Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Activități de ecologizare desfășurate pe raza municipiului Constanța

joi, 12 aprilie 2018

Inapoi

În data de 11.04.2018 polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului și disciplinei în construcții au acționat pe raza municipiului Constanța pentru identificarea problemelor ce țin de colectarea și ridicarea gunoaielor depozitate necorespunzător, refacerea gardurilor și a firmelor luminoase, eliminarea de graffiti, înlocuirea geamurilor și a vitrinelor deteriorate, curățarea, igienizarea și zugrăvirea fațadelor și a zidurilor, curățarea terenurilor de frunze și crengi, precum și a coșurilor de fum, întreținerea, toaletarea și salubrizarea peluzelor/spațiilor verzi și a zonelor cu flori.

Activitățile de control s-au derulat în scopul desfășurării campaniei Curățăm Constanța Noastră constând în înștiințări pentru remedierea problemelor identificate și verificarea modului în care s-au remediat situațiile identificate conform criteriilor menționate mai sus.

Rezultatele activității sunt următoarele:
- au fost emise 8 somații proprietarilor de imobile insalubre  din zonele: str. Poporului, str. Baba Novac, str. Nicolae Titulescu, str. Sulmona, str. Mircea cel Bătrân,  b-dul. Tomis) în vederea luării măsurilor legale în vigoare - 2 sancțiuni pentru neluarea măsurilor de întreținere a fațadei (str. Revoluției);

- au fost emise 2 somații pentru igienizarea unor terenuri aflate în Cartierul Baba Novac;
- s-au făcut 4 identificări de terenuri insalubre (CET, Compozitori, Prelungirea Barbu Ștefănescu Delavrancea, Oborului);
-au fost făcute demersuri pentru refacerea spațiului verde de pe Bulevardul I. C. Brătianu (între Stația de Salvare și Școala nr.8);
- s-au făcut demersuri în vederea identificării proprietarilor unor loturi de teren insalubre din cartierul Compozitori;
- a fost elaborată documentația pentru majorarea impozitului a unor terenuri situate pe Strada Izvor și Bulevardul I.C. Brătianu;
-a fost verificată starea de curățenie atât în incinta cât și in exteriorul pieței Tomis 3, precum și locurile de depozitare ale deșeurilor menajere și reciclabile;
-au fost identificate 9 spații comerciale (zona Cazino Stațiunea Mamaia) aflate într-o stare de degradare și s-a dispus un termen de remediere până la data de 25.04.2018;
-a fost identificat un imobil în zona Hotel Ovidiu aflat într-o stare de degradare, fiind dispus un termen pentru remedierea deficiențelor de 14 zile calendaristice;
-au fost idetificate două depozite de resturi vegetale și menajere în Stațiunea Mamaia și în acest sens au fost întreprinse măsurile necesare în vederea igienizării zonei.

Au fost aplicate un număr total de 6 amenzi contravenționale pentru: copertină deteriorată (str. Baba Novac); reclamă deteriorată (str. Soveja); staționarea neregulamentară a autovehiculelor pe spațiul verde din zona Tomis 3; neluarea măsurilor de igienizare a unui teren identificat în zona Campusului Universitar de pe b-dul. Aurel Vlaicu; depozitarea pe domeniul public a materialelor și a altor obiecte care dăunează esteticii, fiind dispusă măsura complementară de eliberarea domeniului public (Stațiunea Mamaia) în termen de 48 de ore;

Pe această cale facem apel la constănțeni să se alăture demersurilor întreprinse de către Direcția Generală Poliția Locală în ceea ce privește acțiunea de ecologizare desfășurată la nivelul municipiului Constanța și să respecte normele legale în vigoare în ceea ce privește curățenia și protecția mediului.

Numai împreună putem asigura  un mediu curat și sănătos în municipiul Constanța!