Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Acțiune tematică pentru verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei

sâmbătă, 11 martie 2023

Inapoi

Săptămâna aceasta, polițiștii locali împreună cu cei ai Secției 4 și 5 Poliție din cadrul IPJ Constanța și  jandarmii Grupării Mobile „Tomis” au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța.

S-a acționat cu preponderență în următoarele zone: Palas, Brătianu, Baba Novac, Compozitori, CET, Anda, KM 4-5, Medeea, KM 5, KM 4, Viile Noi, Poarta 6, Abator, Groapă, pasarela pietonală pod CORA, zona malul portului cuprinsă între Poarta 5 și Poarta 6, zona calea ferată cuprinsă între str. Caraiman și intrare port Poarta 6, zona Eden, zona Brick, stații CT Bus etc

În cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 161 de persoane.

S-au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale în valoare de 36.410 lei și s-au dispus 10 măsuri complementare de aducere a terenului la starea inițială.

Cele mai multe abateri au vizat: aruncarea ambalajelor pe domeniul public, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, consum de alcool pe domeniul public, răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, depozitarea de bunuri pe domeniul public, arderea substanțelor sau a materialelor de orice natură în aer liber.

Au fost, de asemenea, verificați 25 de operatori economici și întocmite 20 de note de constatare.

În timpul desfășurării acestei acțiuni tematice, oamenii legii au constatat și o infracțiune de furt.

Activități similare se vor derula în continuare, în scopul asigurării unui climat public civilizat.

Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.