Arhivă Evenimente
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Evenimente

Sugestii de weekend

vineri, 9 octombrie 2020 - duminică, 11 octombrie 2020

Inapoi
Directia 5

Teatrul de Stat Constanța

Stagiunea 2020 – 2021 continuă sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19:00, cu „Meciul de comedie - spectacol interactiv de improvizație”, pregătirea improvizatorilor fiind realizată de actorul și regizorul Dragoș Muscalu, iar scenografia fiind semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Spectacolul de improvizație are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Totul, text, mișcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe. Actorii-improvizatori care se vor întrece în acest spectacol sunt Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Vlad Lință, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Mirela Pană, Florina Stănculeț iar muzica ce va acompania „competiția” va fi improvizată de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”.

Duminică, 11 octombrie, de la ora 19:00, revin pe scenă „Gaiţele” lui Alexandru Kiriţescu, un spectacol regizat de Lucian Iancu cu Dana Dumitrescu în rol principal.  Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar coregrafia, de Raimonda Potlog.

Este una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, în care autorul satirizează, cu un umor excepțional, lăcomia, cinismul și dezumanizarea burgheziei de la începutul secolului XX. Se râde mult la acest spectacol, dar spectatorii rămân și cu un gust amar. Peripeţiile amoroase din clanului Dudulenilor, replicile savuroase şi bârfele suculente scot în evidență, într-un mod paradoxal, destinele tragice ale unora dintre personaje.

Dana Dumitrescu, Maria Lupu şi Cristina Oprean alcătuiesc trio-ul babelor cartofoare, iar Andu Axente, Lana Moscaliuc şi Luiza Martinescu – triunghiul conjugal din care germinează tragedia. Adrian Dumitrescu şi Remus Archip joacă rolurile celor doi fraţi aflaţi în competiţie pentru întâietate, Laura Iordan Adrian, pe al nevestei al cărei vis este să ajungă la Paris, iar Mirela Pană şi Liliana Cazan fac deliciul spectatorilor cu nesfârşitele certuri casnice între „Fraila”(Fraulein) cu accent nemţesc şi Zamfira cu accent oltenesc.

Potrivit organizatorilor, pentru a respecta distanţarea impusă cu scopul de a preveni contaminarea, numărul de locuri disponibile la o reprezentaţie este de 70, aşadar este recomandabil să vă procuraţi biletele cât mai repede.

Accesul la spectacole este pe baza de bilete ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (bulevardul Ferdinand, nr. 11).

Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Concert aniversar Direcția 5 – „Povestea noastră”, vineri, 09 octombrie, ora 19:30

Celebra formație românească va susține un concert impresionant în care vor fi aduse pe scenă cântece care v-au bucurat în cei 30 de ani de activitate plus unele noi. Direcția 5 a luat ființă în anul 1991. Cu fiecare piesă lansată, cu fiecare concert sau apariție TV, Direcția 5 își consolidează statutul de una dintre cele mai îndrăgite trupe pop-rock din România. Trupa a scos pe piață peste 15 materiale discografice şi a susţinut mii de concerte. „O fată ca ea”, „Dacă ai şti”, „Eşti stilul meu”, „Îţi mulţumesc” și „Am nevoie de tine” se numără printre cele mai cunoscute piese interpretate de trupă.

Sâmbătă, 10 octombrie și duminică, 11 octombrie, de la ora 12:00, sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui proiecția filmului de animație „Trolii descoperă lumea/ Trolls World Tour/3D/AG”.  Trolii pornesc într-o aventură cu totul specială. Poppy (Anna Kendrick) și Branch (Justin Timberlake) vor descoperi că există șase triburi diferite de troli răspândite în șase ținuturi diferite, care sunt fanii a șase stiluri diferite de muzică: funk, country, techno, clasică și rock. Membră a elitei hard-rock, regina Barb (Rachel Bloom), ajutată de tatăl ei, regele Murmur (Ozzy Osbourne), vrea să distrugă toate celelalte genuri de muzică, pentru ca rock-ul să fie rege. Pentru că miza e soarta întregii lor lumi, Poppy și Ciot, alături de prietenii lor Măricel (James Corden), Mătăsica (Caroline Hjelt), Bumbăcica (Aino Jawo), Cooper (Ron Funches) și Greg Diamond (Kunal Nayyar), pornesc într-o călătorie prin celelalte ținuturi, pentru a uni toți trolii în armonie împotriva lui Barb, care caută să-i umbrească pe scena muzicală a trolilor.

