Stiri%20si%20Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Anunț RAJA

Situația lucrărilor de refacere a tramei stradale în urma intervențiilor RAJA S.A., în Municipiul Constanța.  click pentru vizualizare document

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Nu tremur la cutremur!

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” au participat astăzi la un exercițiu în cazul producerii unui cutremur. Prin această simulare, reprezentanții Biroului Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și ai Inspectoratului Școlar Județean urmăresc formarea unui comportament adecvat care să le asigure participanţilor un grad ridicat de siguranţă şi protecţie în caz de seism. Elevii au aflat cu această ocazie care sunt regulile de comportare şi măsurile de protecţie ce trebuie adoptate în timpul producerii cutremurului şi după ce mişcarea seismică a trecut. Exercițiul face parte din planul anual de pregătire în domeniul situațiilor de urgență și a urmărit perfecționarea deprinderilor cadrelor didactice pentru luarea măsurilor de protecție a elevilor și conducerea activităților de evacuare în cazul producerii unui cutremur, cunoașterea modului de intervenție de către personalul cu atribuții în acest sens și antrenarea cadrelor didactice și a elevilor pentru asigurarea protecției proprii în cazul unui cutremur. Astfel de exerciţii se vor organiza și în perioada următoare și la alte unități de învățământ, astfel încât tot mai mulți elevi să fie informați corect în ceea ce privește comportamentul pe care trebuie să-l aibă în caz de seism şi anumite pericole la care pot fi supuşi.  

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu, amenajat definitiv

În urma monitorizării valorilor de trafic, sensul giratoriu construit provizoriu și-a dovedit eficiența și va fi amenajat definitiv, pentru a asigura fluidizarea traficului rutier și creșterea gradului de siguranță a conducătorilor auto. Echipele Confort Urban continuă lucrările de reconfigurare a suprafeței carosabile. Potrivit proiectului, zonele cu spațiu verde vor fi extinse pe o suprafață de 2500 mp. Reorganizarea zonei se va realiza cu păstrarea benzilor de circulație la dreapta (dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu către Pescărie, dinspre Pescărie către stațiunea Mamaia și dinspre stațiunea Mamaia către bulevardul Aurel Vlaicu) pentru o fluență mai mare a circulației rutiere.  Amenajarea rutieră este corelată cu resistematizarea intersecției bulevardelor Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu și planul de mobilitate aferent proiectului de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu.   

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Acțiune tematică pentru respectarea normelor de conviețiuire socială

Polițiștii locali acționează permanent pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza municipiului Constanța. Ne place să avem un oraș curat, dar pentru aceasta trebuie să respectăm câteva reguli de conviețuire socială. Numai în cursul zilei de ieri, 11 octombrie 2023, oamenii legii au verificat mai multe zone din municipiul Constanța și au legitimat 167 de persoane, iar în urma controalelor efectuate au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 44.780 lei. 37 dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru apelarea la mila publicului. Au mai fost aplicate sancțiuni numeroase și pentru consum de alcool pe domeniul public, comerț stradal neautorizat, răscolirea gunoiului din containere, lipsa titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun. De asemenea, polițiștii locali au sancționat contravențional și persoanele care nu au  respectat normelor de conviețuire socială și care au aruncat ambalaje, hârtii, resturi de țigări pe domeniul public ori au depozitat pe domeniul public diverse obiecte sau materiale. Dacă vrem să ne mândrim cu un oraș civilzat vă rugăm să nu dăm curs persoanelor care apelează la mila publicului, să nu încurajăm cerșetoria sau comerțul ambulant și să semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro. Activități similare pentru menținerea unui climat public civilizat și în siguranță se vor derula în mod constant. Acțiunea de ieri s-a desfășurat în colaborare cu lucrătorii Secției 2 Poliție și cu cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța.

