Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Steagul Verde - Plaje pentru Copii a ajuns la Constanța!

În semn de recunoaștere a calității plajelor pentru familiile cu copii, anul acesta, în Italia, Municipiul Constanța a primit distincția „Steagul Verde al Pediatrilor 2020 - Plaje pentru Copii”, ca urmare a deciziei unui grup de pediatri europeni. Prin amabilitatea ES domnul George Gabriel Bologan, ambasadorul României în Republica Italia, un reprezentant al Ambasadei a participat la eveniment iar astăzi steagul a ajuns la Constanța, pentru a sta la baza unor noi proiecte menite să ducă la dezvoltarea turismului la malul Mării Negre. Primarul municipiului Constanța, dl. Decebal Făgădău: „Promovarea orașului Constanța și a stațiunii Mamaia a constituit o prioritate încă de la începutul mandatului meu, iar această recunoaștere a calității plajelor, precum și valorificarea acesteia în mod adecvat sunt de natură să impulsioneze dezvoltarea turismului național și internațional pe litoralul românesc și creșterea atractivității acestuia pentru familiile cu copii. Această distincție este cu atât mai importantă cu cât a fost conferită în urma analizei realizate de numeroși specialiști pediatri din întreaga Europă.” Tradiția acordării acestui titlu a început în anul 2008, la inițiativa profesorului Italo Farnetani, un renumit medic pediatru italian. ES domnul ambasador George Gabriel Bologan: „Îmi exprim încrederea că împreună cu autoritățile și comunitatea locală, precum și cu oamenii de afaceri din domeniu, veți depune în continuare toate eforturile pentru a transforma litoralul românesc într-un centru de atracție pentru turismul național și european.”

miercuri, 2 septembrie 2020

Mai mult
Și în acest an, părinții și copiii din municipiul Constanța nu mai au grija cumpărăturilor pentru rechizite

Primăria Municipiului Constanța a achiziționat 32.500 de cutii cu ghiozdane și rechizite pentru școlari și preșcolari. Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța: “Alături de colegii de la Direcția Generală de Asistență Socială, distribuim peste 32 de mii de cutii ce conțin rechizite și ghiozdane, practic tot ceea ce au nevoie preșcolarii și elevii, astfel încât toți copiii constănțeni să aibă parte de cele mai bune condiții pentru educație”. Cele peste 32 de mii de pachete achiziționate de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, sunt pline cu ghiozdane de cea mai bună calitate, penare, acuarele, caiete, blocuri de desen, cărți de colorat și creioane de colorat, truse de geometrie, culegeri și ghiduri de pregătire, cărți de lectură, diferențiate bineînțeles, în funcție de vârstă: grădiniță, clasele 0 - IV și V – VIII. Fetițele și băiețeii de grădiniță vor găsi în cutiile cu personaje din desene animate, ghiozdane cu personaje preferate, îndesate cu creioane colorate, acuarele, bloc de desen, caiete de lucru și activități dar și cărți de povești, toate imprimate cu personaje celebre din desene animate, diferențiate pe grupe: mică, mijlocie și mare. Fetițele și băiețeii din clasele 0-IV vor descoperi în cutiile pregătite special pentru ei toate rechizitele de care au nevoie. Ghiozdanele conțin penare cu pixuri, stilouri și creioane, etichete autoadezive, blocuri de desen, caiete dictando și matematică, mapă pentru îndosariere, caiete de lucru și activități, dar și cărți, toate diferențiate în funcție de gen și vârstă. Elevii din clasele V-VIII vor găsi în cutiile achiziționate de Primăria Municipiului Constanța rucsacuri de cea mai bună calitate,  potrivite pentru vârsta lor, pline cu penare dotate cu pixuri și creioane, truse de geometrie, caiete de lucru și activități, fișe de lucru, ghiduri de pregătire la diverse materii  și culegeri de exerciții, dar și cărți cu poezii sau romane. Rechizitele vor fi distribuite în perioada următoare către toate școlile și grădinițele din Constanța.

miercuri, 2 septembrie 2020

Mai mult
Strada Sabin Drăgoi și aleea Iosif Sava din cartierul Compozitorilor au fost transformate în artere rutiere moderne