Pelicula „Salvați de Crănțănei”(”Animal Crackers”/2D/AG) va fi prezentată publicului sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 15:00. Viața lui Owen se învârte plictisitor în jurul activității sale de testare a crănțăneilor pentru animalele de companie. Când unchiul său de care nu mai știa nimic de multă vreme îi lasă moștenire un circ ambulant, Owen își poate împlini visul avut din copilărie, acela de a călători cu circul.

Circul și-a pierdut, însă strălucirea de altădată. Cu toate acestea, unchiul lui Owen are un secret care le poate rezolva toate problemele: într-o cutie misterioasă, se găsesc crănțănei magici care pot transforma pe oricine în animalul pe care îl doresc pe scenă. Owen și familia lui trebuie să-l învingă pe maleficul frate al unchiului lor, care, din păcate, cunoaște secretul crănțăneilor magici și dorește să-l țină doar pentru el.

Comedia „Made in Italy/2D/AG” va rula sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 17:30 și duminică, 11 octombrie, de la ora 20:00. Jack, un manager de galerie de artă de succes și ambițios, se confruntă cu posibilitatea de a pierde tot ceea ce a construit, întrucât soția sa, Ruth (Yolanda Kettle), intenționează să-l părăsească, luând galeria, inima și sufletul lui cu ea. Singura speranță a lui Jack este să facă vândă rapid casa veche din Toscana a familiei lor, dar, pentru a reuși, el trebuie să ia legătura cu tatăl său înstrăinat, Robert.

Cei doi încep ajung în Toscana, și încep lucrul la casa dărăpănată. Renovările merg prost, iar tatăl și fiul nu sunt niciodată de acord, și asta nu ar fi prima dată. Robert și Jack trebuie să fie în sfârșit sinceri unul cu altul, dacă vor să-și construiască un viitor împreună. Dar viitorul pare deja altfel acum, spre surprinderea lor... Regizor: James D'Arcy Distribuție: Liam Neeson, Lindsay Duncan, Valeria Bilello, Souad Faress, Eileen Walsh, Flaminia Cinque.

Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 20:00, cinefilii pot viziona „Un hoț cinstit/ Honest Thief/2D/N-15”. Filmul este povestea unui spărgător de bănci cu vechime care vrea să se predea fiindcăs-a îndrăgostit. Dar totul se complică din cauza a doi agenți FBI corupți, care pornesc pe urmele lui, hotărâți să-l elimine și să-i fure banii pe care acesta intenționa să-i dea înapoi. În ditribuție: Liam Neeson, Kate Walsh, Jai Courtney, Jeffrey Donovan. Pelicula va fi programată și duminică, 11 octombrie, de la ora 17:30.

Duminică, 11 octombrie, de la ora 15:00, poate fi urmărită producția „Mulan/3D/AG”, în regia lui Niki Caro. Filmul prezintă călătoria epică a lui Hua Mulan, fiica unui bătrân luptător, care se deghizează în bărbat și ia locul tatălui său în armată. Procesul inițiatic o va transforma într-un războinic venerat, îi va aduce respectul întregii națiuni și îl va face mândru pe tatăl ei.

Prețul biletelor:

- 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile;

- 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile

Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica).

Toate reprezentațiile se vor desfășura în condiții de siguranță și cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei, conform legii.