Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Lucrări edilitare în cartierele Constanței

luni, 1 iulie 2024

Inapoi
1 (1)

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă reabilitarea trotuarelor pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Soveja. Sunt montate pavele noi care vor schimba aspectul suprafeței pietonale.

Modernizarea Parcului Tăbăcărie continuă. După finalizarea lucrărilor de pe traseul cuprins între City Mall și Țara Piticilor, echipele de muncitori se vor muta pe partea dinspre lac și apoi în alte zone, până când parcul Tăbăcărie va fi reabilitat în totalitate.

Lucrări de reabilitare a trotuarelor au loc și în cartierul Palas. Pe strada Moților, se decopertează zona pietonală, se montează borduri noi și se amplasează  pavele moderne. În același timp, pe strada Palas se decapează trotuarele pentru a fi recondiționate cu pavele.

Condițiile de acces rutier vor fi îmbunătățite pe strada Sublocotenent Ion Ghiculescu. Echipele Confort Urban intervin cu utilaje pentru frezarea carosabilului. Ulterior, se va turna un nou strat de asfalt.

De asemenea, lucrări de recondiționare a carosabilului au loc și pe strada Grâului din cartierul Palazu Mare.

Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, locuitorii orașului sunt rugați să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.