Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Se închide traficul rutier pe strada Dumbrăveni din cartierul Palazu Mare

Primăria Municipiului Constanța anunță că circulația autovehiculelor va fi restricționată total în această noapte, în intervalul orar 19:00 – 05:00, pe strada Dumbrăveni, între strada Santinelei și bulevardul Tomis, cu excepția mijloacelor de transport în comun. Echipele SC Confort Urban SRL vor interveni cu utilaje pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, stratul de uzură. Carosabilul va fi îmbrăcat într-o mixtură asfaltică de tip MASF, un material performant cu un grad mare de elasticitate, care se folosește la infrastructura rutieră cu trafic intens. Lucrările de asfaltare vor continua și săptămâna viitoare. Pentru a evita crearea de ambuteiaje, se recomandă folosirea străzii Alexandru Sahia ca rută alternativă. De asemenea, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autoturismele în zona în care se execută lucrări.

vineri, 19 iunie 2020

Mai mult
Adopția unui câine comunitar salvează o viață

Primăria Municipiului Constanța încurajează viitorii stăpâni să aleagă un animal de companie din rândul câinilor care ajung la adăpostul public situat pe strada Vârful cu Dor. De la începutul anului și până în prezent, peste 500 de câini și-au găsit o familie iar 11 au fost revendicați de proprietar. De asemenea, aproximativ 200 de căței sunt disponibili pentru adopție. Câinii fără stăpân se pot adapta vieții de familie, integrându-se cu ușurință în apartament sau la curte. Pentru a putea adopta un patruped, cei interesați vor fi consiliați de angajații Serviciului Gestionare Animale Abandonate. Adopția câinilor se face gratuit. Câinii sunt încredinţaţi  spre adopţie  numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare. În această perioadă, campania „Adoptă un cățel” se desfășoară în mediul online,  programul cu publicul fiind suspendat. Adopția se realizează în următoarele condiții: - Persoanele care văd pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța sau pe pagina de Facebook a municipalității câinele pe care vor să-l adopte pot trimite poza patrupedului pe adresa de email: animale.abandonate@primaria-constanta.ro. Cei care solicită adopția unui câine sunt rugați să lase în email și un număr de telefon pentru a fi contactați; - Reprezentanții Serviciului Gestionare Animale Abandonate vor verifica dacă animalul este disponibil pentru adopție. În cazul în care patrupedul poate fi adoptat, doritorii pot trimite prin email documentele justificative necesare pentru adopție reprezentând: actul de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor, cartea de identitate și dovada deținerii resurselor financiare necesare pentru îngrijirea animalului; - Formularele necesare adopției vor fi trimise de către angajații Serviciului Gestionare Animale Abandonate pe același email, pentru a fi completate și scanate(fotografiate); - Cei interesați sunt chemați pentru a ridica animalul. Serviciul de specialitate poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213. Accesul în incinta adăpostului este interzis iar adopțiile și revendicările se realizează cu respectarea normelor de distanțare socială și de igienă, purtarea măștilor de protecție și a mănușilor fiind obligatorie. Reamintim că solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Câinii vor fi încredinţaţi spre adopţie numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare. Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

vineri, 19 iunie 2020

Mai mult
Atenție! Se restaurează Cazinoul!

Lucrările la Cazinoul din Constanța continuă conform graficului și se desfășoară atât în interior, cât și la exterior, de jur împrejurul edificiului simbol al orașului. Zilele acestea, echipele municipalității lucrează la branșarea Cazinoului la o rețea electrică mai puternica, ce trebuie să facă față solicitărilor din ce în ce mai mari. În paralel, în interior, muncitorii execută lucrările de consolidare și restaurare conform autorizației de construire emise de Primăria Municipiului Constanța respectând proiectul original, cu detaliile arhitecturale din anul 1910. Restaurarea Cazinoului este realizată de experți specializați în clădiri monument istoric de clasa A. Odată cu înaintarea lucrărilor, este posibil să apară și alte mărturii zidite între pereții clădirii de deținuții care au lucrat la reabilitarea Cazinoului în anii 1950. La finalizarea lucrărilor, Cazinoul va deveni un veritabil centru cultural și își va recăpăta strălucirea de altă dată. Se restaurează și se consolidează un obiectiv de patrimoniu, reuşind, astfel, să ne păstrăm identitatea culturală şi, în acelaşi timp, să o promovăm pe plan naţional şi internaţional.

