Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Informare publică

joi, 29 noiembrie 2018

Inapoi

În perioada 15.11.2018 - 25.11.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat mai multe acțiuni tematice având ca scop asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în cartierul de locuințe sociale Henri Coandă. În cadrul activităților specifice derulate, zilnic, între orele 06.00-22.00, s-au efectuat următoarele operațiuni:
- polițiștii locali au monitorizat zona din jurul blocurilor situate pe Aleea Umanității din municipiul Constanța pentru prevenirea și combaterea unor fapte antisociale;
 - au fost verificate 566 de spații locative pentru identificarea persoanelor care locuiesc în imobilele respective fără a deține forme legale;
- au fost legitimate 706 persoane;
- s-au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.865 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun.
Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.