Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Decebal Făgădău și Dean Trantalis, întâlnire economică bilaterală Constanța - Fort Lauderdale

Ca urmare a încheierii Acordului de Cooperare dintre Constanța și orașul Fort Lauderdale din Statele Unite ale Americii în toamna anului trecut, în cadrul acțiunilor comune desfășurate de către cele două orașe, a avut loc astăzi prezentarea online a oportunităților economice și turistice existente în Constanța pentru o audiență formată din oameni de afaceri și dezvoltatori americani, dar și oficiali ai orașului Fort Lauderdale. Prezentarea a fost deschisă de către cei doi primari, domnul Dean J. Trantalis și domnul Decebal Făgădău. Domnul primar Trantalis: „Regret că, deși orașele noastre s-au înfrățit anul trecut, nu am putut să vizitez frumosul oraș Constanța. Așa că, vă promit că voi veni la Constanța imediat ce ni se va permite să vizităm țara dumneavoastră. Această pandemie ne-a afectat pe toți în multe feluri și a schimbat modul în care interacționăm, felul în care facem afaceri, felul cum relaționăm cu familiile noastre, dar și relațiile internaționale dintre țări. Acum putem reflecta la cum să cooperăm din punct de vedere cultural și economic pentru a obține tot ce este mai bun din înfrățirea orașelor noastre.” În primăvara aceasta, tot în cadrul activităților comune, a fost lansat programul „Constanta Borderless Books”, care are ca scop promovarea învățării limbii engleze ca a doua limbă în școlile din municipiul Constanța. Acest lucru va fi realizat prin colectarea de cărți în limba engleză în cadrul evenimentelor organizate în Fort Lauderdale și donarea acestora școlilor din orașul nostru care au identificat o nevoie crescută de astfel de materiale didactice. Domnul primar Decebal Făgădău: „Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea înfrățirii noastre. Vă împărtășesc regretul deoarece nu am putut participa la semnarea protocolului. Împreună am transformat un vis în realitate. Vă invit la Constanța pentru a descoperi a doua dumneavoastră casă.”

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Lucrările de modernizare a parcului “Dragoslavele” din cartierul Faleză Nord au intrat în linie dreaptă

Terenurile de baschet și fotbal au fost împrejmuite și s-au montat panourile, respectiv porțile de joc. Echipele de muncitori fixează pe poziții ultimele echipamente de joacă dedicate copilașilor: tobogane, leagăne, chiar și o tiroliană, iar elementele sportive de pe terenul de fitness au fost deja amplasate în spațiul dedicat activităților fizice. În paralel se lucrează la montarea de pavele pe aleile de acces și la amenajarea  zonelor de spațiu verde. Parcul va deveni în curând o zonă de agrement la standarde moderne pentru locuitorii din zonă. Va avea trei locuri de joacă, terenuri de baschet și fotbal, o zona de fitness, multe spații verzi și mobilier urban nou.

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Trecerea de pietoni din zona Școlii Gimnaziale Nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” din Constanța va fi prevăzută cu scuar

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să amenajeze scuaruri la trecerile de pietoni din oraș pentru a crește siguranța participanților la trafic. În aceste zile se lucrează la trecerea de pietoni situată pe strada Dezrobirii, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” din Constanța. Stratul de covor asfaltic este decopertat în vederea construirii scuarului și amplasării refugiului protejat de garduri care le va oferi posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare. De asemenea, se montează borduri care vor delimita suprafața pietonală. După finalizarea lucrărilor de asfaltare, se vor aplica marcajele transversale și vor fi amplasate indicatoarele rutiere. Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Locurile de joacă sunt dezinfectate zilnic în Constanța

Pentru ca cei mici să se poată juca în condiții de siguranță, Primăria Municipiului Constanța acționează zilnic pentru dezinfecția și salubrizarea locurilor de joacă. Echipele care asigură igienizarea acestor spații ajung săptămânal la fiecare loc destinat celor mici. În paralel, se dezinfectează trotuarele, aleile dintre blocuri și cele care asigură accesul în parcuri, dar și băncile din parcuri. Fiecare loc de joacă este igienizat cu un detergent profesional care are proprietăți de spălare și degresare puternică, fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90% și fără a avea efecte nocive asupra omului și animalelor. Chiar și așa, rugăm posesorii animalelor de companie să evite ca acestea să ingereze detergentul proaspăt dispersat. De asemenea, rugăm constănțenii să păstreze curățenia în locurile de joacă și să nu le distrugă. Totodată, facem apel la constănțeni să nu lase copiii în spațiile care sunt în reamenajare pentru că se pot accidenta.

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, administrată de RAEDPP Constanța, își va deschide porțile începând de sâmbătă, 19 septembrie

În perioada următoare, accesul în parcul de distracții va fi limitat, cu scopul de a menține un spațiu sigur pentru cei mici. Intrarea se va face prin Poarta nr. 2 (dinspre restaurantul „La Cetate”), iar ieșirea prin celelalte două porți ale complexului. Accesul se va face în patru serii de câte maximum o sută de persoane, zilnic, iar durata standard de acces va fi de două ore/serie, astfel: - 09:00 – 11:00  SERIA 1; - 11:00 - 12:00   ÎNCHIS; - 12:00 – 14:00  SERIA 2; - 14:00 – 15:00 ÎNCHIS; -15:00 – 17:00 SERIA 3; -17:00 – 18:00 ÎNCHIS; -18:00 – 20:00 SERIA 4. Vizitatorii sunt rugați să rămână în afara parcului de distracții dacă au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu Covid-19 sau suspectă de infectare cu noul Coronavirus, precum și dacă prezintă simptome ale vreunei boli infecțioase respiratorii (ex: febră, tuse, respiraţie greoaie/dificultăţi în respiraţie, frisoane, dureri musculare, pierdere de gust sau miros etc.). Pentru a se proteja, îi rugăm pe toți vizitatorii parcului să respecte cu strictețe regulile de igienă personală și de distanțare socială recomandate de autorități. RAEDPP Constanța vă mulțumește pentru înțelegere!

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Carosabilul modernizat pe strada Nehoiului din cartierul KM 4!

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a finalizat lucrările de reabilitare a arterei de circulație. S-a intervenit cu utilaje pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, după ce carosabilul decopertat a fost îmbrăcat în binder - stratul de suport. Stratul de uzură are rolul de a asigura o mai bună rezistență la traficul rutier intens.  Prin programul de reabilitare a infrastructurii rutiere din zonele rezidențiale, în această primăvară s-a recondiționat carosabilul pe mai multe artere secundare din cartierul Faleză Sud. Este vorba despre strada Pajurei, strada Petru Cercel, tronsonul delimitat de strada Brizei și bulevardul 1 Mai Vechi și strada Brizei, porțiunea cuprinsă între strada Petru Cercel și strada Steluței. Facem din nou apel către locuitorii din zonă să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Ce rechizite primesc elevii de clasa a III-a din partea Primăriei Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a oferit și în acest început de an școlar rechizite și ghiozdane pentru cei peste 32.000 de preșcolari și elevi de școală primară și gimnaziu din municipiul Constanța. Astfel, anul școlar începe fără grija cumpărăturilor pentru părinți și bunici. Pachetele achiziționate conțin ghiozdane de cea mai bună calitate, penare, acuarele, caiete, blocuri de desen, cărți de colorat și creioane de colorat, truse de geometrie, culegeri și ghiduri de pregătire, cărți de lectură, diferențiate bineînțeles, în funcție de vârstă: grădiniță, clasele 0 - IV și V – VIII. Pentru ca toți părinții să știe exact ce primesc din partea Primăriei Constanța, prezentăm, pe rând, conținutul cutiilor, pe categorii de vârstă. Fetele și băieții din clasele 0-IV vor descoperi în cutiile pregătite special pentru ei toate rechizitele de care au nevoie. Ghiozdanele conțin penare cu pixuri, stilouri și creioane, etichete autoadezive, blocuri de desen, caiete dictando și matematică, mapă pentru îndosariere, caiete de lucru și activități, dar și cărți, toate diferențiate în funcție de gen și vârstă. Mai exact, în cutia frumos colorată elevii de clasa a III-a vor găsi un rucsac cu bretele ajustabile și imprimat cu personajele din desene animate „Frozen 2“ (fete) și „Cars“ (băieți). De asemenea, vor primi un penar cu 32 de piese (12 creioare colorate, 1 creion HB, 1 pix cu mină albastră, 1 pix cu mină verde, 12 carioci, 1 ascuțitoare, 1 radieră, 1 riglă de plastic, 1 orar, 1 tabel cu tabla înmulțirii), bloc de desen format A4, set de acuarele de 12 culori și pensulă, 2 caiete A5 tip dictando, 2 caiete tip A5 matematică, 1 stilou, 2 cartușe de cerneală albastră, 30 de etichete autoadezive și o mapă de plastic pentru îndosarierea fișelor de lucru. La capitolul cărţi şi caiete, pachetul este format din caiete de lucru și de activități, organizate, de asemenea, pe nivel de studiu. Atât pentru fete, cât și pentru băieți au fost pregătite: caietele de lucru - „Happy Cambers 3. Skills Book“, „Arte vizuale și abilități practice pentru clasa a III-a“, „Științe ale naturii pentru clasa a III-a“, „Educație civică pentru clasa a III-a“ și caietele de activități - „Zoom sur la Roumanie“ și „Start la lectură“. Vom reveni cu pachetele specifice pentru Clasa a IV-a.

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Străzile pe care sunt distribuite azi și mâine pubelele galbene

Primăria Municipiului Constanța continuă distribuirea pubelelor galbene pentru colectarea selectivă a deșeurilor către constănțenii care locuiesc la case, astfel: Astăzi, miercuri, 16.09.2020: strada Abrud, strada Almaș, strada Crișul Alb, strada Crișul Repede, strada Crișului, fundătura Slt. Gheorghe Sasu, strada Sasu Dumitru, strada Sasu Vasile, strada Slt. Gheorghe Sasu. Joi, 17.09.2020: strada Alba Iulia, strada Constantin Sandu-Aldea, intrarea Retezat, intrarea Valului, intrarea Verde, strada Mitropolit Dosoftei, strada Retezat, strada Valului, strada Verde. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene. Colectarea selectivă începe de acasă.  Nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează doar deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal.  Presați/rupeți în bucăți mai mici deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod recipientul va fi folosit la capacitate maximă.  Colectarea selectivă înseamnă reducerea cantității de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și, implicit, protejarea sănătății și a mediul înconjurător.

miercuri, 16 septembrie 2020

Mai mult
Primăria Constanța amenajează o nouă parcare cu aproximativ 500 de locuri

Aceasta este amplasată pe  strada Tulcei, în zona școlii 36. Echipele de muncitori lucrează acum la pregătirea suprafeței. Acum o săptămână, echipele municipalității au finalizat lucrările la parcarea cu 320 de locuri amenajată între străzile Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic. Daniel Vlăescu – șef serviciu tehnic SC Confort Urban: “Venim cu vești bune pentru locuitorii orașului, o nouă parcare cu peste 470 de locuri, destinată celor care locuiesc în zona delimitată de străzile Badea Cârțan și Tulcei. Amenajarea este completă cu zone dedicate pentru pietoni, zone speciale pentru persoanele cu dizabilități dar și amenajări urbanistice acolo unde ne permite locația. Primăria Municipiului Constanța lucrează permanent la proiecte care să răspundă nevoilor locuitorilor orașului.” În acest moment, echipele de specialiști  execută  lucrări de amenajare a suprafețelor. Urmează refacerea stratului de fundare în vederea aplicării asfaltului. Concomitent vor fi amenajate trotuare, borduri, alei de acces și spații verzi. În ultimii doi ani, Primăria Municipiului Constanța a amenajat peste 3200 de locuri de parcare noi. 

