Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Creșele nr.1 și 5 sunt pregătite să îi primească pe copii și vor fi predate luna aceasta unităților școlare la care sunt arondate!

În ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța, din data de 30 martie 2023, aleșii locali sunt chemați să voteze preluarea imobilului Creșa nr.1, situat pe strada Adamclisi nr.1 de către Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” și a imobilului Creșa nr.5, de pe Aleea Mimozelor, de către Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța de turtă dulce”. Reamintim că trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației a fost prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie, iar la finele anului trecut, toate creșele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență au fost predate Inspectoratului Școlar Județean. Înainte de a le preda, Primăria Municipiului Constanța a desfășurat lucrări de modernizare, reabilitare și mansardare a imobilelor în care acestea funcționau: modificări interioare și exterioare, schimbarea instalațiilor termice, sanitare și electrice, mansardare și modernizare energetică. De asemenea, au fost amenajate locurile de joacă din curțile instituțiilor și au fost montate aparate de joacă specifice vârstei piticilor. Valoarea totală a celor două proiecte a fost de peste 6 milioane de lei, 98% din această sumă fiind asigurată de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.  

luni, 27 martie 2023

Mai mult
Trotuarele din mai multe zone din oraș, în curs de modernizare

Primăria Municipiului Constanța continuă să îmbunătățească condițiile de acces pietonal în cartierele orașului. Echipele Confort Urban intervin săptămâna aceasta asupra părții pietonale în următoarele zone: • Pe strada Munteniei din cartierul Tomis I, sectorul delimitat de strada Mircea Cel Batrân și blocul LS6. Au loc ample lucrări de reconfigurare a trotuarelor, a locurilor de parcare și de recondiționare a suprafeței carosabile. Se montează borduri noi, suprafețele noilor trotuare sunt consolidate prin așternerea unui strat de piatră, în etapa premergătoare stratului final. • Pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, tronsonul cuprins între străzile Poporului și Farului, se refac suprafețele pietonale. Trotuarele sunt decapate, se înlocuiesc bordurile și se stabilizează terenul cu piatră. • Pe străzile Fulgerului, Andrei Mureșanu și Barbu Stefănescu Delavrancea din cartierul Coiciu, se intervine asupra suprafețelor pietonale. După ce au fost decapate total trotuarele, terenul a fost consolidat și au fost înlocuite vechile borduri deteriorate. • În cartierul Poarta 6, pe strada Zefirului, se construiesc noi trotuare care vor delimita parcarea ce va lua locul garajelor demolate. De asemenea, se lucrează la stabilizarea terenului pe care se va construi noua parcare. • Pe bulevardul Mamaia, se lucrează la reamenajarea suprafeței pietonale pe tronsonul cuprins între strada Soveja, strada Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie. Se reconfigurează acest tronson prin refacerea scuarului median, unde este spațiul verde, se refac trotuarele prin, înlocuirea bordurilor, se montează pavele noi și sunt amenajate casete pentru spații verzi. • Scările de acces spre plaja Modern, din zona de esplanadă de pe strada Mircea cel Bătrân, sunt recondiționate prin adăugarea unor confecții metalice după care se va așterne armătura din beton. • Și pe strada Mihai Eminescu se refac trotuarele și se construiesc casete pentru spații verzi unde vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali. Sunt demontate vechile borduri, trotuarele au fost decopertate și consolidate cu piatră peste care va fi așternut nisip. Se montează pavele pe un strat suport de nisip. Facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.

luni, 27 martie 2023

Mai mult
Constanța, sub avertizare cod galben de vânt!

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până la ora 23:00.   Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în județul Constanța, local și temporar vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55...65 km/h.   Astăzi, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros și cu precădere spre seară și noaptea, va ploua în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de 12 de grade iar cea minimă de 2...3 grade. Gradul de agitație al mării va fi 4 - 5 la coastă și 5 - 6 în larg. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:   Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055   Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922   Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271. 

luni, 27 martie 2023

Mai mult
Depistați de polițiștii locali în timp ce comercializau țigări netimbrate

Ieri, polițiștii locali aflați în execitarea atribuțiilor de serviciu au depistat 2 persoane, una de sex masculin și cealaltă de sex feminin, în timp ce comercializau țigări netimbrate, susceptibile de a fi produse de contrabandă.  La efectuarea controlului corporal, au fost găsite 72 de pachete de țigări, de diferite mărci. Ambele persoane au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru întocmirea documentației specifice și aplicarea măsurilor legale.  Polițiștii locali desfășoară permanent astfel de activități de verificare și control, iar cetățenii pot semnala orice act de comerț ilicit la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro. 

sâmbătă, 25 martie 2023

Mai mult
Pregătire profesională polițiști locali

Activitatea de formare profesională și pregătire continuă a polițiștilor locali este și rămâne o prioritate pentru Direcția Generală Poliția Locală Constanța. Procedura de pregătire profesională este gândită să se desfășoare pe mai multe paliere în funcție de atribuțiile fiecărui serviciu de specialitate al instituției. Astfel,  în cursul zilei de 23.03.2023, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice au participat la o ședință de tragere cu armamentul și muniția letală din dotare într-un poligon autorizat, fără a fi înregistrate evenimente. Toți politiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice care poartă armament și muniție au obţinut certificatul de absolvire a programului de formare iniţială prevăzut la art. 11 alin. (9) din HG 1332/2010 și pot fi dotați cu arme letale de apărare şi pază sau cu arme neletale destinate pentru autoapărare, în vederea desfăşurării activităţilor specifice. În urma evaluării activitaților executate se poate concluziona că rezultatele au fost foarte bune. Pe tot parcursul anului 2023, conform calendarului stabilit instituțional, polițiștii locali vor executa ore de pregătire profesională similare. Scopul principal este de învațare a regulilor de siguranță, a stăpânirii tehnicilor de gestionare, mânuire și utilizare a armelor în mod legal.

