Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Sancțiuni aplicate de polițiștii locali pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

luni, 22 martie 2021

Inapoi

Pentru ca rata de infectare cu noul coronavirus să scadă este necesar ca fiecare din noi să respectăm regulile de distanțare socială impuse. Tocmai pentru că aceste reguli nu sunt respectate în municipiul Constanța rata de infectare a sărit cu mult pe 3/1000 de locuitori.

În consecință, polițiștii locali verifică și sancționează persoanele care încalcă aceste reguli. Spre exemplu, sâmbătă, 20.03.2021, în jurul orei 22:00, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au făcut verificări la un restaurant, din cartierul Poarta 6, unde era în desfășurare un eveniment privat.

La sosirea polițiștilor locali, petrecăreții s-au ascuns în bucătăria barului și au ieșit de acolo doar la insistențele polițiștilor locali, care i-au legitimat și sancționat conform prevederilor legale. Astfel, polițiștii locali au identificat 17 persoane participante la eveniment, care au fost sancționate contravențional,  conform Legii 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului din tutun, cu amenzi în valoare totală de 21.000 de lei.

Evenimentul a fost oprit, iar administratorul societății, care nu se afla la prima abatere de acest gen, a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare de 12.000 lei, conform Legii 55/2020 și Legii 349/2002 și aplicarea măsurii complementare de suspendare a activității economice.

Mai mult decât atât, în cursul săptămânii trecute, alte 5 societăți comerciale au fost verificate și sancționate cu amenzi ce au însumat 12.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, a Legii 349/2002 și a HCL 427/2017 privind Regulamentul de organizare și desfășurare a activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța.

Atragem atenţia cetățenilor să nu se expună la riscuri, să respecte interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după ora 22.00 să se deplaseze doar justificat.