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Anunț RAJA

În vederea executării lucrărilor de racordare a noii conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă de pe strada Sentinelei, din municipiul Constanţa, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei de marţi - 17 octombrie 2023, ora 22.00, până miercuri - 18 octombrie 2023, ora 13.00, în zona cartierului Palazu Mare. Astfel, vor fi afectaţi de lipsa apei: - Consumatorii de pe străzile Dumbrăveni, Alexandru Sahia, Sentinelei, precum şi cei de pe străzile adiacente; - Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa; - Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare. Investiţia face parte din "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a RAJA S.A. Constanţa în perioada 2014-2020." CL 4 - " Reţele apă şi canalizare în zona periferică a Municipiului Constanţa , Palazu Mare şi staţiunea Mamaia" , în valoare totală de aproximativ 51 milioane lei , proiect derulat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaţilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenţie ale  constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să iși asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investiţiile pentru modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung şi vizează asigurarea unor servicii ireproşabile şi implicit creşterea calităţii vieţii . Prin implementarea acestora se realizează îmbunătăţirea capacităţii de transport şi distribuţie a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare şi a calităţii apei, reducerea pierderilor în reţeaua de distribuţie, siguranţa şi continuitatea furnizării serviciilor.

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Anunț CT BUS - liniile 3, 13, 100C și 48, afectate de lucrări și trafic

Din cauza avariei la o conductă a SC RAJA SA și a traficului aglomerat de la intersecția bd. Aurel Vlaicu și bd. Tomis, liniile 3, 13 și 100C înregistrează întârzieri. De asemenea, și ritmicitatea liniei 48 este afectată de lucrările de asfaltare de la intersecția bd. I.C. Brătianu cu bd. 1 Decembrie 1918.

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 12.10.2023. click pentru vizualizare document

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanta intervine în domeniul public, în data de 12.10.2023:                      Bdul. Tomis / Str. Sulmona – conductă; Str. București nr. 2 Bl. L104 – conductă; Str. Dumbrava Roșie nr. 22 – branșament; Bdul. Tomis 358 / Bdul. Aurel Vlaicu – conductă; Str. Dezrobirii nr. 12, Bl. DR 21 – conductă; Aleea Nalbei nr. 7 – conductă; Str. A. D. Xenopol nr. 9 – branșament; Str. Crișului Fn – conductă; Str. Margaretei nr. 99 – branșament; Str. Verde /  Str. Alba Iulia – branșament; Mamaia – Hotel Bicaz – Hotel Apolo  – conductă; S. Canal.Str.Soveja- Piata Tomis III – reparare colector  pluvial; S. Canal. Str. Prel. Unirii Bl. U2, Sc. A- reparare colector menajer.

joi, 12 octombrie 2023

Mai mult
Lucrări în intersecția de la Casa de Cultură

Imediat ce vor fi finalizate lucrările de asfaltare din intersecția Trocadero, echipele de muncitori se vor muta la intersecția de la Casa de Cultură. Astfel, începând de vineri, 13.10.2023, ora 07:00, până vineri 19.10.2023, ora 12:00 vor fi instituite mai multe tipuri de restricții. • În primă fază, pentru asfaltarea alveolelor care facilitează accesul la dreapta în intersecție și nu numai, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, va fi restricționat traficul pe str. I.G. Duca și str. I.L. Caragiale pe sensul de mers către str. Baba Novac, iar pe celălalt sens se va circula pe câte 2 benzi cu semaforizarea funcțională. De luni, 16.10.2023, traficul se va muta pe sensul de mers către str. Baba Novac și se va restricționa sensul către b-dul Ferdinand. • De marți, 17.10.2023, pentru a nu îngreuna traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu pe timpul zilei, lucrările se vor desfășura preponderent noaptea. Astfel, începând cu ora 21:00 se restricționează traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu sensul către Gara CFR și se vor amenaja câte două benzi pe sensul către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: se va interzice accesul la stânga pe sensul de mers către stațiunea Mamaia, obligatoriu la dreapta pentru cei care  vin dinspre str. I.L. Caragiale, obligatoriu stânga/dreapta pentru cei care vin dinspre str. I.G. Duca. • Miercuri, 18.10.2023, pe timpul nopții, începând cu ora 21:00 se va circula pe sensul dinspre stațiunea Mamaia către Gara CFR pe câte două benzi și se va restricționa sensul de mers dinspre Gară către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: conducătorii care se deplasează către Gară vor avea accesul interzis la stânga, cei care vin dinspre str. I.L. Caragiale vor vira obligatoriu stânga/dreapta, iar conducătorii care vin dinspre str. I.G. Duca vor vira obligatoriu la dreapta. Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și facem apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.    

miercuri, 11 octombrie 2023

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 11.10.2023. click pentru vizualizare document

miercuri, 11 octombrie 2023

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină