Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Buletin de presă

vineri, 4 ianuarie 2019

Inapoi

Astăzi, 04.01.2019, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au identificat o persoană care lăsase liber pe domeniul public un animal de talie mare din rasa canină American Staffordshire Terrier. Câinele nu avea botniță și lesă, punând astfel în pericol trecătorii dintr-o zonă intens circulată de pe Bdul Tomis din municipiul Constanța. Deținătorul patrupedului a fost sancționat contravențional cu suma de 1500 lei, în conformitate cu dispozițiile O.U.G nr.55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi.
Prin câini periculoși se întelege câinii aparținând următoarelor rase, grupate în două categorii după cum urmează:
-categoria I: câini de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor;
-categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.
Aducem în atenția opiniei publice, totodată, că nerespectarea obligațiilor legale privind deținerea unui animal de companie și plimbatul câinelui fără lesă și/ sau botniță pe drumurile publice, în parcuri și alte spații/locuri publice, chiar și însoțit de stăpân, cu excepția locurilor special amenajate, poate atrage răspunderea contravențională a însoțitorului animalului de companie cu amendă contravențională ce poate ajunge până la 1.500 de lei.
În ultimele 24 de ore au fost depistați și sancționați contravențional pentru astfel de abateri 5 posesori de câini.