Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Concurs de table pentru pensionarii constănțeni

vineri, 27 septembrie 2019

Inapoi
Concurs de table

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială marchează ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice și prin organizarea unei competiții de table dedicate pensionarilor.

Concursul de table desfășoară în două etape:

  • Etapa I – Etapa pe cluburi/pavilioane

Pensionarii înscriși în competiție vor juca între ei, iar primul care va câștiga trei din cele cinci linii jucate va fi declarat câștigător, iar câștigătorii de la fiecare masă vor juca între ei până când va fi desemnat un câștigător pe pavilion/club.

  • Etapa II – Etapa finală          

Participanții declarați câștigători pe fiecare locație în parte, vor participa pe data de 1 Octombrie 2019, la etapa finală care va avea loc în clubul de pensionari situat pe strada Soveja nr. 77, Bl. 35B – Club Eden, începând cu ora 11:00.

Finala se va desfășura pe sistemul trei linii câștigate din maxim jucate, între câștigătorii de pe cluburi. Câștigătorii de la fiecare masă vor juca între ei, astfel încât, în finală vor ajunge patru competitori. Pentru desemnarea câștigătorilor, respectiv locul I, locul II și locul III se vor disputa două finale, finala mică și finala mare.

Premierea se va face pe data de 1 Octombrie 2019, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Concursul de table dedicat pensionarilor este un eveniment cu tradiție în rândul constănțenilor, prima ediție fiind organizată în 2007.