Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Continuă acțiunile de dezinfecție a bulevardelor, străzilor principale și trotuarelor din Constanța

ATENȚIE! De la ora 21.00 se dezinfectează cu un atomizor de mare capacitate încărcat cu detergent concentrat pentru uz profesional bulevardele, străzile principale și trotuarele din Constanța! Stați în casă! Din dispoziția primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, aceste măsuri privind gestionarea bolilor înalt contagioase au fost luate încă din luna martie. Detergentul profesional utilizat are proprietăți de spalare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90%. Compania de salubrizare din Constanța a achiziționat un atomizor de mare capacitate pentru a combate raspandirea noului Coronavirus și este prima firma din Romania care utilizeaza acest tip de echipament pentru dezinfectarea spațiilor publice. ▪️Atomizorul este montat pe o suprastructură de tip cisternă și are o rază de acoperire de aproximativ 30 m. ▪️Atomizorul este prevăzut cu duze multiple care pulverizează micro-particule și astfel reușește să sterilizeze o suprafata mare. Trebuie să fim responsabili, să respectăm normele de igienă și să evităm deplasările. Preveniți răspândirea COVID-19! Reduceți riscul de a vă îmbolnăvi! FIȚI RESPONSABILI! AVEȚI GRIJĂ DE VOI ȘI DE CEI DRAGI! EVITAȚI SĂ VĂ EXPUNEȚI!

luni, 27 aprilie 2020

Mai mult
Atenție, șoferi! Ce zone trebuie să evitați în această săptămână

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă modernizarea trotuarelor pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazu, pe bulevardul Tomis,  porțiunea cuprinsă între strada Poporului și bulevardul Mamaia pe strada Dumitru Marinescu, între strada Eliberării și strada Dreptății și pe strada Soveja, la intersecția cu strada Chiliei. Pe strada Dumbrăveni din cartierul Palazu Mare se reabilitează atât zona pietonală cât și cea carosabilă. Conform graficului de lucru, carosabilul este recondiționat pe bulevardul 1 Mai Vechi și pe strada Prelungirea Sergent Nicolae Grindeanu. Se lucrează la amenajarea parcării situate pe strada Ștefăniță Vodă, în zona Bisericii „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” iar pe strada Constantin Bobescu din cartierul Compozitorilor se amenajează infrastructura rutieră. Angajații administratorului drumului public continuă montarea indicatoarelor rutiere în mai multe locații din oraș, recondiționarea echipamentelor de semaforizare și aplicarea marcajelor rutiere la trecerile de pietoni, în parcările asfaltate și la sensurile giratorii.

luni, 27 aprilie 2020

Mai mult
Se dezinfectează bulevardele, străzile principale și trotuarele din Constanța

ATENȚIE! De la ora 21.00 se dezinfectează cu un atomizor de mare capacitate încărcat cu detergent concentrat pentru uz profesional bulevardele, străzile principale și trotuarele din Constanța! Stați în casă! Din dispoziția primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, aceste măsuri privind gestionarea bolilor înalt contagioase au fost luate încă din luna martie. Detergentul profesional utilizat are proprietăți de spalare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90%. Trebuie să fim responsabili, să respectăm normele de igienă și să evităm deplasările. Preveniți răspândirea COVID-19! Reduceți riscul de a vă îmbolnăvi! FIȚI RESPONSABILI! AVEȚI GRIJĂ DE VOI ȘI DE CEI DRAGI! EVITAȚI SĂ VĂ EXPUNEȚI!

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Mai mult
26 de noi locuri de parcare disponibile pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în dreptul blocului LT 2

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a desfășurat lucrări de amenajare a noii parcări pe bulevardul Lăpușneanu, în zona Bisericii Catolice „Sf. Pius din Pietrelcina” – Padre Pio- Constanța. Locul viran a fost transformat într-o parcare rezidențială, în urma lucrărilor de asfaltare și de consolidare a terenului. De asemenea, spațiile destinate staționării autovehiculelor au fost marcate și numerotate corespunzător. Primăria Municipiului Constanța a amenajat în ultimele luni 380 de noi locuri de parcare pentru constănțeni.

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Mai mult
Lucrări de întreținere a băncilor de pe domeniul public al municipiului Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Dotări Urbane, a demarat lucrările de întreținere a băncilor de pe domeniul public al municipiului Constanța. Anual, mobilierul urban trebuie întreținut și, pentru a face acest lucru, angajații Serviciului Dotări Urbane îl ridică și îl duc în ateliere specializate unde este recondiționat. În primă fază sunt ridicate băncile de pe Faleza Cazino din Constanța, care sunt reabilitate și, în cel mai scurt timp posibil, ele vor fi montate înapoi pentru a-și aștepta călătorii obosiți. Ulterior se vor ridica și alte bănci din parcurile constănțene.

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Mai mult
Atenție, constănțeni! Nu mergeți la cimitir de Paștele Blajinilor!

