Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Bulentin informativ

luni, 1 octombrie 2018

Inapoi

Pe parcursul lunii septembrie 2018, polițiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe toată raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul constănțenilor.
Asftel, în perioada 01.09.2018-30.09.2018, aceștia au aplicat 5.087 (1036 înregistrate în aceeași perioadă a anului 2017) amenzi contravenționale în valoare totală de 1.475.586 lei.
Controalele s-au desfășurat independent de alte institutii și au fost orientate în principal pentru: menținerea curățeniei, asigurarea ordinii și liniștii publice, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța,  etc.
Redăm, cu titlu de exemplu, contravențiile săvârșite în mod frecvent,  pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:
- Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 493 ( 90 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.09.2017-30.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
- OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 1466 ( 307 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.09.2017-30.09.2017) abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța;
- H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 1324 ( 155 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.09.2017-30.09.2017) fapte antisociale legate de nemenținerea curățeniei, depozitarea unor obiecte pe domeniul public, terenuri neigienizate, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare, nerespectarea de către conducătorii auto a prevederilor legale privind zonele în care se interzice staționarea sau parcarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă admisă mai mare de 2,4 tone sau destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, indiferent de forma de deținere, etc;
- OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi – 8 persoane au fost amendate contravențional cu suma de 1.500 lei fiecare;
- Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 1410 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun;
- Legea nr.12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite:  au fost încheiate 108 ( 42 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.09.2017- 30.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit și s-au dispus 62 măsuri complementare de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
- Legii 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic-  19 constănțeni au fost amendati contravențional cu suma de 1000 lei fiecare pentru că au făcut grătar pe domeniul public;
- HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 66( 14 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.09.2017- 30.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
- Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție - 41 (20 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.09.2017- 30.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială. De asemenea, în luna septembrie a.c au  fost constatate 6  infractiuni. Toate cazurile au fost predate spre soluționare instituțiilor abilitate. Activitățile de verificare și control se vor derula în continuare, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a-i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.
Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!