Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

„Dancing with the stars”, un bun prilej de relaxare la malul mării

Joi, 4 august, de la ora 20:30, aveți ocazia să participați la spectacolul de dans „Streetdance Show” și să vizionați producția „Step Up Revolution” (Dansul dragostei 4: Revoluția). Locul de desfășurare este plaja Reyna din cartierul Faleză Nord. Proiectul „Dancing with the stars” este organizat de Direcția de Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și Asociația Talent-Art Constanța. Seara va fi deschisă de „Streetdance Show”. Veți putea asista și participa la demonstrațiile de dans oferite de trupa constănțeană „Total Dance Show”.  „Step Up Revolution” ridică ștacheta cu scene fără egal, filmate în 3D, în Miami. Pelicula redă povestea unui grup de tineri artiști ies în stradă pentru a face ce știu ei mai bine: să danseze. În „Step Up Revolution” își fac debutul pe marile ecrane Kathryn McCormick, finalista concursului televizat de mare succes "So You Think You Can Dance" și Ryan Guzman. Din distribuție mai fac parte Misha Gabriel (Footloose), Stephen ‘‘tWitch’ Boss (Dansul dragostei 3), Tommy Dewey (Sons of Tucson), Peter Gallagher (Covert Affairs) și coregrafa Mia Michaels (Rock of Ages), dar și favoriții publicului din primele trei filme ale seriei Step Up, care au scurte apariții în „Step Up Revolution”. Până pe 1 septembrie, proiectul „Dancing with the stars” oferă spectacole inedite, care îmbină o serie de filme consacrate cu momente de dans binecunoscute reprezentând modul perfect de petrecere a timpului liber, indiferent de vârstă.   Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța, iar participarea la spectacole și filme este gratuită. 

miercuri, 3 august 2022

Mai mult
Operațiuni permanente de dezinsecție și deratizare în municipiul Constanța!

Parcurile, scuarurile, spațiile verzi dintre blocuri, străzile, trotuarele și promenadele din Constanța sunt stropite seară de seară, atunci când condițiile meteorologie o permit, împotriva insectelor care creează disconfort populației. Substanța folosită este CY 10, un insecticid concentrat, cu spectru larg de combatere, cu acțiune insecticidă imediată, cu efect de stingere a focarelor și rezidual. Nu irită și nu dăunează plantelor. Datorită compoziției speciale, are și un efect repelent, îndepărtând și ținând departe insectele de zonele tratate.  În paralel, echipe specializate continuă amplasarea în toate zonele orașului a  momelilor toxice pentru combaterea rozătoarelor în locuri inaccesibile populației pentru protejarea sănătății constănțenilor, conservării şi protecţiei mediului înconjurător.  Momelile conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile și sunt protejate în stații de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.  Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare dacă le reperează în parcuri sau zone verzi.  Pentru a asigura eficiența maximă a acțiunilor, aceste tratamente trebuie efectuate simultan atât pe domeniul public cât şi pe cel privat, de aceea, recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța să efectueze tratamente de dezinsecţie și deratizare în spațiile pe care le dețin, în paralel cu acțiunile municipalității. 