Primăria Municipiului Constanța face un apel către toți locuitorii orașului să nu meargă la cimitir în zilele ce urmează și să respecte prevederile ordonanțelor militare. Paștele Baljinilor sau al morților, este un moment în care românii își pomenesc morții din familie, ducând la cimitir ouă roșii și cozonac. Deși sărbătoarea pică în prima luni, la o săptămână după Paștele ortodox, oamenii obișnuiau să meargă la mormintele celor dragi încă de sâmbătă. În contextul special din acest an, cel mai bine este să renunțați la acest obicei. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane. Pentru a preîntâmpina orice fel de incidente, forțele de ordine vor fi prezente în zona tuturor cimitirelor din oraș. Nerespectarea ordonanțelor militare se sancționează cu amendă între 2.000 și 10.000 de lei.

vineri, 24 aprilie 2020

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța continuă și astăzi acțiunile de dezinfecție în cartierele orașului nostru

Astfel, începând cu ora 19.00, 7 utilaje încărcate cu detergent concentrat pentru uz profesional în spălarea străzilor vor interveni în următoarele zone: Tomis III, Tomis Nord, Campus, Badea Cârțan, Anadalchioi. Din dispoziția primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, aceste măsuri privind gestionarea bolilor înalt contagioase au fost luate încă din luna martie. Detergentul profesional utilizat are proprietăți de spalare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90%. Trebuie să fim responsabili, să respectăm normele de igienă și să evităm deplasările. STAȚI ACASĂ! Preveniți răspândirea COVID-19! Reduceți riscul de a vă îmbolnăvi! FIȚI RESPONSABILI! AVEȚI GRIJĂ DE VOI ȘI DE CEI DRAGI! EVITAȚI SĂ VĂ EXPUNEȚI!

vineri, 24 aprilie 2020

Mai mult
Stadiul lucrărilor de modernizare a tramei stradale din cartierul Palazu Mare

Bordurile noi și asfaltul recondiționat au schimbat aspectul spațiului public urban din cartierul Palazu Mare. Lucrările de reabilitare a trotuarelor pe strada Dumbrăveni avansează în ritm susținut. Modernizarea zonei pietonale a cuprins și tronsonul delimitat de strada Recoltei și strada Zăvoiului. Pe partea dreaptă, pe sensul de mers către bulevardul Tomis, s-au încheiat lucrările de montare a bordurilor noi. Simultan cu intervențiile asupra trotuarelor, echipele administratorului drumului public au finalizat frezarea carosabilului în etapa premergătoare asfaltării pe strada Santinelei, tronsonul delimitat de strada Alexandru Sahia și strada Dumbrăveni și pe strada Dumbrăveni, între strada Santinelei și strada Recoltei. Lucrările de modernizare a tramei stradale vor continua și în perioada următoare. Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări. 

vineri, 24 aprilie 2020

Mai mult
Fântânile arteziene din municipiul Constanța au prins viață

RAJA S.A a readus la viață fântânile arteziene ale orașului Constanța din zonele Far, Gară, Muzeul de Artă, Parcul Teatrului „Oleg Danovski“, Casa de Cultură, Parcul Tomis II și Hotel Oxford. Înainte de a fi date în exploatare, tehnicienii RAJA au curățat și igienizat bazinele, au verificat și reparat pompele de recirculare a apei, instalațiile de filtrare și sistemele de automatizare. De asemenea, pentru ca fântânile arteziene să fie puse în valoare, au fost reglate jocurile de lumini și intensitatea jeturilor de apă. Din cauza degradării avansate, bazinul din zona Dacia se află încă în plin proces de refacere a hidroizolației, a finisajelor și a elementelor structurale, iar fântâna arteziană de la Policlinica II necesită reparații complexe la instalația electrică. Pe măsură ce lucrările de recondiționare sunt finalizate, aceste repere urbane vor fi redate publicului, care se va putea bucura, odată cu relaxarea măsurilor de distanțare socială, de energia pozitivă pe care fântânile arteziene reușesc să o transmită. Deși pandemia a golit străzile și zonele de relaxare, RAJA a respectat graficul de punere în funcțiune a fântânilor, cu speranța că, în cel mai scurt timp, cât mai mulți constănțeni, dar și turiști, se vor putea bucura de ele. În așteptarea mulțimii de adulți și copii, fântânile arteziene vor rămâne deocamdată elemente de design în peisajul urban menite să încânte privirile și să liniștească sufletele puținilor trecători din această perioadă.

vineri, 24 aprilie 2020

Mai mult
Se lucrează la jardinierele și zidurile de susținere a spațiului verde situate în proximitatea pasajului subteran de la Gară și intersecției bulevardului 1 Mai cu strada Theodor Burada

Echipați copespunzător, lucrătorii contractați de Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările de reparații și întreținere în diferite zone ale orașului. Zilele acestea se lucrează la jardinierele și zidurile de susținere a spațiului verde situate în proximitatea pasajului subteran de la Gară și intersecției bulevardului 1 Mai cu strada Theodor Burada. Zidăria veche și elementele decorative care erau deteriorate si se desprindeau ușor sunt îndepărtate și înlocuite cu altele noi. Se montează cofraje în care se toarnă beton acolo unde este cazul. Spațiile reconstruite se tencuiesc și se vopsesc sau decorează în așa fel încât zona să fie înfrumusețată.

joi, 23 aprilie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină