Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

LUDIS FEST“ – O NOUĂ ÎNTÂLNIRE CU DISTRACȚIA

vineri, 3 septembrie 2021

Inapoi
1 (6)

După aproape o lună și jumătate în care a ajuns cu distracția în aproape toate parcurile din Constanța, Caravana „LUDIS Fest“ se pregătește de ultimele două acțiuni din această vacanță.

Și ce loc mai potrivit pentru a muta centrul distracției dacă nu în cel mai mare parc din oraș, Tăbăcărie. Timp de două zile, astăzi și mâine (3-4 septembrie), îi așteptăm alături de noi pe toți cei care ne-au însoțit la fiecare „oprire“ de până acum, indiferent că ea a fost în Parcul Gării, Parcul Tomis 2, Parcul de la Casa de Cultură, Parcul Poarta 6 sau Parcul Arheologic.

Invitația este valabilă în egală măsură și pentru cei care n-au putut ajunge până acum la întâlnirile cu distracția din cadrul „LUDIS Fest“, pentru că fiecare dintre noi merită să aibă parte de bună dispoziție. La fel ca și până acum, indiferent de vârstă, înălțime sau culoarea ochilor, că ești pitic sau bunic, noi te așteptăm să ni te alături pentru câteva ore de mișcare, sport, dans, face-painting, baloane și veselie cât să nu poți duce.

Buna dispoziție și cheful de distracție sunt obligatorii atât pe terenul de baschet, cât și în spațiul dedicat dansului. În aceste condiții, nu rămâne decât să ne întâlnim vineri după amiază, cu începere de la ora 16, în Parcul Arheologic din Constanța pentru câteva ore de veselie.

Academia Club Sportiv Phoenix Constanța, cu susținerea Primăriei Municipiului Constanța, organizează până la începutul la începutul lunii septembrie „LUDIS Fest“, un festival al mișcării dedicat constănțenilor și nu numai, indiferent de vârstă.

Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieţii, venind cu soluții practice de îmbunătațire a sănătății fizice și psihice a populației, prin activităţi de dezvoltare şi educare atât în plan intelectual, psihologic, moral dar şi fizic, prin practicarea sportului în general, în aer liber, în special.

 „LUDIS Fest“ include două tipuri de activități: STEP UP DANCE – este o acțiune de masă, care are ca scop implicarea participanților la proiect pentru exprimarea si transmiterea unui mesaj către întreaga societate, care să ajungă astfel la grupul țintă (din toată țara) si la publicul larg, din cât mai multe colțuri ale țării/lumii, prin mișcări de dans, pe fond muzical, coordonate de dansatori/instructori de dans; TRYING BASKETBALL – este o acțiune de încurajare a practicării sportului în general, prin inițierea participanților în jocul sportiv baschet sub formă de exerciții specifice de dribling și aruncări la coș, sub îndrumarea antrenorilor de baschet pe un teren special amenajat pentru acest joc sportiv.

Dacă nu reușești să ajungi vineri sau sâmbătă la întâlnirile cu noi sau vrei să afli noutăți din timpul festivalului, poți accesa site-ul dedicat „LUDIS Fest“ (www.ludis-fest.ro). Accesul la evenimentele organizate în cadrul „LUDIS Fest“ este gratuit, indiferent de vârstă. „LUDIS Fest“ este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea finanțării nerambursabile este de 312.800 de lei.