miercuri, 3 august 2022

Mai mult
„Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a

 „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a, este un Proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. 132712/27.06.2022. Proiectul „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a, este un proiect organizat de Asociația culturală pentru tineret și copii Art Theatre, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte, și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Proiectul include programe artistice, ce au ca scop delectarea cetățenilor de toate vârstele, creșterea nivelului cultural și încurajarea societății de a participa la  evenimente artistice care, de cele mai multe ori, facilitează comunicarea și creează o atmosferă inedită, plăcută care aduce la suprafață partea sensibilă a fiecărui om. „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” este prezent și în acest an, ajungând la a IV-a ediție, având un mare succes de fiecare dată, datorită programelor complexe, dinamica spectacolelor, și, nu în ultimul rând, publicului iubitor de artă și pasionat de aceste evenimente ce implică emoții care ajung cu ușurință prin intermediul spectacolelor de teatru și de muzică. Anul acesta, proiectul se desfășoară în perioada 05-21 August 2022, începând cu orele 21:00,  în Parcul Tăbăcărie-Amfiteatru, Constanța. Intrarea este liberă! -  În data de 05.08.2022, FF Theatre din București vă prezintă spectacolul „Killer Joe”, un spectacol de teatru imprevizibil, cu o poveste reală și plină de suspans, despre ce sunt în stare să facă oamenii atunci când ajung la disperare. - În data de 06.08.2022, veți avea ocazia să asistați la un spectacol de Stand-up Comedy cu artiști cunoscuți din București, spectacol la care veți râde copios, până la lacrimi. - În data de 07.08.2022, veți asista la un spectacol de teatru din București, intitulat „Fata din curcubeu”, spectacol de mare success, un One-woman Show care te face să râzi și să plângi pe măsură ce îți dezvăluie povestea. - În data de 11.08.2022, veți avea ocazia să vă delectați la un Concert de muzică ușoară, o seară relaxantă în care vă puteți bucura de frumusețea acestui gen de muzică, pe gustul tuturor, care transmite emoții profunde și trezește amintiri plăcute. - În data de 12.08.2022, Teatrul Roșu din București vă prezintă spectacolul de teatru „Un bărbat și mai multe femei”, o comedie în care este implicat un soț a cărui lume va fi întoarsă pe dos din cauza a 8 femei. - În data de 13.08.2022, sunteți invitați la un Concert  Marius Mihalache. Un concert care, de fiecare dată, reușește să creeze o atmosferă de neuitat și ajunge la inimile oamenilor datorită sensibilității pe care o transmite prin cântece, prin atitudine, și prin bucuria de a cânta. - În data de 14.08.2022, FF Theatre din București vă prezintă spectacolul „Ultima noapte în Paradis”, o comedie spumoasă, care ne arată că viața poate să fie un mister, o aventură continuă și ne învață că totul depinde de felul în care alegem să trăim. - În data de 18.08.2022, are loc spectacolul de teatru „Niște fete”, din Constanța. Este o comedie amară despre destinele a cinci femei de vârste și din locuri diferite, legate de un bărbat, un fost macho, aflat în curs de reabilitare, care le-a marcat viețile. - În data de 19.08.2022, sunteți așteptați la un spectacol de muzică și poezie din Constanța, intitulat „Un suflet cât o mie”. - În data de 20.08.2022, studenții Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța prezintă spectacolul de teatru „Bădăranii”, o comedie clasică în trei acte. Este un spectacol în care trei bărbați își deranjează nevestele cu toanele lor, doar că, la fel ca în viața reală, soțiile acționează după cum vor ele, și, mai mult decât atât, îi transformă pe bădărani în oameni cumsecade și liniștiți. - În data de 21.08.2022, are loc spectacolul de teatru „Nu avem timp”, din Constanța, un spectacol de comedie ce prezintă nevoia de a iubi și de a fi iubit, un sentiment care se manifestă diferit la fiecare om în parte și care se regăsește în fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu. Valoarea totală a proiectului este de 330.000 LEI.    

marți, 2 august 2022

Mai mult
Noi locuri de parcare, în locul garajelor dezafectate

O nouă parcare a fost construită pe strada Traian, în spatele blocului AR 2. Echipele Confort Urban au executat lucrări de stabilizare a terenului eliberat de garaje. Au fost montate borduri noi, suprafața carosabilă a fost recondițioantă prin turnarea a două straturi de asfalt (binder și uzură) iar la final au fost aplicate marcajele rutiere. De asemenea, trotuarele au fost reabilitate iar în perioada următoare spațiul verde va fi reamenajat. În paralel, au fost demarate lucrările de pregătire a terenului pentru o nouă parcare situată pe amplasamentul unor foste garaje dezafectate. Este vorba despre parcarea situate pe strada Arcului, în spatele blocului F6 din cartierul Km 4-5, unde se lucrează la refacerea suprafețelor în 2 zone distincte. Până la sfârșitul anului, Primaria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului.

marți, 2 august 2022

Mai mult
Campanie de sterilizări gratuite pentru animalele de rasă comună în cadrul proiectului „Efort comun pentru un viitor mai bun”

