Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Iniţiative de colaborare şi proiecte de investiţii România-Kazahstan cu participarea municipiului Constanţa

marți, 2 martie 2021

Inapoi
Kazahstan (3)

Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chiţac, a primit astăzi, 2 martie 2021, vizita ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Kazahstan, Excelenţa-Sa domnul Nurbakh Rustemov, care a fost însoţit de către domnul Kayrat Karabayev, adjunctul şefului misiunii diplomatice, domnul Azamat Kagenov, ataşat şi consul şi domnul Erghin Hagicalil, consul onorific al Republicii Kazahstan la Constanța.

În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe teme de interes privind dezvoltarea cooperării bilaterale dintre municipiul Constanța și orașe similare din Kazahstan, ținând cont de faptul că această țară reprezintă un important partener comercial al României în Asia Centrală.

Ambasadorul kazah a transmis disponibilitatea Primăriei oraşului Aktau, oraş-port la Marea Caspică, de statuare a unor raporturi de colaborare cu municipiul Constanţa. Diplomaţii au evidenţiat oportunităţile pe care semnarea unei înțelegeri de cooperare între Constanța și Aktau/Kazahstan le poate genera pentru dezvoltarea ambelor oraşe.

Primarul Vergil Chiţac a salutat inițiativele Ambasadei, eforturile depuse în vederea convenirii unei înțelegeri de cooperare între orașele Constanța și Aktau, precum şi, în general, eforturile misiunii diplomatice a Kazahstanului de a promova cultura română și identitatea culturală a României în Kazahstan.

Părţile au convenit să iniţieze procedura de stabilire a unor raporturi de colaborare între oraşul Constanţa şi oraşul port Aktau din Kazahstan. Negocierea şi semnarea unui document de colaborare între cele două oraşe ar permite acestora dezvoltarea schimburilor economice, academice şi culturale şi ar facilita investiţiile reciproce, mai ales din perspectiva existenţei unor relaţii foarte bune între autorităţile portuare din cele două oraşe şi a activităţilor de amploare desfăşurate de compania Rompetrol (principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan) în judeţul Constanţa.

Se are în vedere ca semnarea acordului de colaborare dintre Constanţa şi Aktau să faciliteze, printre altele, valorizarea reciprocă a personalităţilor culturale, de exemplu prin amplasarea unui bust al poetului român Mihai Eminescu într-un loc public relevant din Aktau şi, la reciprocitate, a unui bust al compozitorului, instrumentistului şi artistului popular kazah Kurmangazy Sagyrbaev în municipiul Constanţa.

Pentru anul 2021 sunt prevăzute a avea loc mai multe evenimente, în România şi Kazahstan, menite a marca bunele relaţii existente în domeniul cultural. La finele lunii martie a.c., un grup de artişti ai Orchestrei Academice Naționale din Kazahstan va susţine concerte la Bucureşti, la Opera Naţională şi Universitatea de Muzică, pentru celebrarea sărbătorii Nauryz (Anul Nou turcic, sărbătorit în perioada 21-23 martie). Excelenţa-Sa domnul Nurbakh Rustemov a pledat pentru intensificarea colaborării în plan cultural dintre România şi Kazahstan, solicitând în acest sens sprijin în desfăşurarea, şi la Constanţa, a unor acţiuni culturale similare.

Primarul Vergil Chiţac a evidenţiat beneficiile unor programe de investiţii ale Kazahstanului în oraşul Constanţa şi a exprimat speranţa că în perioada următoare se vor identifica şi derula programe semnificative de investiţii în municipiu, direct sau prin intermediul fondurilor comune de investiţii existente la nivel naţional – prioritar prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român.