joi, 18 iunie 2020

Mai mult
Continuă reabilitarea carosabilului pe tronsonul delimitat de străzile Poporului și Nicolae Iorga al bulevardului Tomis

Utilajele de asfaltare vor acționa în această noapte pe banda situată lângă marginea părții carosabile pe sensul de mers către bulevardul Mamaia iar pe benzile de circulație de lângă axul drumului se vor executa lucrări de frezare. Se va turna stratul de binder după ce noaptea trecută a fost asfaltată banda de circulație de lângă bordură, pe sensul de mers către strada Poporului. Ulterior, carosabilul va fi îmbrăcat în asfalt de tip MASF, specific drumurilor cu trafic rutier intens. Tot noaptea trecută, a fost turnat primul strat de asfalt în zona căilor amenajate pentru circulația bicicletelor, pe porțiunea cuprinsă între străzile Petru Vulcan și Poporului. Pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții optime, circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial, între orele 18:30 – 05:00. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări.

joi, 18 iunie 2020

Mai mult
Reparații capitale în spațiile dedicate celor mici

În paralel cu reamenajarea celor 18 locuri de joacă care se derulează în oraș, Primăria Municipiului Constanța a demarat lucrările de reparații și întreținere a elementelor de joacă din alte spații destinate celor mici. Echipamentele deteriorate au fost reparate sau înlocuite parțial. Astfel, la locul de joacă de la intersecția străzilor Arcului și Liliacului a fost înlocuit toboganul, iar la cele de pe str. Badea Cârțan, de la intrare în Satul Vacanță, din Summerland, din parcul Poarta 6 și din zona de agrement de pe strada Brizei au fost vopsite echipamentele și realizate mici reparații. De asemenea, la locul de joacă din strada Baba Novac, elementele vechi de joacă au fost vopsite, iar toboganul a fost înlocuit. Rugăm constănțenii să mențină curățenia în spațiile de joacă, iar dacă observă fapte antisociale să anunțe Direcția Generală Poliția Locală la nr de telefon 0241.484205 sau 0799606142 (WhatsApp).

joi, 18 iunie 2020

Mai mult
Lucrările de modernizare a stadionului din Constanța progresează!

După montarea noului gard și a instalației de nocturnă, zilele acestea au început lucrările de amenajare a gazonului sintetic pe terenul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi”. Procedura este una destul de laborioasă. Pe suprafața de joc au început să fie întinse rulourile de gazon artificial de 60 mm înălțime. Acestea se îmbină, iar marginile sunt lipite cu o bandă specială. Ulterior se delimiteaza terenul prin montarea unor tușe, iar pe restul terenului se montează alte rulouri de gazon, mai scurt, de 26 mm înălțime. Peste gazonul sintetic va fi turnată o mixtură formată din nisip și granule de cauciuc. Potrivit specialiștilor, această mixtură ajută pe de o parte la fixarea gazonului sintetic și la evitarea ruperii acestuia și, pe de altă parte, la atenuarea șocurilor la contactul cu suprafața de joc. Această etapă durează 2 săptămâni, urmând ca apoi să fie montate porțile de joc, băncile de rezervă și tribunele pentru spectatori. Terenul de fotbal va avea dimensiunile de 90/45 m, iar restul terenului are o suprafață de 1968 mp. Gazonul sintetic ales este rezistent la temperaturi cuprinse între -35 grade Celsius și 60 de grade Celsius. Reamenjarea terenului sintetic, a porților de fotbal, a băncilor de rezervă și a tribunelor beneficiază de la executant de o garanție de 2 ani, iar gazonul de 5 ani.

miercuri, 17 iunie 2020

Mai mult
Intervenții la nivelul carosabilului în cartierul Faleză Nord

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă lucrările de modernizare a zonei carosabile pe arterele secundare din cartierul Faleză Nord. Echipele administratorului public au intervenit pe străzile Muncel și Făgetului, tronsoanele delimitate de bulevardul Mamaia și strada Unirii. Carosabilul a fost decopertat în etapa premergătoare turnării covorului asfaltic. În această primăvară, 4 artere secundare din cartierul Faleză Nord au beneficiat de asfalt nou, prin programul de reabilitare a infrastructurii rutiere implementat de Primăria Municipiului Constanța. Este vorba despre  străzile Petru Vulcan, Ion Vodă, Timișanei și Dobrogei, porțiunile cuprinse între bulevardul Mamaia și strada Unirii. Pentru a nu îngreuna accesul utilajelor, conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zona în care se execută lucrări.

miercuri, 17 iunie 2020

Mai mult
Nu încurajați cerșetoria!