Animal Society în parteneriat cu Four Paws Internațional și Primăria Municipiului Constanța oferă STERILIZĂRI GRATUITE pentru animăluțele din rasa comună, câini și pisici, deținute de proprietarii constănțeni.   Această campanie se va desfășura până pe data de 12 August la sediul Adăpostului Public de Animale Abandonate din Constanța, strada Câmpul cu Flori Nr. 11 (fosta  stradă Vârful  cu Dor Nr.5).   Programările se fac la numărul de telefon :  0754 208630   Programările vor fi onorate !   Recomandările post operatoriu vor fi oferite tot GRATUIT de echipa de specialitate de la  Animal Society  !   Vă rugăm  să respectati faptul că prin această campanie dorim să ajutăm cât mai mulți deținători de animale de rasă comună să-și sterilizeze patrupedul, iar dacă știți persoane care au câini și pisici de rasă comună și se încadrează, dați-le de știre !   Numai împreună putem stopa înmulțirea necontrolată a animalelor de rasă comună si putem preveni abandonul acestora !   De asemenea, facem un apel la iubitorii de animale să vină și să adopte un cățel din adăpostul public al municipalității. Avem peste 200 de căței pentru care depunem toate eforturile necesare de a le găsi un cămin. Medicii veterinari și personalul de specialitate din cadrul adăpostului public vă stau la dispoziție cu informații utile pentru a vă găsi animalul de companie dorit. Acesta va părăsi padocul doar după ce a fost consultat, vaccinat, deparazitat, sterilizat si înregistrat în RECS.   Adopția este gratuită!   Vă multumim!  

luni, 1 august 2022

Mai mult
Prinși în timp de vindeau parfumuri contrafăcute

Zilele trecute, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în două parcări publice ale unor mari centre comerciale, patru persoane care ofereau spre vânzare parfumuri susceptible a fi contrafăcute, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.   Cele 4 persoane au fost conduse la sediul Direcției Generale Politia Locală Constanța pentru intocmirea actelor premergătoare în vederea predării acestora către Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.   Au fost ridicate si predate în vederea continuării cercetărilor un număr de 51 parfumuri.   Cei 4 bărbați au recunoscut că marfa este contrafăcută și că nu au documente de proveniență.   Bunurile împreună cu persoanele care comercializau în mod ilicit au fost predate lucrătorilor de politie judiciară din cadrul IPJ Constanta.   În cazul în care sesizați astfel de fapte, vă recomandăm să nu dati curs acestor invitații și să sesizați imediat dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.  

luni, 1 august 2022

Mai mult
Doi turiști au demontat plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor pentru a nu plăti parcarea.

La data de 28.07.2022, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în Stațiunea Mamaia, în zona Summerland, două autoturisme care aveau demontate plăcuțele de înmatriculare. Acestea erau staționate într-o parcare publică, sistematizată, marcată corespunzător și cu panouri informative pentru achitarea taxei de parcare. Cei doi turiști veniți în vacanță în stațiunea Mamaia s-au gândit că aceasta este cea mai bună modalitate de a economisi niște bani, neachitănd taxa de parcare. Dar cum nu au vrut să primească nici amendă pentru acest lucru și-au scos numerele de înmatriculare. Din nefericire pentru ei, însă, polițiștii locali au procedat la identificarea acestora și i-au sancționat contraventional cu suma de 500 lei, fiecare, pentru încălcarea prevederilor H.C.L nr.123/2021. Pentru unul dintre contravenienți s-a dispus și măsura ridicării și transportării autovehiculului în parcul auto al municipalității situat pe strada Caraiman, nr.1. Așadar, conducătorul auto a fost nevoit să scoată mai mulți bani din buzunar: tarif ridicare mașini - 450 de lei, tarif transport mașini - 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi - 60 de lei. Celălalt conducător auto s-a prezentat la mașină, fapt pentru care nu s-a mai dispus măsura complementară de ridicare. Pentru ca astfel de incidente să nu strice vacanța nimănui, vă rugăm să efectuați plata parcării!  Aducem la cunoștința opiniei publice faptul că ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea taxei de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost făcută plata constituie contravenție și se sancționează conform actelor normative în vigoare. Vă rugăm să ne sesizați în continuare orice fapte care contravin legislației rutiere la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.  

vineri, 29 iulie 2022

Mai mult
Minori prinși în fapt de polițiștii locali în timp ce efectuau desene tip graffiti