vineri, 24 martie 2023

Mai mult
„Ora pământului” și Ziua Greciei, marcate de Primăria Constanța

Municipalitatea răspunde și în acest an inițiativei lansate de organizația World Wide Fund for Nature şi marchează sâmbătă, 25 martie 2023, evenimentul universal ORA PĂMÂNTULUI. Astfel, între orele 20:30 – 21:30, se vor stinge luminile în sediile primăriei și în Parcul Arheologic. Ora Pământului este o sărbătoare globală anuală în care milioane de  oameni, instituții și companii sting lumina timp de o oră pentru a arăta că le pasă și vor să protejeze viitorul planetei. Tot mâine, 25 martie, este Ziua Națională a Greciei, iar Constanța marchează acest lucru iluminând clădirea Primăriei Constanța, exceptând intervalul orar 20:30-21:30,  în alb și albastru - culorile drapelului elen. Acesta reprezintă un semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția grecilor în dezvoltarea orașului nostru.      

vineri, 24 martie 2023

Mai mult
Atenție, șoferi! Se execută lucrări de reabilitare a carosabilului pe strada Mihai Eminescu și bulevardul I. C. Brătianu

Echipele Confort Urban intervin sâmbătă, 25 martie, cu utilaje pentru asfaltarea carosabilului pe strada Mihai Eminescu, tronsonul cuprins între strada Smârdan și strada A.S. Pușkin. Vor fi restricții parțiale de trafic în intervalul orar 08:00 - 16:00, circulația rutieră se va desfășura pe câte o bandă de mers. Tot sâmbătă, 25 martie, se va decoperta și asfalta carosabilul la sensul giratoriu de la intersecția bulevardului I. C. Brătianu cu strada Pasajului din cartierul Palas.  Se vor executa lucrări de reparații la nivelul carosabilului pe o bandă de circulație. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația autovehiculelor va restricționată parțial în interval orar 08:00 -16:00, iar traficul rutier va fi deviat pe o singură bandă de mers. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.

vineri, 24 martie 2023

Mai mult
Lucrări de întreținere pe faleza Cazinoului!

Pe zona de promenadă, preferată de constănțeni, se lucrează de zor pentru a fi pregătită pentru sezonul cald. Pavilioanele sunt vopsite, tâmplăria, părțile metalice corodate și ruginite sunt înlocuite, băncile sunt recondiționate, iar stâlpii decorativi sunt reparați și vopsiți. În continuare, echipele municipalității lucrează pentru a termina cât mai repede recondiționarea mobilierului urban de pe faleză. Apa sărată a mării, umiditatea prea ridicată și umezeala din aer reprezintă un inamic periculos al obiectelor metalice, de aceea sunt necesare aceste lucrări an de an. Zonele în care se execută lucrări sunt semnalizate corespunzător. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă cerem scuze pentru disconfortul creat!

vineri, 24 martie 2023

Mai mult
Parc cu mesteceni, în amintirea celor dragi, la Constanța

Proiectul „Plantați în amintire”, demarat la inițiativa Asociației „Zi de Bine” a ajuns la Constanța. 75 de mesteceni și un ginkgo biloba, denumit și arborele vieții, au fost plantați pe aleea Alexandru Gherghel din cartierul Compozitorilor pe un teren viran, în memoria unor persoane dragi, trecute în eternitate. Arborii „spun” poveștile celor plecați dintre noi, prin vocea celor care au rămas să-i poarte în suflet. Parcul se întinde pe o suprafață de aproximativ de 3000 mp. Terenul a fost pregătit pentru amenajare de echipele municipalității. Locuitorii orașului se vor bucura de un loc special amenajat pentru relaxare, cu alei de acces și mobilier urban nou. Fiecare arbore plantat va avea atașat un cod QR care va duce către povestea de viață. Până în prezent, 45 de arbori au fost adoptați de constănțeni. Cei care doresc să planteze arbori în memoria celor dragi trebuie să intre pe site-ul proiectului www.plantatiinamintire.ro și să urmeze pașii indicați.

joi, 23 martie 2023

Mai mult
Se reabilitează carosabilul pe strada Eroilor. Conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil!

Echipele Confort Urban intervin cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe strada Eroilor, tronsonul cuprins între strada Mihai Eminescu și strada A. S. Pușkin. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier va fi restrictionat parțial astăzi, până la ora 16:00. Vineri, 24 martie și sâmbătă, 25 martie, va continua procesul de decopertare a carosabilului și vor fi instituite restricții parțiale de trafic rutier, în intervalul orar 08:00- 16:00. În etapa premergătoare asfaltării carosabilului, se vor reconstrui trotuarele cu dale moderne, vor fi amenajate casetele pentru spații verzi și vor fi plantați arbori. De asemenea, după operațiunile de frezare a carosabilului si de refacere a trotuarelor, când vremea ne va permite, reabilităm carosabilul cu un nou strat de uzură. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.  De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări. 

joi, 23 martie 2023

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină