Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Beneficiarii proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“, consiliați cu privire la violența în familie și abandon

joi, 22 iulie 2021

Inapoi
masuri integrate (2)

Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, a organizat zilele trecute un eveniment în Campusul social Henri Coandă în cadrul căruia s-a discutat despre violența în familie și despre abandon. Locuitorii au fost informați despre liniile telefonice pe care le au la dispoziție în cazul în care sunt victimele unui abuz, dar și cum ar trebui să acționeze în astfel de situații.

La nivel local, DGASPC a pus la dispoziția victimelor violenței în familie numărul de telefon 0341921 la care pot suna la orice oră pentru a cere ajutor sau consiliere. De asemenea, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a înființat o linie telefonică unică la nivel național – 0800.500.333 - destinată victimelor violenței domestice și persoanelor discriminate pe criteriul de sex. La acest număr de telefon pot fi anunțate și cazurile de trafic de persoane. Pentru sprijinirea victimelor violenței domestice există și aplicația Bright Sky.

Totodată, la nivel local, există Telefonul Copilului - 0241983 - la care cei mici pot suna la orice oră în cazul în care sunt victimele unui abuz. La nivel european există 116111 - linia de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului. Şapte zile din şapte, între orele 8.00 şi 00.00, consilierii asociaţiei răspund apelurilor copiilor şi părinţilor la 116111. Apelul este gratuit.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“, un proiect dedicat comunității marginalizate care locuiește în arealul delimitat de străzile Soveja, Ștefăniță Vodă, Zmeurei și Badea Cârțan.

Amintim că proiectul „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“ este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020, cod MySMIS: 114654 și este derulat de Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal“.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populație aparținând minorității rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție ce înglobează și campusul social „Henri Coandă“.

În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate.

Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 268.440,52 lei contribuția beneficiarului.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021, prelungită până la 15 august 2021.