Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Buletin de presa

luni, 27 august 2018

Inapoi
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat  weekendul trecut ( 25.08.2018-26.2018) în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului Constanța.
În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii instituției au fost aplicate 438 amenzi contravenționale în valoare totală de 115.365 lei.
Redăm cu titlu de exemplu faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege,  pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
- Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 59 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială prin deranjarea vecinilor limitrofi, etc.
- OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 67 abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare;
- Legea nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic- 2 persoane au fost amendate contravențional cu suma de 1.000 lei fiecare pentru efectuarea de grătar pe domeniul public, în loc neamenajat;
- H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 160 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta;
- HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 1 amendă contravențională în valoare totală de 1.000 lei cu măsura complementară de confiscare a  mărfii supuse comercializării  (peste o tonă de pepeni) cu încălcarea prevederilor legale;
- Legea nr.12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite:  au fost încheiate  42 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției emise pentru acte de comerț ilicit.
De asemenea, politiștii locali au dispus 8 măsuri complementare de confiscare a bunurilor comercializate fără autorizație / acte de proveniență și care erau expuse in condiții igienico sanitare precare.
Tot în weekend, a mai fost constatată comiterea unei infracțiuni de exploatare a cerșetoriei, conform art.214 din C.Pen .
O persoană majoră se folosea de o persoana minoră, în vederea obținerii de foloase materiale de la trecătorii din zona de promenadă a Cazinoului situat în Stațiunea Mamaia.
Intrucât fapta întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni în  acest caz a fost solicitat un echipaj al DGASPC-ului și s -au întocmit actele  premergătoare predării secției de poliție competente material și teritorial.
Activitățile de verificare și control se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a instituției Direcției Generale Poliția Locală Constanța.