Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Informare publică

luni, 28 ianuarie 2019

Inapoi

Având în vedere sesizarea telefonică adresată Direcției Generale Poliția Locală Constanța, prin dispeceratul instituței, de către un cetățean în data de 27.01.2019, în jurul orei 20.00, în care se făcea referire la faptul că pe Stradela Basarabi din municipiul Constanța a fost spart un garaj și au pătruns prin efracție mai multe persoane, vă aducem la cunoștință demersurile legale întreprinse de către polițiștii locali:

La fața locului a fost direcționat un echipaj de ordine publică care a efectuat verificări și a constatat că aspectele semnalate de petent se confirmă.

 Polițiștii locali au procedat la interceptarea și imobilizarea persoanelor depistate la fața locului.

Cele două persoane, în vârstâ de 27 de ani, respectiv 22 de ani, având domiciliul în municipiul Constanța, au fost predate organelor de poliție judiciară din cadrul Sectiei 3 Poliție în vederea continuării cercetărilor și dispunerea măsurilor legale care se iau în cazul unei infracțiuni contra patrimoniului ( tentativă la infracțiunea de furt calificat).

Pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte antisociale solicităm în continuare cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgență.

Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.

Activități similare se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat.