Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

SC CONFORT URBAN SRL angajează

luni, 2 mai 2022

Inapoi
Confort Urban

Sunt disponibile 4 posturi de inspector în cadrul Serviciului parcări (atribuții de verificare plată tarif parcare).

Condiții generale în vederea participării la selecția dosarelor/concurs:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii suplimentare:

- absolvenţi de studii medii şi să deţină diplomă în domeniu;

- permis de conducere și experiență în muncă de cel puțin 2 ani, bune abilități de interacționare și comunicare cu oamenii;

- constituie avantaj: cunoașterea limbii engleze, nivel mediu, a legislației in domeniul circulației pe drumurile publice, inclusiv a reglementărilor aprobate la nivelul autorităților locale cu privire la regimul parcărilor pe raza teritorială a municipiului Constanța.

În vederea selecției, candidatul va depune un dosar care va cuprinde următoarele documente:

  • Diplome/Certificatele de pregatire profesională(copii conforme cu originalul);
  • Actul de identitate(copie conformă cu originalul);
  • CV (în original);
  • 1 recomandare (în original);
  • Adeverință medicală (în original);
  • Cazier judiciar (în original).

Dosarele se depun la sediul societății din mun. Constanta, str. Vârful cu Dor nr.10, Biroul Resurse Umane în perioada 03.05.-10.05.2022. Relații la telefon 0241/672299, tasta 7.

Bibliografia pentru postul de inspector în cadrul Serviciului parcări (atribuții de verificare plată tarif parcare) poate fi consultată pe site-ul societății www.conforturban-ct.ro:https://conforturban-ct.ro/DOCUMENTE/CARIERA/2022/02.05.2022.
BIBLIOGRAFIE%20pentru%20postul%20de%20inspector%20in%20cadrul%20
Serviciului%20parcari.pdf