 2022), cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Concursul de soluții este public, într-o singură fază, deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Concursul de soluții este organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. a) din  Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, urmând ca ulterior, în baza prevederilor Art. 104 alin. (7) din aceeași lege, contractul de servicii de proiectare să fie atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. 

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului: 

https://oar.archi/concursuri/oar/2022-parc-dn3c-constanta/  

De asemenea, vă invităm să urmăriți, în continuare, pentru anunțuri și știri privind concursul paginile oficiale de Facebook a OAR: https://www.facebook.com/oar.concursuri/ și https://www.facebook.com/OARNational/.