Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Din această noapte, se decopertează carosabilul pe bulevardul Mamaia, între străzile Soveja și Ion Rațiu, pe sensul de mers către centru

luni, 13 mai 2024

Inapoi
1 (2)

Începând cu ora 21:00, se va interveni cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe bulevardul Mamaia, între strada Soveja și strada Ion Rațiu, doar pe sensul de mers de la Delfinariu spre centru, circulația autovehiculelor fiind restricționată parțial, până la ora 06:00, pe sectorul de drum pe care se lucrează.

Lucrările vor continua toată săptămâna, fiind instituite aceleași restricții de trafic rutier.

În funcție de condițiile meteorologice, sâmbătă, 18 mai, se vor executa lucrările de asfaltare.

Ca alternativă, recomandăm conducătorilor auto care vin dinspre Delfinariu către centru să efectueze virajul la dreapta, pe strada Soveja, apoi la stânga, pe strada Chiliei.

În timpul zilei, se lucrează la reabilitarea trotuarelor. Se înlocuiesc bordurile, sunt montate pavele moderne, se construiesc casetele pentru spații verzi în care vor fi plantați arbori la toamnă. A fost reconfigurat și scuarul median, urmând să se construiască și pistele pentru biciclete.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.