Echipele SC Confort Urban SRL au executat lucrări de asfaltare a zonei carosabile. Carosabilul a fost îmbrăcat în asfalt, străzile de pământ fiind cuprinse în programul de investiții în trama stradală pe care Primăria Municipiului Constanța îl desfășoară în cartierul Compozitorilor. În această săptămână, se va turna asfalt și pe aleile Muzicii și Colindelor.  Se execută prima etapă a lucrărilor de amenajare a zonei carosabile, care prevede doar un strat de asfalt și un acostament de 50 de cm de piatră. După ce această etapă este finalizată, se trece la faza doi de proiect care înseamnă intervenții pe partea exterioară, borduri și trotuare. Simultan cu lucrările de asfaltare, echipele SC Confort Urban SRL au demarat astăzi procesul de amenajare a carosabilului pe strada Clopoțeilor. De asemenea, pe aleea Ion Voicu și strada Iosif Sava se consolidează infrastructura rutieră, terenul este compactat în etapa premergătoare asfaltării.  Prin programul de investiții în infrastructura rutieră din cartierul Compozitorilor, în ultimele luni au fost îmbunătățite condițiile de trafic rutier pe aleea Madrigalului și pe străzile Haricleea Darclée, Paul Constantinescu, Constantin Bobescu, Dimitrie Cuclin, Ionel Perlea și Nicolae Kirculescu.

miercuri, 2 septembrie 2020

Mai mult
Cazinoul din Constanța renaște. Se lucrează pe toate nivelele iar schimbările se văd de la o zi la alta

Alături de arhitectul Radu Cornescu, desemnat de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău să reprezinte din partea municipalității comisia care colaborează cu proiectanții si constructorii pe toată perioada lucrărilor de restaurare, am făcut un tur al Cazinoului pentru a vedea lucrările care sunt acum în desfășurare. Arh. Radu Cornescu: “Ultimele noutăți de la Cazino sunt pe toate nivelele. În cele 3 camere în care au fost scoase acele grinzi secundare metalice, corodate, s-a decis să se toarne un planșeu de beton. Vechea metoda era depășită și nu corespundea cu normele de astăzi. În aceste 3 încăperi, pe lângă grinzile lui Anghel Saligny, care au rămas pe poziții, s-au mai făcut câteva grinzi din beton armat, s-au făcut și câteva cămășuiri cu beton armat ale pereților de la subsol și toate acestea au fost armate  și s-a turnat beton. Se crede ca vor rezista și 200 de ani! În sala fostului restaurant se lucrează pe mai multe fronturi. Se decopertează tot ce era din beton la ferestrele și ușile dinspre mare. Inițial, acestea erau dreptunghiulare iar forma le-a fost schimbată în timpul lucrărilor din perioada socialismului. Noi vrem acum ca acestea să revină la forma originară. Pe partea Cazinoului dinspre Comandamentul Marinei, echipele de constructori au decopertat pardoseala de 25 de centimetri pentru că era pusă pe un planșeu foarte subțire. Experții de rezistență analizează acest planșeu pentru a veni cu soluții: ori se va supraarma și se va betona, ori se va demola planul vechi și se va realiza un planșeu nou. La subsol, unde toate zidurile neportante au fost demolate, a rezultat un spațiu gol unde au rămas pereții inițiali cu zidurile din piatră care merită să rămână aparente. La aceste ziduri, singura reparație este la rosturi. Rosturile dintre pietre au fost curățate iar acum sunt acoperite cu un mortar special pe o adâncime de 3-5 cm. care să reziste in timp. Se lucrează și la refacerea ornamentelor de pe fațadele exterioare ale Cazinoului. Acestea sunt realizate dintr-un beton slab armat (microbeton) și se vor prinde de fațade cu elemente metalice și ancore din fibră de sticlă. O parte dintre ornamente au fost deja refăcute după mulajele luate de pe cele aflate în stare bună și s-au montat la locul lor, ancorate cu fibră de sticlă, iar locurile de ancorare “ascunse” cu o rașină sintetica si cu un mortar special”. În paralel cu aceste lucrări, echipele de constructori lucrează și la refacerea acoperișului Cazinoului. Aceste lucrări fac parte din prima etapă de execuție ceea ce înseamnă decopertarea plafoanelor, pardoselilor, zidurilor și stâlpilor, expertizarea și  înlăturarea tuturor elementelor care nu mai corespund normelor actuale.

miercuri, 2 septembrie 2020

Mai mult
Zonele unde vor interveni echipele administratorului drumului public în această lună

Procesul de reabilitare a traseelor pietonale este în plină desfășurare pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu. Conform planificării, se vor recondiționa trotuarele pe strada Salcâmilor și pe bulevardul 1 Mai Vechi. În ceea ce privește modernizarea carosabilului, se va acționa pe strada I.G. Duca, între strada Avram Iancu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe strada Mihai Viteazu, tronsonul delimitat de bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand, pe strada Ion Rațiu, între bulevardul Tomis și strada Pescarilor, pe strada Nehoiului și  pe aleea adiacentă bulevardului I.C. Brătianu, delimitată de blocurile MA4 și MA5. În cartierul Compozitorilor, se construiește infrastructura rutieră pe strada Sabin Drăgoi, aleea Colindelor, aleea Iosif Sava, strada Ion Voicu și aleea Ion Voicu. Lucrările de amenajare a carosabilului vor cuprinde și străzile Clopoțeilor și Edmond Deda. Primăria Municipiului Constanța continuă să reorganizeze spațiile existente și să transforme terenurile virane în parcări moderne. O nouă parcare rezidențială va fi amenajată pe strada Tulcea, la intersecția cu strada Badea Cârțan.

miercuri, 2 septembrie 2020

Mai mult
Seniorii constănțeni, premiați la domiciliu!

Săptămâna aceasta echipele Primăriei Municipiului Constanța vor ajunge la cei care au împlinit 80 și 90 de ani, precum și la cei care aniversează 50 de ani de la căsătorie și au depus documentele în perioada 18.08.2020- 28.08.2020. Seniorii Constanței primesc din partea municipalității 300 de lei pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie și 500 de lei pentru împlinirea vârstei de 90 de ani. Pentru a intra în posesia sumelor, beneficiarii trebuie să trimită pe adresa de mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: Cerere tip copie conform cu originalul a certificatului de naștere copie conform cu originalul a cărții de identitate copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie În situațiile în care doriți să depuneți la ghișeu documentele, o puteți face la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri intre orele 08.30-16.30, iar în zilele de joi între orele 08.30-18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533. Atenție ! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.  

miercuri, 2 septembrie 2020

Mai mult
Unde se distribuie azi și mâine pubelele galbene?!

Primăria Municipiului Constanța continuă să distribuie pubelele galbene pentru colectarea selectivă a deșeurilor către constănțenii care locuiesc la case astfel: Astăzi, miercuri, 02.09.2020: aleea Cetinei, aleea Fluturi, aleea Piersicului, aleea Pinului, intrarea Calafatului, strada Calafatului (nr. 1-43), aleea Frumoasei, intrarea Frumoasei, intrarea Rodica, strada Rodica, aleea Licurici, strada Livezilor, strada Soldat Constantin Măgureanu. Mâine, joi, 03.09.2020: strada Calafatului (nr. 45 - 104), strada Gheorghe Marinescu, intrarea Gheorghe Marinescu, strada Mitropolit Veniamin Costache, intrarea Mitropolit Veniamin Costache. In cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene. Primăria Municipiului Constanța înlocuiește astfel sacul galben ce era oferit până acum și încurajează toți locuitorii orașului să separe deșeurile menajere de cele reciclabile. Distribuirea gratuită a celor 30 de mii de pubele completează astfel cele aproximativ 900 de containere galbene destinate deșeurilor reciclabile amplasate de administrația locală la cele 400 de platforme de pe raza municipiului.

miercuri, 2 septembrie 2020

Mai mult
ABILITY TAXI, serviciul dedicat persoanelor cu dizabilități din municipiul Constanța a primit primele solicitări

„Este un serviciu minunat, mă ajută foarte mult, mulțumim domnului primar Decebal Făgădău pentru că ne-a pus la dispoziție acest mijloc de transport. Mașina m-a luat de acasă, m-a dus apoi la doctor și unde mai aveam nevoie”, este declarația uneia dintre primele beneficiare a serviciului ABILITY TAXI pus la dispoziție gratuit de Primăria Municipiului Constanța.   Obiectivul principal al acestui serviciu implementat de Primăria Constanța, prin  Direcția Generală de Asistență Socială, îl reprezintă asigurarea dreptului la transport adaptat al persoanelor cu dizabilități motorii, utilizatori de fotolii rulante din municipiul Constanța. Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța: „Ability Taxi este un proiect de suflet. Toate persoanele cu handicap locomotor vor beneficia gratuit de acest serviciu. Tot ce trebuie să facă este să ne anunțe cu o zi înainte și, în mod gratuit, colegii mei merg și îl însoțesc acolo unde are nevoie”.  ABILITY TAXI oferă transport gratuit, cu o mașină special adaptată, persoanelor cu dizabilități care folosesc scaune rulante pe raza municipiului Constanța, pentru a facilita deplasarea acestora. Persoanele cu handicap locomotor din municipiul Constanța vor reuși, în acest fel, să ajungă mult mai ușor la programările medicale, la serviciu, la întâlnirile de recuperare, la diverse activități sociale etc. Pentru a folosi serviciile ABILITY TAXI, potențialii beneficiari trebuie să aibă certificat de handicap, să aibă domiciliul în Constanța și să nu fie instituționalizați într-un centru rezidențial public. Persoanele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot suna la următoarele numere de telefon:0241.482.031 și 0799.400.362, pentru programarea curselor. Transportul gratuit  trebuie solicitat cu 24 ore înainte.  Programările și transportul efectiv se vor realiza după următorul program: - luni – joi, în intervalul orar 08:00 – 16:30; - vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00.

marți, 1 septembrie 2020

Mai mult
Siguranța participanților la trafic, prioritară pentru municipalitate

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă lucrările  de reabilitare a infrastructurii de semnalizare rutieră. Se retrasează marcajele existente pe toate străzile și bulevardele pe care au fost efectuate asfaltări sau acolo unde acestea s-au deteriorat și nu mai erau vizibile. Intervențiile se desfășoară noaptea, pentru a nu îngreuna traficul rutier. Pe bulevardul Tomis, au fost retrasate marcajele transversale și a fost aplicate marcaje bicolore la trecerile de pietoni situate la intersecția cu străzile Nicolae Iorga și Poporului,  în dreptul Colegiului Tehnic „Tomis” și în zona parcului din Tomis II. Materialul bicomponent(alb și roșu) are rolul de a crește vizibilitatea mijloacelor de semnalizare rutieră. Pentru o mai bună organizare a circulației, s-au refăcut marcajele rutiere la sensul giratoriu situat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada I.G. Duca. Totodată, s-au aplicat marcaje longitudinale pe bulevardul Ferdinand și pe străzile Eliberării, Theodor Burada, Soveja, Constantin Bobescu, Eduard Caudella, Rapsodiei, Șoseaua Industrială, Septimius Severus și Augustus. Reamintim faptul că marcajele rutiere nu pot fi executate imediat după asfaltare, ci după aproximativ trei săptămâni.  În paralel, echipele SC Confort Urban SRL înlocuiesc indicatoarele deteriorate care nu mai corespund normelor de siguranță. Noile semne de circulație sunt montate pe bulevardul Tomis și pe principalele artere de circulație din oraș.

marți, 1 septembrie 2020

Mai mult
Vehiculele care ocupă abuziv domeniul public, ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate. Astfel, în perioada următoare, polițiștii locali vor ridica 28 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității. Eliberarea domeniului public de 21 vehicule abandonate și 7 autovehicule fără stăpân care afectează imaginea orașului este finalul unei acţiuni de durată a polițiștilor locali. Mai exact, după apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului, colegii noștri verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele de pe stradă. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală. Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale. Dacă în termen de zece zile de la data anunţului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale. Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate. Menționăm că pentru a fi declarate abandonate sau fără stăpân autovehiculele au trebuit să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân, respectiv lipsă elemente de caroserie, lipsă sistem de iluminare-semnalizare, sistem de rulare deteriorat, geamuri sparte și alte indicii care confirmă neutilizarea îndelungantă a vehicului. Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon 0241.484205 sau 0799.606142 (WhatsApp).

marți, 1 septembrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină