Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Bulentin informativ

miercuri, 1 august 2018

Inapoi

În seara zilei de 31 iulie, polițiștii locali din cadrul Direcței Generale Poliția Locală Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în Stațiunea Mamaia, în zona de promenadă a hotelului Flora , o persoană de sex bărbătesc, în vârsta de 28 de ani, practica un joc de noroc, tip alba/neagra.
Pentru că jocul în cauză, al cărui rezultat era influențat de dexteritatea mânuitorului în scopul obținerii de venituri, constituie infracțiunea prevăzută în art.23, alin.( 2), lit.d, din O.G nr.77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, persoanei depistate i s-a solicitat să înceteze activitatea ilicită, timp în care cei care asistau la jocul respectiv au părăsit zona.
În acest caz a fost reținut pentru verificări instrumentarul folosit în desfăsurarea faptei cu caracter ilicit.
Menționăm că persoana în cauză se află la a doua abatere.
Au fost întocmite actele prevăzute de lege  în vederea sesizării instituției abilitate competente (Poliția Stațiunii Mamaia) în continuarea cercetărilor, întrucât fapta întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Pedeapsa prevăzută de lege în asemenea situații este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.
Recomandăm tuturor celor care sesizează astfel de fapte să anunțe imediat dispeceratul DGPL la numerele 0241484205 sau prin whatsapp 0799606142.