Polițiștii locali au intensificat acțiunile pentru depistarea și sancționarea celor care acoperă cu desene, semnături, texte sau alte înscrisuri pe construcții, indicatoare rutiere, mobilier urban, ziduri, stâlpi, obiecte de folosință comună aflate în locuri publice. În cursul zilei de 26.07.2022, doi minori, în vârstă de 12 și respectiv 13 ani din municipiul Constanța, au fost surprinși de către polițiștii locali în timp ce efectuau desene tip graffiti pe stâlpii de susținere ai podului auto din zona Cora Brătianu, cât și pe conductele de transport pentru agentul termic. Tinerii aveau asupra asupra lor 3 spray-uri de diferite culori, 6 markere, o cutie de vopsea și o pastă de corectat. Minorii în cauză a fost conduși la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța de unde au fost încredințați reprezentanților legali, care au fost și sancționați contravențional pentru nesupravegherea minorilor. Totodată,  li s-a adus la cunoștință obligațiile legale în calitate de tutori legali/părinți de a supraveghea copiii și de a ști în permanență unde și cu cine sunt și cu ce se ocupă aceștia cât timp se află în întreținerea lor,astfel încăt să înlăture răspunderea pentru faptele acestora. De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a bunurilor folosite la săvârșirea contravenției. Activități similare se vor derula în continuare, în scopul menținerii unui climat public civilizat și în siguranță. Pentru a preveni asftfel de momente nedorite reamintim, faptul că scrierea sau desenarea fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună în locuri publice este interzisă și reprezintă o faptă antisocială care se sancționează conform actelor normative în vigoare. Recomandăm părinților să-și îndeplinească îndatoririle legale de supraveghere a minorilor pentru evita aplicarea unei sancțiuni contravenționale de către instituțiile abilitate. În Monitorul Oficial nr.1039/21.07.2022a fost publicată Legea nr. 260 privind modificarea și completarea Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociale, a ordinii și liniștii publice care prevede că imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini ,fără drept prin orice mijloace, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, precum și deteriorarea prin orice mijloc a acestora constituie contravenție. Persoanele care săvârșesc asftel de fapte antisociale riscă o amendă contravențională cuprinsă între 3000 și 6000 lei și tragerea la răspundere cu privire la măsurile de curățare sau refacere a fațadelor sau a bunurilor afectate. Atunci cănd faptele sunt săvârșite de minori, cheltuielile sunt suportate de către părinții sau tutorii acestora. În caz contrar pentru neîndeplinirea măsurii complementare de aducerea bunurilor la starea inițială prin ștergerea desenelor sau repararea, înlocuirea acestora există posibilitatea ca autoritatea administrației publice locale pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția poate să reabiliteze  din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acțiune în regres împotriva contravenientului. Facem apel la constănțenii care constată încălcări legislative care ne afectează pe toți să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0341/922.

joi, 28 iulie 2022

Mai mult
Containere speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase!

Constănțenii vor putea să se debaraseze de acum în mod corect și foarte ușor de deșeurile de mari dimensiuni. Începând cu 1 august, Primăria municipiului Constanța va amplasa, conform unui grafic bine stabilit, în fiecare cartier al orașului, lângă platformele de colectare a deșeurilor, containere speciale de colectare a deșeurilor voluminoase. Graficul este următorul:   1.Cartier: Poarta 6-Săptămâna 01.08.2022-07.08.2022             Str. Brizei capat OB 7           Str. Zefirului,  linie  tramvai           1 Mai  2.Cartier: C.E.T.-Săptămâna 08.08.2022-14.08.2022           Prel. Caraiman / Ion Ursu            Aleea Egretei, parcare 3.Cartier: Km. 4-5+cartier km.5- Săptămâna 15.08.2022-21.08.2022          Modul Liliacului           Progresului           Str. Pandurului, bloc 13           Str. Th. Sperantia, bloc 40 4.Cartier: Abator - Far- Poarta 5- Săptămâna 22.08.2022-28.08.2022           Str. Stadionului, bloc H16A           Str. Stânjeneilor, drept cam.Socep           Aleea Portului Nou 5.Cartier: Brătianu -Săptămâna 29.08.2022-04.09.2022            Bratianu, bl.PAV5-PAV6            Bd. I.C. Bratianu nr.248/str.Matei Milo bl.A,B (jandarmi) 6.Cartier: Topolog – Caragiale- Săptămâna 05.09.2022-11.09.2022           Str. I.L. Caragiale, bloc H 9           Bravilor           Str. IL Caragiale langa Cimitir Central 7.Cartier: Inel I-II+BabaNovac- Săptămâna 12.09.2022-18.09.2022           Str. Solidaritatii, îintre bloc M si N           Str. Dreptatii, spate bloc O            Al. Operei bl. BN 1 8.Cartier:Soveja-Dezrobirii+H.Coandă-Săpt. 19.09.2022-25.09.2022            Str.B.Delavrancea lânga bl.2            Biruintei                 Aleea Umanităţii Campus Henri Coandă 9.Cartier: Tomis Nord+Tomis III-Săptămâna 26.09.2022-02.10.2022           Scoala 36 parcare           Dobrila Eugeniu, fata bloc I            Str.Pictor N. Tonitza 10.Cartier: Faleză Nord- Săptămâna  03.10.2022-09.10.2022           Piata Faleza Nord            Str. Caşin (cap linie 102)            Pescarilor bl. FZ 26         11.Cartier: Gară +Centru+Balada-Săptămâna  10.10.2022-16.10.2022           bd. Ferdinand , spate bloc R1               Str. Traian, bloc K4           Str. Productelor bl. F1B 12.Cartier: Casa de Cultură+Tomis I+Tomis II-Săpt.17.10.2022 – 23.10.2022            Aleea Nalbei, bloc L 110            Al.Malinului, bloc B6            Hasdeu/Ciocarliei             Str. Lacramioarei, capat bloc J 0 13.Cartier Palazu Mare: Strada Dumbrăveni, lângă Școala 14 Tomis Plus – strada Krakovia         În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A. Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.

