Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Buletin de presă

vineri, 14 septembrie 2018

Inapoi

În data de 13.09.2018, în intervalul orar 06.00- 24.00, polițiștii locali au acționat pentru descurajarea și prevenirea faptelor antisociale de pe raza competență și în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, asigurarea circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, modului în care se intervine în domeniul public, etc.
În urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii locali au fost aplicate 179 amenzi contravenționale în valoare totală de 202.810 lei.
Redăm cu titlu de exemplu câteva din faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:
Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 7 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 59 sancțiuni contravenționale și 133 puncte de penalizare pentru opriri/staționări neregulamentare.
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 56 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil.
H.C.L nr. 189/2017 privind aprobarea regulamentului privind normele tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public/privat al municipiului Constanța- 1 sanctiune pentru executarea unor interventii în domeniul public fără a respecta dispozitiile legale în vigoare.
H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 40 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul „ rezervării” unui loc de parcare.
H.C.L nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 5 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției și o măsură complementară de suspendare sau anulare, după caz, a avizului sau a autorizației de exercitare a unei activități întreprinse de către un operator economic..
H.C.L nr. 416/2017 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018-  1 sancțiune contravențională.
Legea nr.12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite:  au fost încheiate 4 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției emise pentru acte de comerț ilicit și s-au dispus măsuri complementare de confiscare a bunurilor comercializate fără autorizație / acte de proveniență.
Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție - 4  sancțiuni contravenționale în valoare totală de 161.000 lei.
În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.
Tot, joi, 13.09.2018, un echipaj al Direcției Generarale Poliția Locală Constanța aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Th.Burada în perimetrul adiacent Autogării Sud a identificat un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna constănțeană Cobadin, care ar fi sustras un portofel dintr-un aprozar din zonă, ce apartinea unui pensionar cu probleme vizibile de deplasare.
Prejudiciul, în valoare de 116 lei, a fost recuperat în totalitate și înapoiat persoanei vătămate împreună cu celelalte acte ( card de sănătate și cupon de pensie).
Având în vedere ca fapta săvârșită întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de “Furt”( art.228 C.Pen) în acest caz s-au emis actele premergătoare sesizării instituției abilitate competente în vederea continuării cercetării.
Activități similare se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat și în siguranță.