Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Abandonarea gunoaielor pe domeniul public, sancționată de polițiștii locali

luni, 12 aprilie 2021

Inapoi

Chiar dacă am prezentat frecvent cazuri în care operatori economici au fost sancționați de polițiștii locali pentru că au aruncat deșeurile la întâmplare, astfel de comportamente nu au dispărut, ba chiar putem spune că se întâlnesc constant în municipiul Constanța.

După ce acum 2 săptămâni o societate comercială de pe strada Bărăganului a fost amendată pentru că a depozitat pe trotuar deșeurile care ar fi trebuit să fie ridicate a doua zi de operatorul de salubritate, o situație similară s-a petrecut zilele trecute în Satul de Vacanță. Un agent economic a vrut să scape mai repede de deșeurile adunate și a considerat că domenul public poate fi un spațiu tocmai bun de depozitare. Așa se face că în zona s-a transformat într-o groapă de gunoi ad-hoc.

Astfel, pentru abandonarea gunoaielor pe domeniu public, operatorul economic a fost sancționat cu amendă de 20.000 lei, conform Legii 211/2011 și a fost dispusă măsura salubrizării având în vedere că deșeurile nu erau organizate în recipiente specifice. În plus, Primăria Constanța a sesizat Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Constanța.

Polițiștii locali constănțeni verifică zilnic zonele în care se depozitează deșeuri vegetale, menajere sau inerte și se identifică depozite nelegale, aplicându-se, ori de câte ori este cazul, sancțiuni contravenționale.

Aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numărul de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau la adresele de mail primarie@primaria-constanta.ro, politia.locala@primaria-constanta.ro sau secretariat.dgsp@primaria-constanta.ro.