joi, 28 iulie 2022

Mai mult
Locul gunoaielor nu e pe stradă!

Constănțenii care vor să se debaraseze în mod corect de mobilierul stricat, de ușile învechite sau covoarele rupte din casă o pot face de acum foarte ușor. Primăria municipiului Constanța va amplasa, conform unui grafic bine stabilit, în fiecare cartier al Constanței lângă platformele de colectare a deșeurilor, containere speciale de colectare a deșeurilor voluminoase. Graficul este următorul: 1.Cartier: Poarta 6-Săptămâna 01.08.2022-07.08.2022 Str. Brizei capat OB 7 Str. Zefirului, linie tramvai 1 Mai 2.Cartier: C.E.T.-Săptămâna 08.08.2022-14.08.2022 Prel. Caraiman / Ion Ursu Aleea Egretei, parcare 3.Cartier: Km. 4-5+cartier km.5- Săptămâna 15.08.2022-21.08.2022 Modul Liliacului Progresului Str. Pandurului, bloc 13 Str. Th. Sperantia, bloc 40 4.Cartier: Abator - Far- Poarta 5- Săptămâna 22.08.2022-28.08.2022 Str. Stadionului, bloc H16A Str. Stânjeneilor, drept cam.Socep Aleea Portului Nou 5.Cartier: Brătianu -Săptămâna 29.08.2022-04.09.2022 Bratianu, bl.PAV5-PAV6 Bd. I.C. Bratianu nr.248/str.Matei Milo bl.A,B (jandarmi) 6.Cartier: Topolog – Caragiale- Săptămâna 05.09.2022-11.09.2022 Str. I.L. Caragiale, bloc H 9 Bravilor Str. IL Caragiale langa Cimitir Central 7.Cartier: Inel I-II+BabaNovac- Săptămâna 12.09.2022-18.09.2022 Str. Solidaritatii, îintre bloc M si N Str. Dreptatii, spate bloc O Al. Operei bl. BN 1 8.Cartier:Soveja-Dezrobirii+H.Coandă-Săpt. 19.09.2022-25.09.2022 Str.B.Delavrancea lânga bl.2 Biruintei Aleea Umanităţii Campus Henri Coandă 9.Cartier: Tomis Nord+Tomis III-Săptămâna 26.09.2022-02.10.2022 Scoala 36 parcare Dobrila Eugeniu, fata bloc I Str.Pictor N. Tonitza 10.Cartier: Faleză Nord- Săptămâna 03.10.2022-09.10.2022   Piata Faleza Nord Str. Caşin (cap linie 102) Pescarilor bl. FZ 26 11.Cartier: Gară +Centru+Balada-Săptămâna 10.10.2022-16.10.2022 bd. Ferdinand , spate bloc R1 Str. Traian, bloc K4 Str. Productelor bl. F1B 12.Cartier: Casa Cult.+TomisI+TomisII-Săpt. 17.10.2022 – 23.10.2022 Aleea Nalbei, bloc L 110 Al.Malinului, bloc B6 Hasdeu/Ciocarliei Str. Lacramioarei, capat bloc J 0 În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A. Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.

miercuri, 27 iulie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină