Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Sinteza activității din luna iulie a polițiștilor locali cu privire la combaterea comerțului ilicit pe plajă

vineri, 3 august 2018

Inapoi

În luna iulie a.c,  polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acţionat permanent pentru siguranţa constănţenilor şi turiştilor aflaţi pe litoralul românesc.

Cei care au fost surprinşi că desfăşoară acte de comerţ ilicit au fost sancţionaţi contravenţional, iar mărfurile supuse comercializării neautorizate și sumele de bani rezultate au fost confiscate.

Astfel, în urma verificărilor efectuate pe plaja din Staţiunea Mamaia, Plaja Modern si 3 Papuci, poliţiştii locali constănțeni au aplicat 311 amenzi contravenţionale în valoare totală de 197.250 lei.

De asemenea, echipele de control au dispus măsura confiscării banilor (2646 lei) proveniți din exercitarea faptelor ilicite și a mărfurilor supuse comercializării neautorizate constând în : 3530 bucăți porumb fiert, aproximativ 33 kilograme zmeură, sute de produse alimentare, comercializate în condiții igienico-sanitare improprii, articole estivale și de artizanat, 105 sticle cu nămol, etc.

Pe această cale lansăm un avertisment ferm față de toți cei care abordează practici comerciale în această manieră, că reacția Direcției Generale Poliția Locală Constanța va fi una legală și extrem de riguroasă.

Acţiuni similare vor continua până la restabilirea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe plajă.