marți, 15 septembrie 2020

Mai mult
Lucrările la Cazinoul din Constanța avansează

La exterior se lucrează atât la acoperiș cât și la fațade unde se retencuiesc, se înlocuiesc ornamentele degradate și se refac cele vechi care nu au probleme majore. La interior, echipele de specialiști lucrează încă la planșeele deteriorate unde sunt înlocuite grinzile metalice secundare corodate. Cele noi sunt identice ca dimensiuni și împreună cu noul beton hidrotehnic ce va fi turnat, vor rezista la mediul salin și la cutremure de grad mare. Prezent zilnic pe șantierul de la Cazino, arhitectul Radu Cornescu, reprezentant al Primăriei Municipiului Constanța pentru a colabora cu proiectanții și constructorii pe toată perioada lucrărilor de restaurare, ne-a explicat care sunt pașii urmați în acest moment în execuția lucrărilor. “Pe măsură ce a fost decopertat vechiul planșeu de beton din fosta sală a restaurantului Cazinoului, s-a constatat că majoritatea grinzilor secundare metalice erau corodate așa că experții au luat decizia să le înlocuiască. Cele noi vor fi identice ca dimensiuni ca celelalte însă mult mai performante, vopsite în 3 straturi cu o vopsea specială care să reziste la mediul salin, la coroziuni și după aceea tot planșeul va fi armat, betonul hidrotehnic care fi turnat aici va fi de o marcă superioară (Clasa C 35-45 în termeni tehnici), un beton foarte dens care va rezista la cutremure de grad mare”. Ing. Gabi Puchiu – șef punct de lucru Cazino Constanța: “După scoaterea grinzilor afectate se vor monta grinzile noi care vor respecta întocmai planul existent. Am început deja montajul acestora, le sudăm și urmează să definitivăm această operațiune”. Au loc lucrări importante și la etaj, în sala de spectacole unde specialiștii recondiționează fereastra scoică dinspre Acvariu după modelul celei în oglindă. Arh. Radu Cornescu: “Fereastra scoică ce a fost decopertată este în stare foarte bună, trebuie doar puțin recondiționată. În schimb, fereastra scoică dinspre acvariu a fost recondiționată de-a lungul vremii de 4-5 ori. Vorbim despre o fereastră cu o deschidere foarte mare, expusă tot timpul la mediu exterior, mediul salin a acționat coroziv asupra ei așa că unele bucăți au fost înlocuite sau sudate ori au fost înlocuite ferestrele sau puse alte nervuri așa că ea a ajuns să fie diferită față de cea originara. Acum, având ca model cealaltă fereastră se poate face o analiză ca similitudine si refăcută întocmai. Toată această fereastră (dinspre Acvariu) a fost curățată, sablată și vopsită pentru a fi recondiționată după modelul ferestrei în oglindă”. Și la acoperișul Cazinoului se lucrează în ritm alert, iar în exterior se consolidează zidul de sprijin al promontoriului. Arh. Radu Cornescu: “Tot acoperișul a fost recondiționat, lemnăria a fost înlocuită total, structura este în regulă și acum se realizează învelitoarea din tablă, mai întâi, zona de deasupra, “capișonul”. Urmează să se pună învelitoare și pe partea acoperișului cu înclinație mare, dar aici se va pune tablă care imita solzii. Pe partea dinspre Comandamentul Marinei deja a fost montată și acum se lucrează la partea dinspre mare. Pe partea exterioară a Cazinoului, zidul care înconjoară promontoriul trebuie consolidat. S-a săpat până la talpa fundației vechiului zid, s-a armat, s-au pus grinzile de fundare pentru a se consolida toată această parte a promontoriului”. Aceste lucrări fac parte din prima etapă de execuție ceea ce înseamnă decopertarea plafoanelor, pardoselilor, zidurilor și stâlpilor, expertizarea și  înlăturarea tuturor elementelor care nu mai corespund normelor actuale.

marți, 15 septembrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină