Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Informare publică

joi, 28 iulie 2016

Inapoi

Având în vedere că prognoza meteo indică pentru acest sfârșit de săptămână temperaturi ridicate și grad de disconfort termic accentuat, cu indice temperatură/umezeală (ITU) care depășește 80 de unități, Primăria municipiului Constanța a asigurat în zilele de 29, 30 și 31.07.2016 ca măsuri de prevenție, dozatoare de apă rece pentru a veni în sprijinul constănțenilor, în următoarele locații:

1. Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în parcul de la Teatrul de Stat Oleg Danovski;

2. Pavilion de vară pentru pensionari, amenajat în parcul din Tomis II;

3. Pavilion de vară pentru pensionari, amenajat în parcul de la Casa de Cultură;

4. Pavilion de vară pentru pensionari, amenajat în parcul din Faleză Sud( Poarta 6);

5. Pavilion de vară pentru pensionari, amenajat în Parcul Tăbăcărie – Țara piticilor;

6. Pavilion de vară pentru pensionari, amenajat în piațeta Badea Cârțan;

7. Pavilion de vară pentru pensionari, amenajat în parcul de la CET;

8. Pavilion de vară pentru pensionari, amenajat în parcul de la Gară;

 Pe lângă cele 8 centre, Primăria Constanța în parteneriat cu S.C. RAJA S.A. au amplasat alte trei corturi dotate cu dozatoare de apă rece în următoarele locații: 

1. City Park Mall

2. Delfinariu, stație RATC cu direcția de mers spre Mamaia;

3. Tomis III, în apropiere de A.N.A.F.

În plus, Serviciul Inspectorat Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Constanţa are în planul său de măsuri pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea fiecărui punct de prim-ajutor cu personal medical specializat care va acorda asistenţa medicală de urgenţă, în zilele de 29, 30 și 31.07.2016, între orele 10:00 și 18:00. În plus, în aceste zile se asigură stropirea carosabilului pe bulevarde și străzile principale.  

Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, rugăm cetăţenii să evite expunerile la soare în special în intervalul 12-17, iar în cazul deplasărilor se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare) și consumul de lichide. 

Orice problemă poate fi semnalată permanent de constănțeni la nr. de tel. 0241/55.00.55 și 0241/48.81.66.