Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Donează la ”Blood Network” și mergi la Neversea!

marți, 25 iunie 2019

Inapoi
Blood Network site

”Blood Network” ajunge la Constanța, sâmbătă, 29 iunie și duminică, 30 iunie, în Piața Ovidiu. Cei care donează sânge la caravana mobilă, între orele 08:00 - 14:00, vor primi un bilet gratuit pentru prima zi a Neversea sau Untold. Festivalierii trebuie să se înscrie în baza de date Și Eu Donez(reteaua.sieudonez.ro).

Ca și în anii precedenți, campania ”Blood Network” se desfășoară atât la centrele fixe, cât și la caravanele mobile. Toți cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară, în perioada 13 mai - 29 iunie,  trebuie să acceseze, în funcție de festivalul la care vor să ajungă, site-ul neversea.com sau untold.com, secțiunea Blood Network, unde vor completa formularul solicitat și vor atașa o poză cu adeverința de donator. Apoi, vor primi pe adresa de e-mail un cod cu care vor putea achiziționa abonamentele cu reducere:

- la Neversea la prețul special de 399 de ron plus taxe din prețul final de 599 ron + taxe al abonamentului;

- la Untold la prețul special de 513,94 de ron plus taxe din prețul final de 811,20 ron + taxe al abonamentului.

Ediția din acest an a Neversea va avea loc in perioada 4 - 7 iulie si va fi o aventură de 4 zile la malul mării, cu petreceri până la răsărit.

Campania ”Blood Network” este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al Untold și Neversea 2019, dar și în parteneriat cu platforma Și Eu Donez și cu ajutorul Institutului Național de Transfuzie Sanguină.