În perioada 25.05.2020-15.06.2020 echipajele din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, cu precădere în zonele aglomerate (centre comerciale, intersecții, piețe, zonele de promenadă faleză, etc.), dar și în zonele periferice ale municipiului, având ca scop depistarea persoanelor care apelează la mila publicului, preluarea acestora din stradă, predarea lor către centrele sociale în vederea reintegrării în societate, deși,din păcate, acest lucru este foarte dificil de realizat din cauza faptului că aceștia nu doresc să rămână în cadrul acestor instituții și sunt găsiți în mod repetat în stradă. Menționăm faptul că persoanele în cauză au fost îndrumate să se deplaseze către adresele de domiciliu. Poliția locală a solicitat cetățenilor să nu încurajeze acest fenomen prin oferirea de foloase materiale/bănești deoarece, de cele mai multe ori, s-a dovedit că sumele dobândite nu sunt folosite în scopul declarat de acestea. Combaterea cerșetoriei este o responsabilitate nu doar instituțională (a administrației publice locale) ci și a cetățenilor. În acest sens am identificat un factor amplificator al fenomenului și anume prezența turiștilor care oferă deseori diverse sume de bani acestor persoane. Din punct de vedere legislativ, considerăm că ar fi oportună modificarea actelor normative care prevăd sancționarea acestor fapte în sensul restrângerii unor drepturi în cazul identificării în mod repetat a acelorași persoane, întrucât, în prezent, aplicarea sancțiunilor nu este o măsură coercitivă suficientă, persoanele în cauză, în general, neavând bunuri ori venituri pentru a putea fi executate silit.

miercuri, 17 iunie 2020

Mai mult
Fonduri nerambursabile pentru proiecte din domeniul tineret

Primăria Municipiului Constanța anunță că deschide procedura de selecție a proiectelor nonprofit de interes general din domeniul tineret. Temeiul legal: Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și Ordonanţa Guvernului nr.51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale. Bugetul alocat sesiunii de selecție: 300.000 de lei. Cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect: 150.000 de lei. Data limită pentru depunerea propunerilor : 07.07.2020, ora 16:00. Proiectele se vor întocmi conform documentației prezentate pe site-ul www.primaria-constanta.ro – ACHIZIȚII PUBLICE- FINANȚĂRI NERAMBURSABILE ( poziția 54) și se depun la sediul Primăriei Municipiului Constanța din str. Cuza Vodă, nr.27. De asemenea, Primăria Municipiului Constanța reamintește că s-a redeschis sesiunea de selecție a proiectelor nonprofit de interes general din domeniile cultural și social. Data limită de depunerea a dosarelor de aplicație pentru domeniile cultural și social: 30.06.2020, ora 16:00 Proiecte nonprofit de interes general din domeniul cultural: Temeiul legal: Legea nr.350/2005 și Ordonanţa Guvernului nr.51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale. Bugetul alocat sesiunii de selecție: 1.500.000 de lei. Cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect: 300.000 de lei. Proiecte nonprofit de interes general din domeniul social: Temeiul legal: Legea nr.350/2005 și Ordonanţa Guvernului nr.51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale. Bugetul alocat sesiunii de selecție: 150.000 de lei. Cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect: 75.000 de lei. Proiectele se vor întocmi conform documentației prezentate pe site-ul www.primaria-constanta.ro – ACHIZIȚII PUBLICE- FINANȚĂRI NERAMBURSABILE ( pozițiile 30 și 31) și se depun la sediul Primăriei Municipiului Constanța din str. Cuza Vodă, nr.27. Mai multe informații pot fi obţinute de la sediul Primăriei Municipiului Constanţa din str. Cuza Vodă, nr.27 sau la numărul de telefon 0241.485.893.  

miercuri, 17 iunie 2020

Mai mult
Atenție, șoferi! Se frezează și se asfaltează carosabilul pe un tronson al bulevardului Tomis

Echipele SC Confort Urban SRL continuă în această noapte frezarea zonei carosabile pe porțiunea delimitată de strada Poporului și strada Nicolae Iorga a bulevardului Tomis. După decopertarea carosabilului, se vor executa lucrări de asfaltare. Pentru buna desfășurare a intervențiilor, traficul rutier va fi restricționat alternativ, pe câte un sens de mers, între orele 18:30 – 05:00. Procesul de asfaltare a carosabilului se va desfășura și mâine noapte, cu aceleași restricții de trafic. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări.

miercuri, 17 iunie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină